12 definiții pentru stăruitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor.

STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui + suf. -tor.

STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. Care stăruie, care insistă; insistent. (Adverbial) Culai și-a ațintit stăruitor ochii asupra femeii. SADOVEANU, N. F. 118. Eu caut în natură pretutindeni Ideile, Adînc și răbdător Deci le pîndesc prelung, stăruitor. CAMIL PETRESCU, V. 9. 2. Perseverent, neclintit, ferm, tenace. Unde-aș mai găsi un al doilea amic atît de devotat ca tine și mai ales atît de stăruitor în dovezile de amiciție. C. PETRESCU, A. R. 29. Cînd cineva va avea stăruitoare silință și răbdare, poate săvîrși toate acele lucruri ce le socotește neputincioase. DRĂGHICI, R. 87. ♦ Persistent. (Poetic) O singură stea mai lucea, stăruitoare, departe peste acoperișuri. ANGHEL, PR. 7.

STĂRUITÓR1 adv. Cu stăruință. /a stărui + suf. ~tor

STĂRUITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care stăruie, perseverează (în atingerea unui scop); perseverent; tenace; insistent. [Sil. -ru-i-] /a stărui + suf. ~tor

stăruitór, -oáre adj. Care stăruĭe, insistent. Persistent: muncă stăruitoare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stăruitór (-ru-i-) adj. m., pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre

stăruitór adj. m. (sil. -ru-i-), pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STĂRUITÓR adj., adv. 1. adj. insistent, perseverent, persistent, răzbătător, statornic, tenace, (livr.) persuasiv, (rar) străbătător. (Om stăruitor în acțiunile începute.) 2. adj. v. tenace. 3. adj. v. perseverent. 4. adj. asiduu, insistent, perseverent, silitor, sârguincios, sârguitor, susținut, tenace, zelos. (Eforturi stăruitoare.) 5. adv. v. insistent. 6. adj. v. încăpățânat. 7. adj. persistent. 8. adj., adv. v. serios.

STĂRUITOR adj., adv. 1. adj. insistent, perseverent, persistent, răzbătător, statornic, tenace, (livr.) persuasiv, (rar) străbătător. (Om ~ în acțiunile începute.) 2. adj. perseverent, răbdător, tenace, (livr.) pacient, (rar) răbduriu, (astăzi rar) străduitor, (pop.) pilos, (înv.) nevoitor. (O fire ~.) 3. adj. dîrz, îndîrjit, perseverent, tenace. (Muncă ~.) 4. adj. asiduu, insistent, perseverent, silitor, sîrguincios, sîrguitor, susținut, tenace, zelos. (Eforturi ~.) 5. adv. insistent, (înv. și reg.) tare. (O roagă ~ să...) 6. adj. ambițios, încăpățînat, îndărătnic, îndîrjit, perseverent. (Se dovedește extrem de ~ în atingerea țelurilor sale.) 7. adj. persistent. (Dureri ~.) 8. adj., adv. serios, temeinic, (fig.) sănătos. (S-a apucat ~ de treabă.)

Stăruitor ≠ nestăruitor


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LABOR OMNIA VINCIT IMPROBUS (lat.) munca stăruitoare învinge totul – Vergiliu, „Georgica”, 1, 145-146.

Intrare: stăruitor
stăruitor adjectiv
  • silabație: -ru-i-
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stăruitor
  • stăruitorul
  • stăruitoru‑
  • stăruitoare
  • stăruitoarea
plural
  • stăruitori
  • stăruitorii
  • stăruitoare
  • stăruitoarele
genitiv-dativ singular
  • stăruitor
  • stăruitorului
  • stăruitoare
  • stăruitoarei
plural
  • stăruitori
  • stăruitorilor
  • stăruitoare
  • stăruitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)