24 de definiții pentru stâncă stincă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec.

STẤNCĂ, stânci, s. f. 1. Bloc mare de piatră (în munți), de obicei cu pereții drepți și colțuroși; stană. 2. Fig. Obstacol, dificultate mare. – Et. nec.

stâncă sf [At: SIMION DASC. LET. 10 / V: (reg) ~ngă, (înv) stin~ / Pl: ~nci, (înv) ~nce / E: nct] 1 Bloc masiv de rocă tare, cu pereți abrupți și lipsit de vegetație Si: (pop) stană (2) (reg) canară, cârșie, janț, stancă2, stei1 (2) V stalohan (1). 2 Fragment de forme și de dimensiuni diferite desprins dintr-un astfel de bloc Si: (pop) stană (1), (reg) canara (1), cârșie (1), janț, stancă2, stei1 (1). 3 (Îla) De ~ Puternic. 4 (Îal) Indiferent. 5 (Îal) Rece. 6 (Îe) A face (sau a sta) ~ A împietri. 7 (Îe) A merge, a sări, a urca etc. din ~ în ~ A merge, a sări etc. dintr-un loc (înalt) în altul. 8 (Înv) Rocă. 9 (Mar; îf stângă) Prăpastie. 10 (Îvr; fig) Sprijin (8). 11 (Asr; fig) Piedică. 12 (Rar) Povară.

STÂNCĂ ~ci f. Bloc mare de piatră în munți, cu pereți abrupți și cu vârfuri colțuroase. ~ de granit. ~ submarină. [G.-D. stâncii] /Orig. nec.

stâncă f. massă de piatră foarte dură înțepenită în pământ. [V. stană].

STÎ́NCĂ, stînci, s. f. 1. Bloc mare de piatră, lipsit de vegetație, cu pereții drepți și colțuroși; stană, stei. Pîraiele au prins a suna altfel, cu zvon de clopoței, și sar pe trepte de stîncă și gheață. SADOVEANU, B. 120. Trudit apoi, m-am așezat pe-o stîncă. TOPÎRCEANU, B. 87. În castelul de pe stîncă, la fereastra solitară, Stă pe gînduri o femeie. COȘBUC, P. I 119. ◊ Cristal de stîncă v. cristal. ♦ (Învechit, impropriu) Rocă. Există în Banat și stînci eruptive. I. IONESCU, M. 49. 2. Fig. Obstacol, dificultate. N-ai grijă, n-ai frică, Oricîte talazuri și stînci se ridică În calea ta, Lume! NECULUȚĂ, Ț. D. 40. Să vedem însă cum ocolește autorul primejdioasa stîncă de a descrie și introduce pe eroul poemei sale. MACEDONSKI, O. IV 50.

Tarpeiană (Stânca) f. partea muntelui Capitoliu, la Roma, de unde se prăvăliau cei osândiți la moarte: fig. nu departe dela Capitoliu până la Stânca Tarpeiană, căderea e vecină triumfului.

stî́ncă f., pl. ĭ (vsl. stĭena, zid, părete, peatră; ceh. stĭena, stĭenka, sîrb. sténjăk, stîncă prăpăstioasă, stenje, stîncă. V. stan și steĭ 1). Bloc de peatră în munți saŭ ape: un izvor picura din stîncă, corabia s’a ciocnit de-o stîncă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stấncă s. f., g.-d. art. stấncii; pl. stânci

stâncă s. f., g.-d. art. stâncii; pl. stânci

!cristál-de-stấncă (silice) s. n.

láptele-stấncii (plantă) s. m.

cristál de stâncă s. n. + prep. + s. f.

láptele-stâncii (bot.) s. m.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STÂNCĂ s. (pop.) stană, (reg.) canara, (Transilv.) cârșie, (prin Olt. și Ban.) janț. (O ~ uriașă de bazalt.)

STÂNCĂ s. v. piatră, rocă.

CURECHI-DE-STÂNCĂ s. v. rujă.

MUȘTARUL-STÂNCILOR s. v. mirodea.

curechi-de-stâncă s. v. RUJĂ.

muștarul-stîncilor s. v. MIRODEA.

STÎNCĂ s. (pop.) stană, (reg.) canara, (Transilv.) cîrșie, (prin Olt. și Ban.) janț. (O ~ uriașă de bazalt.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ribes petraeum Wulf., « Păltior, Coacăz de stîncă ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori verzi cu puncte roșii sau roz, în raceme pendente (caliciul campanulat cu marginea ciliată) Frunze deseori cu 3 lobi ascuțiți, margini dentate, ciliate, pubescente pe partea inferioară (pe nervuri). Arbust pînă la 1,5 m înălțime, tufos, lujerii se exfoliază. Fructe, bace roșii.

Intrare: stâncă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stâncă
  • stânca
plural
  • stânci
  • stâncile
genitiv-dativ singular
  • stânci
  • stâncii
plural
  • stânci
  • stâncilor
vocativ singular
plural
stincă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.