16 definiții pentru spetează


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar1, rezemătoare. 2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă; c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului; e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. – Spată + suf. -ează.

SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar1, rezemătoare. 2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă; c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului; e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. – Spată + suf. -ează.

SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Spătar de scaun, de fotoliu sau de bancă (de care își reazemă spatele cel care șade). Doamna Vorvoreanu se sprijini pe speteaza fotoliului și răsuflă adînc. DUMITRIU, N. 84. Nașul se rezema de speteaza scaunului, asculta, se înduioșa, pe urmă se răstea la țigani. PAS. Z. I 176. Toader Cîrlan se lăsase pe speteaza scaunului și se uita cu admirație la soția lui. SADOVEANU, O. VIII 187. 2. Bucată de scîndură (îngustă și subțire) care servește ca sprijin sau ca legătură între părți la diferite construcții de lemn (mai rar ca parte principală a unei construcții): a) fiecare dintre aripile morii de vînt. Moara rămase scîrțîind și vînturîndu-și spetezele pe singurătatea dealului. SADOVEANU, O. V 124; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă. Apa morii murmura surd afară, grămădindu-se la spetezele roții din lăptoc. SADOVEANU, O. III 378; c) fiecare dintre fușteii loitrelor de la car; șiștoare. Drugii sînt dăltuiți pînă la jumătate sau în întregime, spre a face loc spetezelor. PAMFILE, I. C. 133. De-acum numai să te ții bine de carîmbi și de speteze, că am să mîn iepele iestea de au să scapere fugind. CREANGĂ, P. 126; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului. Aceste două coarne sînt cîteodată legate printr-o punte de lemn sau de fier, numită... spetează. PAMFILE, A. R. 36; e) scîndurică cu care se ridică firele de urzeală cînd se țese cu alesături. ◊ Țesături cu speteze = țesături cu desene; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor; g) fiecare dintre scîndurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și pe care se fixează hîrtia. Culcăm cu grijă zmeul în șanț, să nu-i sfîșiem hîrtia, să nu-i rupem spetezele. STANCU, D. 98. Spetezele trebuie să fie bine cumpănite din ochi și din cuțit, ca să nu fie una mai grea decît alta. ISPIRESCU, la CADE; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hîrtia și ornamentele. [Steaua] a ieșit strîmbă și a costat mai scump: hîrtie, clei, speteze. PAS, Z. I 102.

SPETEÁZĂ ~éze f. 1) Parte mai înaltă a unui scaun, a unui fotoliu sau a unei mobile pentru șezut, de care se reazemă cu spatele cel care șade; spătar; răzemătoare. 2) Fiecare dintre aripile unei mori de vânt. 3) Stinghie de lemn având diferite întrebuințări. ~eaza carului. /spată + suf. ~ează

spetează f. 1. scândură subțire pentru diferite uzuri: spetezele ferestrei, jugului, smeului; 2. pl. lemne ce leagă loitrele: spetezele carului sunt șapte înainte și trei înapoi; 3. pl. bețele pe cari se fac ițele la răsboiul de țesut; 4. Tr. papură. [Diminutiv din spată].

speteáză, V. spăteáză.

spăteáză f., pl. eze (dim. d. spătă saŭ alb. špátăză. Cp. cu sfîrlează). Est. Scîndurică, piesă de lemn lată așa cum îs gratiile uneĭ căruțe (în laturĭ saŭ înapoĭ la corlată), la ferăstrăŭ (piesele de care apucĭ cînd taĭ), la aripa moriĭ saŭ a vîrtelnițeĭ (= fofează) ș. a. Spătar (rezemătoare) la scaun. – În sud și vest spetează, șindilă de zmeŭ. Pe aĭurea numele unor plante cu frunze lungĭ și late, ca pipirigu sau (Ial.) stînjinelu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

speteáză s. f., g.-d. art. spetézei; pl. spetéze

speteáză s. f., g.-d. art. spetézei; pl. spetéze


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPETEÁZĂ s. 1. v. spătar. 2. v. bată. 3. (TEHN.) chingă, scândură, stinghie, (pop.) blană. (~ la războiul de țesut.) 4. (la pl.) v. aripi. 5. (TEHN.) (reg.) chingă, curmeziș, fălce. 6. stinghie. (~ la fundul carului, al căruței.) 7. (TEHN.) (reg.) băț, blană, brățară, carfă, fus, fustel, gratie, lopățică, spiță, stic, sul, șuștor. (~la loitrele căruței.) 8. (TEHN.) lopățică, pop, stinghie. (La cârceiele carului se află o ~.) 9. (TEHN.) bulfeu, cruce, stinghie, (pop.) scăluș, (Transilv., Ban., și Olt.) fiulare, (Olt.) jiglă, (prin Mold.) lopățică, (Ban.) remeneacă, (Transilv.) scândurică. (~ la jug.) 10. (TEHN.) (reg.) brăcinar, chingă, mână. (~ la coarnele plugului.) 11. (TEHN.) braț, crac, margine, mână, mâner, pervaz, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 12. (TEHN.) braț, chingă, coardă, stinghie, (pop.) curmeziș. (~ la podul ori la scara coșului morii de vânt.) 13. (TEHN.) aripă, săgeată. (~ la roata morii de vânt.) 14. (TEHN.) (reg.) resteu. (~ la roata morii de apă.) 15. (TEHN.) aripă, cruce, (reg.) crucișă, cumpănă, fofelniță, răscruce. (~ la vârtelniță.)

SPETEÁZĂ s. v. iris, obligeană, otic, papură, rugină, săbiuță, stânjen, stânjen de baltă, stânjenel, stânjen galben.

SPETEA s. 1. rezemătoare, spate, spătar, (înv. și reg.) spată. (~ la un scaun.) 2. (TEHN.) bată, băteală, braț, brățară, fălcea, fofează, lopățea, mănușă, mînă. (~ la războiul de țesut.) 3. (TEHN.) chingă, scîndură, stinghie, (pop.) blană. (~ la războiul de țesut.) 4. (TEHN.; la pl.) aripi (pl.), crucișe (pl.), cumpene (pl.), fofelnițe (pl.), răscruci (pl.). (~ la războiul de țesut.) 5. (TEHN.) (reg.) chingă, curmeziș, fălcea, stinghie. (~ la fundul carului, al căruței.) 6. (TEHN.) (reg.) băț, blană, brățară, carfă, fus, fustel, gratie, lopățică, spiță, stic, sul, șuștor. (~ la loitrele căruței.) 7. (TEHN.) lopățică, pop, stinghie. (La cîrceiele carului se află o ~.) 8. (TEHN.) bulfeu, cruce, stinghie, (pop.) scăiuș, (Transilv., Ban. și Olt.) fiulare, (Olt.) jiglă, (prin Mold.) lopățică, (Ban.) remeneacă, (Transilv.) scîndurică. (~ la jug.) 9. (TEHN.) (reg.) brăcinar, chingă, mînă. (~ la coarnele plugului.) 10. (TEHN.) braț, crac, margine, mînă, mîner, pervaz, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 11. (TEHN.) braț, chingă, coardă, stinghie, (pop.) curmeziș. (~ la podul ori scara coșului morii de vînt.) 12. (TEHN.) aripă, săgeată. (~ la roata morii de vînt.) 13. (TEHN.) (reg.) resteu. (~ la roata morii de apă.) 14. (TEHN.) aripă, cruce, (reg.) crucișă, cumpănă, fofelniță, răscruce. (~ la vîrtelniță.)

spetea s. v. IRIS. OBLIGEANĂ. OTIC. PAPURĂ. RUGINĂ. SĂBIUȚĂ. STÎNJEN. STÎNJEN DE BALTĂ. STÎNJENEL. STÎNJEN GALBEN.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

speteáză, speteze, (spetadză), s.f. – (reg.; bot.) Pipirig. (Maram., Sălaj, cf. ALR, 1961: 637). – Din spată + suf. -ează (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA); mai demult, spătarul scaunului se împletea din pipirig.

speteáză, speteze, (spetadză), s.f. – (bot.) Pipirig. Termen atestat în Maramureș și Sălaj (ALR 1961: 637). – Din spată (ref. la spetează, „spătarul scaunului”, care mai demult se împletea din fire uscate de pipirig) + -ează.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a îndoi (cuiva) caroseria / speteaza expr. a lovi (pe cineva) cu putere, a bate tare (pe cineva).

Intrare: spetează
spetează substantiv feminin
substantiv feminin (F12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spetea
  • speteaza
plural
  • speteze
  • spetezele
genitiv-dativ singular
  • speteze
  • spetezei
plural
  • speteze
  • spetezelor
vocativ singular
plural