11 definiții pentru spărtură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Crăpătură, gaură, deschizătură produsă prin spargere. 2. Ciob, așchie (produse prin spargere). 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură. – Spart2 + suf. -ură.

SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Crăpătură, gaură, deschizătură produsă prin spargere. 2. Ciob, așchie (produse prin spargere). 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură. – Spart2 + suf. -ură.

SPĂRTÚRĂ, spărturi, s. f. 1. Gaură, deschizătură (produsă prin spargere, prin distrugere sau rupere). Umbrele amurgurilor intrau prin spărturi, prin colțurile ruinii. SADOVEANU, O. III 583. Pereții văruiți de curînd de-abia se văd prin spărturile gardului. REBREANU, I. 10. În cealaltă parte a șurii, știam o spărtură. Pe acolo, în bătaia lunii aș fi putut vedea tot. DUNĂREANU, N. 36. ◊ (Poetic) Se vede oiștea carului-mare printr-o spărtură din norii negri. DUMITRIU, P. F. 21. Soarele se ivi într-o spărtură de nouri, aprinzînd mii de curcubeie pe cîmpurile înzăpezite. REBREANU, N. 96. ♦ Deschizătură. Nu i se vede decît brațul gol, care iese printr-o spărtură a vălului, și în care ține o făclie de ceară. NEGRUZZI, S. III 379. 2. (Mai ales la pl.) Bucată rezultată în urma spargerii unui obiect; ciob, așchie. Spre sud-est de satul Ibănești este o siliște veche... unde se găsesc încă bucăți de fier, hîrburi, spărturi de cărămidă și alte obiecte vechi. ODOBESCU, S. II 225. ♦ (Rar) Schijă. La sfîrșitul bombardamentului, o spărtură mare mă atinse pe mînă. CAMIL PETRESCU, U. N. 375. 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură.

SPĂRTÚRĂ ~i f. 1) Deschizătură produsă prin spargere. 2) fig. Dezbinare provocată de nepotrivirea unor interese. /spart + suf. ~ură

spărtură f. 1. efectul spargerii; 2. locul unde s’a spart, gaură.

spărtúră f., pl. ĭ. Rezultatu spargeriĭ, gaură într’un plan: peatra a făcut o spărtură în geam, ghiuleaua în zid.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spărtúră s. f., g.-d. art. spărtúrii; pl. spărtúri

spărtúră s. f., g.-d. art. spărtúrii; pl. spărtúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPĂRTÚRĂ s. 1. ciobitură, ciocnitură, crăpătură, fisură, plesnitură. (~ unui vas de lut.) 2. ciob, hârb, țandără, (reg.) breanc, (Ban.) tioc. (O ~ dintr-o oală de lut.) 3. deschizătură, gaură. (A pătruns printr-o ~.) 4. gaură, ruptură, (înv.) frântură. (O ~ în corpul unei nave.)

SPĂRTÚRĂ s. v. chei, defileu, ruptură, sfâșietură, spintecătură, strâmtoare.

SPĂRTU s. 1. ciobitură, ciocnitură, crăpătură, fisură, plesnitură. (~ a unui vas de lut.) 2. ciob, hîrb, țandără, (reg.) breanc, (Ban.) tioc. (O ~ dintr-o oală de lut.) 3. deschizătură, gaură. (A pătruns printr-o ~.) 4. gaură, ruptură, (înv.) frîntură. (O ~ în corpul unei nave.)

spărtu s. v. CHEI. DEFILEU. RUPTURĂ. SFÎȘIETURĂ. SPINTECĂTURĂ. STRÎMTOARE.

Intrare: spărtură
spărtură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spărtu
  • spărtura
plural
  • spărturi
  • spărturile
genitiv-dativ singular
  • spărturi
  • spărturii
plural
  • spărturi
  • spărturilor
vocativ singular
plural