spărtură sf [At: CORESI, TETR. 17 / Pl: ~ri / E: spart² + -ură] 1 (Îvr) Spargere (11). 2 Locul unde s-a spart un obiect sau un material casabil Si: ciobitură, ciocnitură (5), crăpătură (2), fisură (1), plesnitură. 3 Spațiu liber produs prin spargere într-un corp tare, într-un zid etc. Si: deschizătură (4), gaură (1), ruptură, (înv) spărsătură (2). 4 (Rar) Rană adâncă produsă prin izbirea de sau cu un obiect tăios. 5 (Asr) Defileu (1). 6 (Reg) Carie dentară. 7 Bucată rezultată din spargerea (11), fărâmițarea sau tăierea unui obiect Vz așchie, breane, ciob, hârb, tioc, țandără. 8 Sistem de sfărâmare a unor minerale. 9 (Ban; Buc) Casă dărăpănată și sărăcăcioasă. 10 (Îvp) Ruptură într-un obiect de îmbrăcăminte sau încălțăminte, într-un material textil, hârtie etc. 11 (Reg) Răscroiala mânecii. 12 (Trs; Mol) Teren despădurit și transformat în pășune sau în loc arabil. 13 (Trs; Mol) Ogor arat prima oară după o pauză de mai mulți ani. 14 (Reg) Luminiș de pădure. 15 (Trs) Mâncău¹. 16 (Fig) Rupere a unei unități Si: despărțire (1), scindare. 17 (Fig; pex) Dezbinare (3).