SOITARIU, soitarii, s. m. Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: soitar, (înv.) suitar s. m.] – Din tc. soytari.

soitariu (suitariu) m. odinioară: 1. măscăriciul Curții cari însoția pe Domn la alaiuri, în număr de patru, formând elementul comic al paradei: înainte mergeau suitorii călări cu nalte căciuli flocoase, la care atârna câte o lungă coadă de vulpe NEGR.; 2. bufon, paiață: suitarii de cafenea AL. [Turc. SOYTARI, bufon].

soĭtaríŭ m. (turc. soitari și -ry). Măscăricĭ, bufon (în timpu Fanarioților, domnu era precedat la alaĭurĭ de patru soitariĭ, ĭar beĭzadelele de doĭ. Eĭ purtaŭ căciulĭ marĭ de blană de tigru, de care atîrna o coadă de vulpe, și înaintea căciuliĭ niște oglingioare. Purtaŭ pistoale la brîŭ și toporașe în mînĭ, mergeaŭ pe jos și rîdeaŭ cu hohot. – Și suĭtariŭ.

SOITAR s. m. v. soitariu.

soitar sm [At: (a. 1795) ȘIO II₁, 325 / V: sui~, șoi~ / Pl: ~i / E: tc soytan] 1 (Înv) Măscărici la curtea fanariotă, care acompania petrecerile și vânătorile. 2 (Pgn) Bufon (3).

suitar sm vz soitar

șoitar sm vz soitar

SOITAR, soitari, s. m. Fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din țările românești, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc. [Var.: (înv.) suitar s. m.] – Din tc. soytari.

SOITAR, soitari, s. m. (Învechit) Fiecare dintie cei patru măscărici ai domnilor (fanarioți) din țările romînești, care distrau publicul la alaiuri și la parade; bufon, paiață. Era o lichea fără seamăn... Nesăratele lui giumbușlîcuri de soitar obraznic îi scoseseră faima de băiat deștept. M. I. CARAGIALE, C. 15. Cîntau jos sub ferestre meterhanele și jucau soitarii pentru petrecerea isnafilor și-a prostimii. CARAGIALE, S. N. 62. – Pronunțat: soi-tar. - Variantă: suitar. (NEGRUZZI, S. I 29) s. m.

soitariu (desp. soi-) s. m., art. soitariul; pl. soitarii, art. soitariii (desp. -ri-ii)

soitariu (soi-) s. m., art. soitariul; pl. soitarii, art. soitariii (-ri-ii)

soitariu s. m. (sil. soi-), art. soitariul; pl. soitarii, art. soitariii

soitariu (-ii), s. m. – Măscărici, șarlatan. – Mr. suitari. Tc. soytari (Șeineanu, II, 325). În Mold.

SOITAR s. v. bufon, măscărici, paiață.

soitar s. v. BUFON. MĂSCĂRICI. PAIAȚĂ.