soĭtaríŭ m. (turc. soitari și -ry). Măscăricĭ, bufon (în timpu Fanarioților, domnu era precedat la alaĭurĭ de patru soitariĭ, ĭar beĭzadelele de doĭ. Eĭ purtaŭ căciulĭ marĭ de blană de tigru, de care atîrna o coadă de vulpe, și înaintea căciuliĭ niște oglingioare. Purtaŭ pistoale la brîŭ și toporașe în mînĭ, mergeaŭ pe jos și rîdeaŭ cu hohot. – Și suĭtariŭ.