SOAREA, soarele, s. f. (Înv.) Serată. – Din fr. soirée.

soarea sf [At: CR (1830), 430¹/17 / P: soa-rea / V: ~re, ~ei sn, ~elă, sua~ / Pl: ~ele, ~ee, ~euri / E: fr soirée] (Frî) 1-2 Serată (1-2).

SOAREA soarele, s. f. (Franțuzism înv.) Serată. – Din fr. soirée.

SOAREA², soarele, s. f. (Franțuzism învechit) Serată. În săptămîna asta am fost tot în soarele. GHICA, A. 455. – Pronunțat: so-a-. - Variante: suarea (VLAHUȚĂ, O. AL. II 159, NEGRUZZI, S. I 239), suharea (DUNĂREANU, CH. 9) s. f.

soareà f. serată: la oraș sunt soarele PANN (=fr. soirée).

soareá V. serată.

soare¹ sf vz soarea

soarei sn vz soarea

soarelă sf vz soarea

suarea sf vz soarea

SUAREA s. f. v. soarea.

SUHAREA s. f. v. soarea.

soarea (înv.) (desp. soa-) s. f., art. soareaua, g.-d. art. soarelei; pl. soarele

soarea (înv.) (soa-) s. f., art. soareaua, g.-d. art. soarelei; pl. soarele, art. soarelele

soarea s. f. (sil. soa-rea), art. soareaua, g.-d. art. soarelei; pl. soarele

SOAREA s. v. serată.

soarea s. v. SERATĂ.