serată sf [At: HELIADE, D. J. 60/7 / Pl: ~te / E: it serata] 1 Întrunire de seară cu caracter literar, muzical etc. Si: (frî) soarea (1). 2 (Spc) Petrecere care are loc seara, la care se dansează Si: (frî) soarea (2).

SERATĂ, serate, s. f. Reuniune cu caracter muzical, literar etc. organizată, de obicei, în serile de iarnă; astăzi (mai ales) petrecere de seară cu dans (v. bal). Într-o săptămînă, Ana cunoscu tot orașul. Se deteră cîteva serate anume pentru dînsa. BASSARABESCU, S. N. 155. Și de aceea nu te mire Că-n serate și petreceri Nici o inimă nu seceri Și nu clatini nici o fire. VLAHUȚĂ, O. A. 70. Aveți serate cu șarade, teatru... și alte plăceri. ALECSANDRI, S. 102.

SERATĂ s.f. Reuniune cu caracter literar, muzical etc.; (spec.) petrecere cu dans care are loc seara. [< it. serata].

SERATĂ s. f. reuniune cu caracter literar, muzical etc. ◊ petrecere cu dans care are loc seara. (< it. serata)

SERATĂ ~e f. 1) Reuniune de reconfortare cu preocupări intelectuale sau/și artistice (literare, muzicale etc.). 2) Petrecere cu dans organizată seara. /<it. serata

serată f. adunare de persoane spre a petrece seara convorbind, jucând, făcând muzică. [It. SERATA].

*serátă f., pl. e (it. sérata). Adunare p. a petrece seara (maĭ mică de cit balu), șezătoare orășenească, sindrofie. – Sec. 19 Soarea (oa 2 silabe), pl. ele (fr. soirée). V. clacă.

serată s. f., g.-d. art. seratei; pl. serate

serată s. f., g.-d. art. seratei; pl. serate

serată s. f., pl. serate

SERATĂ s. (înv.) soarea. (A da o ~.)

SERATĂ s. (înv.) soarea. (A da o ~.)