36 de definiții pentru soare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOARE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit1, est, orient; p. ext. vremea când răsare Soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus1, vest, occident; p. ext. vremea când apune Soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -is.

soare3 sm [At: COD. VOR.2 44v/4 / Pl: sori / E: ml sol, -lis] 1 Corp ceresc principal incandescent și luminos al sistemului nostru planetar, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului și prin lumina și căldură căruia se întreține viața pe pământ. 2-3 (Îljv) (Pe sau de) sub ~ (Care există) în lume. 4-5 (Îal) (Care există) în univers. 6 (Îe) A se uita (la cineva) ca la ~ A se uita la cineva cu foarte mare dragoste. 7 (Pex; îae) A avea o dragoste foarte mare pentru cineva. 8 (De obicei în basme, poezii populare; îe) La ~ te puteai uita, dar (sau iar) la dânsa (sau la dânsul) ba, a fi rupt din ~ Se spune despre cineva, rar, despre ceva foarte frumos. 9 (Reg; d. persoane) A se vedea (sau a se întâlni) ca luna cu ~le A se întâlni foarte rar. 10 (Rar; d. persoane; îae) A se evita (5). 11 (Pop; îe) A i se pune (cuiva) ~ drept la inimă A i se face foame. 12 (Îvp; îc) ~-răsare Est. 13 (Îvp; pex; îac) Vremea când răsare soarele (1). 14 (Pop; îc; șîc ~-scapătă, înv, ~-petrece) ~-apune Vest. 15 (Pop; pex; îac) Vremea când apune soarele (1). 16 (Reg; îac) Numele unui vânt local care bate dinspre apus (4). 17 (Reg; pbl; îc) ~-prânz Sud. 18 (Pop; îc) ~-(de)-sec, ~-în-cap Insolație. 19-20 Lumina sau căldura care vine de la soare (1). 21 (Îlav) Cu ~ Cât mai este încă zi. 22 (Pex; îal) Pe lumină. 23 (Pex; îal) Pe înserate. 24 (Rar; îe) A arăta la ~ A expune public. 25 (Pop; îe) A lua ~le A zvânta. 26 (Pop; îe) A-și usca cămașa (sau cămășile, rufele) la un (sau la același) ~ A se înrudi. 27 (Pop; îae) A avea interese comune. 28 (Pop; îae) A duce același mod de viață. 29 (Fig) Fericire (1). 30 (Fig) Bucurie (1). 31 (Mpl) Corp ceresc cu lumină proprie și care poate constitui centrul unui sistem planetar. 32 (Lpl; de obicei cu determinarea „electric”) Sursă de lumină electrică. 33 (Rar) Piesă de artificii în formă de cerc care se rotește și care aruncă lumini asemănătoare razelor solare. 34 (Bot; reg; îc) ~le-și-luna Buruiană-de-nouă-daturi (Ranunculus auricornus). 35 (Bot; reg; îc) ~-răsare Floarea soarelui (Helianthus annuus). 36 (Iht; reg) Regină (Eupomotis gibosus).

SOARE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit1, est, orient; p. ext. vremea când răsare soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus1, vest, occident; p. ext. vremea când apune soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -lis.

SOARE, (2) sori, s. m. 1. Astrul central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învîrtesc pămîntul și celelalte planete ale sistemului; (lumina lui dă lumina zilei pe pămînt, iar căldura lui întreține viața). Soarele pășise de mult, acum, peste creștetul stîncii mele de adăpost, și înălțimile din apus își prelungeau repede chipurile lor de umbră deasupra văilor dimpotrivă. HOGAȘ, M. N. 174. Uită-te! nu vezi și d-ta că dă soarele îdupă deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ (Personificat) A fost atîta chiu și cînt Cum nu s-a pomenit cuvînt! Și soarele mirat sta-n loc, Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atîta joc Pe-acest pămînt! COȘBUC, P. I 58. ◊ Fig. Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. Bătrînele păduri vor chiui: Un tînăr soare munții grei vor naște. BENIUC, V. 46. Ș-atunci în altă lume am renviat deodată, Ș-un soare mai fierbinte în ceru-mi s-a aprins. ALECSANDRI, P. A. 65. ◊ Expr. Sub (sau pe sub) soare = pe pămînt, în lume. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă gingașă, și plăpîndă, și frumoasă, cum nu se mai afla sub soare. ISPIRESCU, L. 35. Jurămînt îți fac din suflet... De-a te iubi pîn’ la moarte, de a nu avea sub soare Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare. CONACHI, P. 103. Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. Soare cu dinți, se spune despre soarele care strălucește într-o zi friguroasă, fără a putea încălzi. Cerul limpede, de sticlă albastră. Soarele – soare cu dinți – mușcă. STANCU, D. 430. Soarele e în cruci sau (în) cruce (amiazăzi) v. cruce (I 6). Rupt din soare = foarte frumos, de o deosebită frumusețe. Fata... parcă era ruptă din soare. SADOVEANU, O. I 69. Maghiran de la vîltoare, Nu ești bade rupt din soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. La soare te puteai uita, dar la dînsa (sau la dînsul) ba, expresie folosită mai ales în basme, spre a arăta că cineva sau ceva e de o frumusețe fără seamăn. Apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta, și în locul lui se văzură niște palaturi, strălucite de podoabe, încît la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. ISPIRESCU, L. 37. [Fata împăratului Roș] era frumoasă de mama-focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, cu multă plăcere. Fata, de ce creștea, d-aia se făcea mai frumoasă. Împăratul și împărăteasa se uita la dînsa ca la soare. ISPIRESCU, L. 245. A căuta (sau a găsi) pete-n soare v. pată. A sta cu burta la soare v. burtă. A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face (cuiva) foame. A dori cîte în lună și în soare = a avea, a exprima dorințe fantastice, irealizabile. A vorbi (sau a spune) cîte în lună și în soare = a vorbi peste măsură de mult, a sporovăi multe și de toate, a spune verzi și uscate. ◊ Compuse: (popular) soare-răsare = (în opoziție cu soare-apune) răsărit, est, orient. Vinul e înghițit de țărîna zbicită de vîntul primăverii, de vîntul iute și rece încă ce suflă aprig dinspre soare-răsare. STANCU, D. 134. Se crapă de ziuă; o fîșie de lumină, ca un brîu de argint, se destinde către soare-răsare. DELAVRANCEA, S. 33. Deodată se ivi venind dinspre soare-răsare un cal mare și negru, care cu o nară vărsa scîntei de foc și cu alta fulgi de zăpadă. POPESCU, B. I 39; soare-apune (sau soare-scapătă) = (în opoziție cu soare-răsare) apus, vest, occident; p. ext. vremea cînd apune soarele. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă. GALACTION, O. I 49. Țînțari cu aripile metalice joacă spre soare-apune cu acele pline de venin. C. PETRESCU, S. 42. Spată-Lată se îndreptă spre soare-apune și se întinse la cale lungă, mergînd zi de vară pînă în seară. POPESCU, B. I 79. Și s-a dus... s-a tot dus pînă a ajuns la o cetate nemțească între două ape mari și frumoase, tocmai pe la soare-apune. CARAGIALE, S. 54; soare-sec = insolație; floarea-soarelui v. floare (I 3); sora-soarelui = floarea-soarelui. ♦ Lumina (și căldura) care vine de la soare. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntu-i liniștit acum. COȘBUC, P. I 223. Mieii... zburdă-n soare. VLAHUȚĂ, P. 70. ◊ Loc. adv. Cu soare = cît mai e lumină; ziua. Toți gospodarii au venit cu soare, dar nu la miezul nopții. La TDRG. Foaie verde de sasău, Țu, țu, țu, murguțul meu! Să intrăm în sat cu soare, C-am o mîndră ca ș-o floare Ce ne-așteaptă cu mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 2. Nume dat tuturor aștrilor care au lumină proprie. Curgea o-ntreagă adîncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gînd cu tot... Cînd spre-o planetă, cînd spre alta, și dintr-un soare spre alt soare. MACEDONSKI, O. I 229. Din adîncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea; Și triști, nemișcători de-a pururi, Aprinșii sori priveau la ea. COȘBUC, P. I 268. 3. Fig. Fericire, bucurie, bunăstare. Avem atîta soare ș-atîtea limpezimi și-atîta albăstrime de povestit pe strune. DEȘLIU, G. 22. Observi de-abia atuncea cît soare s-a adus De-o vreme în țara asta și pentru cei săraci Și plîngi de bucurie cînd vezi în munte sus Obraji de mineri cu flori în ei, de maci. VINTILĂ, O. 28.

SOARE sori m. 1) astr. Astru central, incandescent și luminos, în jurul căruia se rotește Pământul și celelalte planete ale sistemului nostru planetar. * ~-apune apus; vest; asfințit. ~-răsare răsărit; est. Sub (sau pe sub) ~ pe pământ; pe lume. ~ în cruce amiază. A se uita la cineva ca la ~ a se uita cu admirație la cineva. A sta cu burta la ~ a nu face nimic; a se lenevi; a trândăvi. A i se pune cuiva ~le drept inimă a i se face cuiva foame. A făgădui câte în lună și în ~ (sau în stele) a făgădui lucruri irealizabile. A dori câte în lună și în ~ (sau în stele) a dori prea multe. A căuta (sau a găsi) pete-n ~ a căuta neajunsuri oriunde și cu tot dinadinsul. 2) Lumină și căldură care vine de la acest corp ceresc. Zi cu ~. 3) fig. Ceea ce reprezintă un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, ~is

soare m. 1. astru ce dă plantelor lumină și căldură: soarele așezat la o depărtare de 37 mii. leghe, este de 1 1/2 mil. de ori mai voluminos decât pământul; rupt din soare, de o frumusețe ideală: chipul tău e rupt din soare BOL; 2. lumina, căldura soarelui: a sta la soare; 3. fig. splendoare: soarele fericirii se va arăta vesel pe orizon senin GR. AL. [Lat. SOLEM].

soare m., pl. sorĭ (lat. sôl, soare; it. sole, pv. cat. sp. pg. sol; pv. și soleih, fr. soleil, d. lat *sôliculus, dim. d. sôl. V. solar). Astru care luminează pămîntu și alte planete și a căruĭ strălucire constitue ziŭa: soarele luminează ziŭa, ĭar luna noaptea. Lumina și căldura soareluĭ: soarele arzător al Sahareĭ, nu e plăcut să umbli vara pin soare, nu pleca pe așa soare arzător, a sta la soare saŭ la umbră. Imaginea soareluĭ: mușchetariĭ purtaŭ un soare pe pept. Fig. Strălucire: adevăru e soarele inteligențeĭ. Supt soare, pe pămînt, pe lume: nimic nou supt soare. Rupt din soare, uĭmitor de frumos: o fată ruptă din soare. A adora soarele care răsare, a linguși un personaj ajuns acuma la putere. Regele soare, Ludovic XIV al Franciiĭ. Soare sec, insolațiune. – Soarele e centru sistemeĭ noastre planetare și regulatoru mișcăriĭ pămîntuluĭ și altor planete. E izvoru călduriĭ și luminiĭ și principiŭ învietor al tuturor ființelor organizate. Astronomiĭ îĭ atribuĭe un sîmbure solid, obscur, înconjurat de o atmosferă luminoasă. Distanța soareluĭ de la pămînt e de vre-o 38,000,000 de leghĭ. El e de 1,300,000 de orĭ maĭ mare de cît pămîntu. În ainte de Copernic, se credea că soarele se întorcea cu tot ceru în prejuru pămîntuluĭ: astăzĭ se știe că pămîntu se învîrtește în prejuru soareluĭ executînd mișcarea luĭ de translațiune. Soarele a fost obiectu adorațiuniĭ celor maĭ multe popoare primitive.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

soare (corpul ceresc) s. m., pl. sori

soare (corp ceresc) s. m., pl. sori

soare s. m., (aștri cu lumină proprie) pl. sori

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BIBAN-SOARE s. v. pește-auriu, pește-curcubeu, pește-soare.

biban-soare s. v. PEȘTE-AURIU. PEȘTE-CURCUBEU. PEȘTE-SOARE.

răsarea-soarelui s. v. FLOAREA-SOARELUI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

soare (-ori), s. m. – Corpul ceresc principal al planetei noastre. – Mr. soare, megl. soari, istr. sǫre. Lat. sōlem (Pușcariu 1601; REW 8059), cf. vegl. saul, it. sole, v. prov., cat., sp., port. sol.Comp. soare-apune, s. n. (occident, vest); soare-răsare, s. n. (răsărit); soare-scapătă, s. n. (apus); soaresec (var. soare’n cap), s. n. (insolație); soarea-soarelui, s. f. (plantă, Helianthus annuus), deformație de la florea-soarelui, contaminată cu sora-soarelui. Der. sorean, s. m. (obleț, Alburnus lucidus); soreață, s. f. (obleț); sori, vb. (a încălzi, a expune la soare); asori, vb. refl. (Maram., a se expune la soare), dintr-o expresie adv. a soare (DAR); însorit, adj. (cu soare, luminos); sorin, adj. (însorit); solar, adj., din fr. solaire. Din rom. soare-apune provin în ngr. σουρουπώνει, σουρούπωσε „soarele apune” (Meyer, Neugr. St., II, 78), σουρουπώνω „a-l prinde noaptea”, σουρούπωμα „crepuscul”.

răsarea, răsărita etc. Numele floarea soarelui este fără îndoială vechi în limbă; el corespunde exact numelui grecesc adoptat în terminologia botanică, helianthos. Dar a fost adesea transformat prin procese fonetice sau prin etimologie populară: soarea soarelui, sora soarelui, răsarea soarelui, răsărita soarelui, râsoare, răsare, rosoare, răsărită; vezi răsare, CV, 1951, 1, p. 36 și, tot acolo (p. 37), soreancă, sorică (de la Roșiorii de Vede); răsoare, glosat prin „răsărită”, Gl. reg., p. 59 (de la Hîrlău). Dicționarele nu și-au pus problema originii acestor forme. După cît am impresia, soarea a ieșit din floarea sub influența atributului, soarelui, nefiind însă clar ce înseamnă, a fost transformat, prin etimologie populară, pe de o parte în sora, pe de alta în răsarea; acesta din urmă însă nu face impresia unui substantiv normal format în românește, de la verbul a răsări, de aceea a fost înlocuit cu derivatul răsărita. Poate însă că răsoare e din (floa)re(a) soarelui și de aici ar putea veni răsare, răsoare.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

soare, s.m – (mit.) Astru al zilei, care a generat, la fel ca la toate popoarele antice (egipteni, incași, caldeeni, indieni etc.) un cult special; în unele culturi a devenit, o vreme, divinitate principală a panteonului. Se știe faptul că religia mitraică a fost larg răspândită pe teritoriul Daciei. Simboluri solare au fost identificate în ornamentația ceramicii de la Lăpuș (datată 1.300-1.000 a.H.): „Avem de a face cu o comunitate care se închina anumitor forțe ale naturii, între care soarele avea probabil chiar rolul principal” (Vulpe, 2001 în Marmația, 2003: 426). Pe niște străchini de la Lăpuș apăreau motive tipic solare, reprezentate foarte realist (nu doar simbolic, sub formă de spirale), cu un soare cu raze; aceleași motive s-au regăsit pe discul unor topoare de luptă (C. Kacsó, idem). În general, soarele a fost adorat până târziu în toate aceste culturi, dar cu timpul și-a pierdut rolul principal. Însă, se poate presupune, pe baza documentelor folclorice, faptul că divinizarea soarelui s-a menținut mult timp în rândul comunității maramureșene. Soarele rămâne un personaj activ, cu care oamenii interacționează frecvent, în diferite împrejurări: „Da’ la turmă cine șede? / Șede, șede sfântul Soare” (Calendar, 1980: 10); „Mult mă-ntreabă roșu Soare / Ce m-am uscat pă pticioare” (Calendar, 1980: 89); „De m-a da, de nu m-a da, / Pe fereastră mi-i fura, / La Soare ne-om cununa” (Memoria, 2001: 95). Într-o etapă ulterioară, semnalăm invocarea soarelui în diferite împrejurări, fie sub formă de rugăciune, fie chemarea ca martor, fie pentru a oblădui, a vindeca (în descântece): „Un obicei frecvent la naștere era închinarea copilului la Soare. Tânăra mamă lua copilul în brațe, se uita la el înălțându-l în direcția Soarelui: Mândru Soare, mândru Soare, / Răsai cu patruzeci și patru de răzișoare, / Da’ nu răsai numai pe Țibleș ori pe tău, / Cu răsai pe capul și trupușorul coconului meu, / Și din cap până-n picioare / Să strălucească ca tine, mândru Soare” (Calendar, 1980: 17; Borșa). În dimineața Anului Nou, când se ivește Soarele, fetele se așezau în genunchi și, cu mâinile troiță, se rugau: „Sfinte Soare, sfinte Soare, / Răsai cu 24 de răzișoare: / Cu tri încalță-mă, / Cu tri încinge-mă, / Cu tri pe obraz mângâie-mă, / Cu tri pe gură îndulce-mă, / Cu tri pe umeri împodobe-mă; / Tri în gene, / Tri în sprâncene, / Tri în păr împlete-mi-le, / Să fiu frumoasă / Și drăgăstoasă / Și strălucitoare / Ca tine, mândru Soare” (Memoria, 2001: 33; Ieud). „E atestată închinarea la Soare, când răsare sau apune, însoțită de invocația: Sfinte Soare, ajută-mă!” (Kernbach, 1989: 549). Soarele mai era invocat în timpul muncilor agricole de primăvară: „Când aruncă sămânța sub brazdă, plugarul maramureșean mai întâi o închină Soarelui. Iar alaiul care îl poartă pe sărbătorit la Tânjaua de pe Mara, după ce a înconjurat de trei ori țarina în care s-a tras întâia brazdă, se oprește cu fața către Soare, își descoperă capul și unul dintre ei, marele pogonici, cu brațele întinse către Soare, ca într-o rugă, rostește cu glas tare: Mândru Soare călător / Apleacă-te pe ogor / Și-ncălzește semințele / Să rodească holdele” (Memoria, 2002: 486-488). O altă dovadă a rolului major pe care Soarele l-a jucat în mitologia maramureșenilor este prezența discului solar pe porți, pe leagăn, ori pe lăzile cu zestre. O dată cu ascensiunea creștinismului, rolul Soarelui e preluat de Dumnezeu, ca divinitate supremă. Chiar și în aceste condiții, bătrânii satelor nu abandonează străvechiul cult al Soarelui: „Când ies din beserică, apoi ia nănașu’ colacu și mirele și mireasa se uită pân el, colea în ușa besericii, să uită la Soare, d-ipce să fie frumoși coconii” (Papahagi, 1925; Mara). Reminiscențe ale acestui cult s-au semnalat până în secolul XX, în credințele populare: „Soarele nu e voie să fie arătat cu degetul” (Calendar, 1980: 103); „Nu se aruncă gunoi spre Soare nici când răsare, nici când apune” (Calendar, 1980: 92). ♦ (top.) Dealul Soarelui, deal situat între Seini și Săbișa: „Venind dinspre Baia Mare, de la Valea Hotarului, care desparte Seiniul de satul Săbișa, în partea dreaptă a drumului E 58, te întâmpină Dealul Soarelui” (Zynir, 2003: 56). Pe vârful dealului se află o cruce de piatră din mari dimensiuni. ♦ (onom.) Soare, nume de familie (27 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. sol, -is (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SOARE, Soare Z. (1894-1944, n. București), regizor român. Elev și asistent al lui Max Reinhardt. Repertoriu variat pe scena Teatrului Național din București. Fast și policromie scenografică („Hamlet”, „Othello” de Shakespeare, „Despot Vodă” de V. Alecsandri, „Faust” de Goethe, „Strigoii” de Ibsen).

SOARE (lat. solem) s. m. 1. (Cu valoare de nume propriu) Astrul central al sistemului nostru planetar în jurul căruia gravitează planetele, asteroizii cometele. Astru cu lumină proprie face parte din categoria stelelor; energia sa, de proveniență termonucleară (prin transformarea hidrogenului în heliu), este radiată sub formă de lumină sau de alte radiații. O fracțiune a acestei energii (a doua miliarda parte) ajunge și pe Pământ, constituind principala sursă de energie primară, fără de care viața nu ar fi posibilă. Masa S. este de c. 2 x 1080 kg, iar diametrul de 1.392.000 km; temperatura sa este de c. 6.000 K, la suprafață, și de c. 15.000.000 K, în centru. Perioada de rotație (sinodică) a S. este de 25,4 zile la Ecuator, crescând spre poli. Depărtarea medie a Pământului față de S. este de 149.600.000 km, lumina străbătând această distanță în 8 min. și 18 s. V. fotosferă, cromosferă, coroană solară, activitate solară.Expr. A fi rupt din Soare = a fi deosebit de frumos. A vorbi (sau a spune) cânte-n lună și Soare = a vorbi vrute și nevrute, a sporovăi. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit, est; soare-apune (sau scapătă) = apus, vest. ♦ Lumina și căldura venită de la Soare. ♦ Loc. Cu Soare = cât este ziuă, pe lumină. 2. Nume dat oricărui corp ceresc care are lumină proprie și care poate constitui centrul unui sistem planetar.

DA ZDRASVUET SOLNȚE, DA SKROETSEA TMA! (ДА ЗДΡАВСТВЧEТ СОЛНЦE, ДА CКPOETCЯ TЪMA) (rus.) trăiască soarele, împrăștie negurile! – Pușkin, „Vahkiceskaia pesnea” – Lumina rațiunii împrăștie întunericul ignoranței.

L’AMOR CHE MOVE IL SOLE E L’ALTRE STELLE (it.) iubirea... mișcă Soarele și celelalte stele – Dante, „Paradisul”, 33, 145. Proslăvirea puterii universale a iubirii.

NIL NOVI SUB SOLE (lat.) nimic nou sub soare – Solomon, „Eclasiatul”, 1, 10.

PĂCUIUL LUI SOARE, sit arheologic situat pe un ostrov al brațului Dunărea Veche, la 9 km în aval de com. Ostrov, pe terit. com. Lipnița, jud. Constanța, unde a fost descoperită o cetate bizantină, construită în sec. 10-11 și locuită până în sec. 13-15.

SOL LUCET OMNIBUS (lat.) Soarele luminează pentru toți – Petroniu, „Satyricon”, 99. Dicton latin afirmând dreptul egal al tututor oamenilor de a se bucura de darurile naturale.

SOLEM QUIS DICERE FALSUM AUDEAT (lat.) cine ar cuteza să spună că Soarele nu este adevărat? – Vergiliu, „Georgica”, I, 463-464. Evidențele nu pot fi contestate.

L’amor che muove il sole e l’altre stelle (it. „Iubirea care mișcă soarele și celelalte stele”) – vers celebru al lui Dante (145 din cîntul 33), cu care se încheie Paradisul – ultimul vers din Divina Comedie. E unul dintre cele mai înălțătoare și vibrante elogii aduse dragostei în literatura universală, Dante recunoscînd iubirii puterea de a pune în mișcare chiar și aștrii universului. Coșbuc l-a tradus: „lubirea care mișcă sori și stele”. Într-o poezie intitulată L’amor che muove il sole e l’altre stelle, M. Beniuc reia ideea: „Și zîna mea s-a dezvelit din noapte: lubirea – bucurii și doruri grele - Ce mișcă viața noastră către fapte Și soarele și celelalte stele.” În cronica cărților, „Gazeta literară” (nr. 723) scrie: „Ciclul Amor universalis nu e decît... o parafrază a dantescului « l’amor che muove il sole e l’altre stelle »…” LIT.

Nimic nou sub soare – Vorbă veche, foarte veche, care a avut mare succes în tinerețea ei. Ea ne-a rămas din cartea Eclesiastul (I, 10), atribuită regelui Solomon (1082-975 î.e.n.). Firește că astăzi, în epoca energiei atomice, a lasserului și a rachetelor cosmice, vorba „nimic nou sub soare” pare anacronică. Chiar dacă, pentru a-i denunța vîrsta, o rostim în latinește nil novi sub sole, sau în grecește, ea poate trezi un zîmbet ironic la adresa scepticului autor din antichitate. De altfel, întregul context: „ce-a fost o să mai fie, ce-o să fie a mai fost. Nimic nou sub soare” se referă la nemișcare, la stagnare, la o repetare stereotipă a fenomenelor. Cu alte cuvinte, tot ce se săvîrșește pe lume s-a mai întîmplat cîndva și se va mai întîmpla după un timp. Romanticii au interpretat însă acest „nimic nou sub soare” ca fiind tot ceea ce este etern omenesc repetîndu-se într-un circuit nesfîrșit, ca de pildă: nașterea, dragostea, moartea… Scriitorul german Karl Gutzkow, în piesa Uriel Acosta (act. IV, sc. 2), folosește aceeași idee: Alles schon dagewesen! Iar Eminescu, în Glossa, o exprimă cu măiestria lui poetică: „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate”. BIB.

Sol lucet omnibus (lat. „Soarele lucește pentru toți”) – dicton prin care se înțelege că oamenii se nasc egali în fața vieții, că bunurile pămîntului sînt hărăzite tuturor, că drepturile naturale, drepturile cetățenești, legile sînt făurite spre a fi deopotrivă pentru toată lumea, aidoma razelor soarelui.

Voilà le soleil d’Austerlitz! (fr. „Iată soarele de la Austerlitz!”) – La 2 decembrie 1805, Napoleon a cîștigat celebra bătălie de la Austerlitz împotriva armatelor Austriei și Rusiei. Luptele au început la ora 4 noaptea, pe o ceață deasă, care a fost risipită de soarele din zori, ca un semn prevestitor al victoriei. După șapte ani, în dimineața zilei de 7 septembrie 1812, Napoleon a pornit atacul asupra Moscovei, dar nu înainte de răsăritul soarelui, spre a-și putea încuraja soldații cu vestitele vorbe: „Iată soarele de la Austerlitz!”, adică: iată semnul că vom învinge din nou. Evenimentele l-au contrazis. „Soarele de la Austerlitz” începuse să apună. A mai strălucit numai în fraza lui Napoleon, care a ajuns să simbolizeze speranța în succes, un semn de încredere în reușita finală. Despre un om de afaceri din povestirea sa Banca Nucingen Balzac spune: „Nu-i de mirare că între 1814 și 1815 s-a ruinat, fiindcă luase în serios soarele de la Austerlitz” (Opere, vol. V, ESPLA, 1959, pag. 646). IST.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a lăsa (pe cineva) cu ochii-n soare expr. 1. a face (pe cineva) să aștepte mult și fără rost. 2. a retrage (cuiva) sprijinul, a refuza (cuiva) un ajutor.

a sta cu burta la soare expr. 1. a face plajă. 2. a fi pasiv / comod / nepăsător.

a toca câte-n lună și-n soare expr. a vorbi mult și fără rost.

soare cu dinți expr. vreme însorită, dar friguroasă.

Intrare: soare
substantiv masculin (M50)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soare
  • soarele
plural
  • sori
  • sorii
genitiv-dativ singular
  • soare
  • soarelui
plural
  • sori
  • sorilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

soare, sorisubstantiv masculin

  • 1. (numai) singular Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Soarele pășise de mult, acum, peste creștetul stîncii mele de adăpost, și înălțimile din apus își prelungeau repede chipurile lor de umbră deasupra văilor dimpotrivă. HOGAȘ, M. N. 174. DLRLC
    • format_quote Uită-te! nu vezi și d-ta că dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. DLRLC
    • format_quote personificat A fost atîta chiu și cînt Cum nu s-a pomenit cuvînt! Și soarele mirat sta-n loc, Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atîta joc Pe-acest pămînt! COȘBUC, P. I 58. DLRLC
    • format_quote figurat Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. Bătrînele păduri vor chiui: Un tînăr soare munții grei vor naște. BENIUC, V. 46. DLRLC
    • format_quote figurat Ș-atunci în altă lume am renviat deodată, Ș-un soare mai fierbinte în ceru-mi s-a aprins. ALECSANDRI, P. A. 65. DLRLC
    • comentariu Pentru acest sens se folosește substantivul propriu Soare. DOOM 2
    • 1.1. Lumină (și căldură) care vine de la Soare. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntu-i liniștit acum. COȘBUC, P. I 223. DLRLC
      • format_quote Mieii... zburdă-n soare. VLAHUȚĂ, P. 70. DLRLC
      • chat_bubble locuțiune adverbială Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. DEX '09 DLRLC
        • format_quote Toți gospodarii au venit cu soare, dar nu la miezul nopții. La TDRG. DLRLC
        • format_quote Foaie verde de sasău, Țu, țu, țu, murguțul meu! Să intrăm în sat cu soare, C-am o mîndră ca ș-o floare Ce ne-așteaptă cu mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă gingașă, și plăpîndă, și frumoasă, cum nu se mai afla sub soare. ISPIRESCU, L. 35. DLRLC
      • format_quote Jurămînt îți fac din suflet... De-a te iubi pîn’ la moarte, de a nu avea sub soare Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare. CONACHI, P. 103. DLRLC
      • format_quote Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. DLRLC
    • chat_bubble familiar (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cerul limpede, de sticlă albastră. Soarele – soare cu dinți – mușcă. STANCU, D. 430. DLRLC
    • chat_bubble Soarele e în cruci sau (în) cruce (amiazăzi). DLRLC
    • chat_bubble (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Fata... parcă era ruptă din soare. SADOVEANU, O. I 69. DLRLC
      • format_quote Maghiran de la vîltoare, Nu ești bade rupt din soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. DLRLC
    • chat_bubble în basme La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta, și în locul lui se văzură niște palaturi, strălucite de podoabe, încît la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. ISPIRESCU, L. 37. DLRLC
      • format_quote [Fata împăratului Roș] era frumoasă de mama-focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. DLRLC
    • chat_bubble A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). DEX '09 DLRLC
      sinonime: iubi
      • format_quote Fata, de ce creștea, d-aia se făcea mai frumoasă. Împăratul și împărăteasa se uita la dînsa ca la soare. ISPIRESCU, L. 245. DLRLC
    • chat_bubble A căuta (sau a găsi) pete-n soare. DLRLC
    • chat_bubble A sta cu burta la soare. DLRLC
    • chat_bubble A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face (cuiva) foame. DEX '09 DLRLC
    • chat_bubble A dori câte în lună și în soare = a avea, a exprima dorințe fantastice, irealizabile. DLRLC
    • chat_bubble A vorbi (sau a spune) câte în lună și în soare = a vorbi peste măsură de mult, a sporovăi multe și de toate, a spune verzi și uscate. DLRLC
      sinonime: sporovăi
  • 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele, au lumină proprie. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Curgea o-ntreagă adîncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gînd cu tot... Cînd spre-o planetă, cînd spre alta, și dintr-un soare spre alt soare. MACEDONSKI, O. I 229. DLRLC
    • format_quote Din adîncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea; Și triști, nemișcători de-a pururi, Aprinșii sori priveau la ea. COȘBUC, P. I 268. DLRLC
  • 3. figurat Bucurie, bunăstare, fericire. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Avem atîta soare ș-atîtea limpezimi și-atîta albăstrime de povestit pe strune. DEȘLIU, G. 22. DLRLC
    • format_quote Observi de-abia atuncea cît soare s-a adus De-o vreme în țara asta și pentru cei săraci Și plîngi de bucurie cînd vezi în munte sus Obraji de mineri cu flori în ei, de maci. VINTILĂ, O. 28. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.