15 definiții pentru sfară (fum) șfară (2)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFÁRĂ s. f. (Pop.) Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara.

SFÁRĂ s. f. Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste. [Var.: șfáră s. f.] – Din sl. skvara.

SFÁRĂ2 s. f. Fum înecăcios și miros greu rezultat din arderea grăsimilor; p. ext. fum, coloană de fum. (Atestat în forma șfară) Aprindeau pe corhane mai multe focuri decît aveau stîni; și răzășii, din depărtarea la care se aflau, numărau șfară de fum după șfară de fum. SADOVEANU, N. P. 191. ◊ Expr. A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspîndi o veste. Sfară se dete în țară de această fericită întîmplare. ISPIRESCU, L. 141. Variantă: șfáră s. f.

SFÁRĂ f. Fum cu miros specific provenit din arderea grăsimilor sau a cărnii. ◊ A da ~ în țară a da de știre; a vesti. /<sl. skvara

sfară f. 1. fum, fumul dela lumânări de pe altar: se înalță sfară drept la cer; 2. fig. veste, svon: împăratul dase sfară în țară ISP. [Slav. SKVARA, fum, miros de bucătărie].

1) sfáră f., pl. sfărĭ (vsl. skvara, a.î.). Vechĭ. Miros de grăsime, de carne arsă, de lumînărĭ de seŭ ș.a. Jertfă oferită zeilor păgîneștĭ. Fig. Veste, zvon, numai în loc. a da sfară’n țară, a divulga, a anunța pretutindenĭ, a da alarma (une-orĭ confundat cu sfoară, ca la Pan). – În nord (azĭ) șfară, pl. șferĭ, de unde și șfărărie (Btș.), fum din topirea grăsimiĭ. V. telegraf.

ȘFÁRĂ1 s. f. v. sfară.

ȘFÁRĂ1 s. f. v. sfară2.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!sfáră (fum) (pop.) s. f., g.-d. art. sfárei; pl. sfáre


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sfáră s. f.1. Fum, fum înecăcios. – 2. Miros greu, miros de carne sau de grăsime încinsă. – 3. (Înv.) Sacrificiu. – 4. Anunț, știre. – Var. Mold. șfară. Sl. skvara (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 337). Sensul 4, azi aproape exclusiv sfoară, în expresia „a da sf(o)ară’n țară” „a face cunoscut”, fără îndoială din sensul înv. de a comunica știrile importante prin focuri de strajă. – Der. sfarog, s. n. (obiect ars sau uscat), cu suf. -og (după Candrea, din rus. svarok; după Scriban, din sl. tvarogŭ „brînză”); sfarogi (var. sfărogi, sfîrlogi), vb. (a se face sfavog, a se scoroji), negreșit în relație expresivă cu (s)corogi; sfîrloagă, s. f. (încălțăminte uzată); sfarnic, s. n. (înv., altar pentru jertfă). – Din rom. provine țig. suvara „veste” (Graur, BL, III, 186). Cf. scradă.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

sfáră, s.f. – 1. Fum înecăcios. 2. Miros de carne sau de grăsime încinsă (Lenghel, 1979). – Din sl. skvara „fum, miros de bucătărie” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX). Cuv. rom. > țig. suvara „veste” (Graur, cf. DER; MDA).

sfáră, s.f. – 1. Fum înecăcios. 2. Miros de carne sau de grăsime încinsă (Lenghel 1979). – Din sl. skvara (Miklosich, Cihac cf. DER).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a da sfară / sfoară-n țară expr. a lansa un zvon, a da de știre.

Intrare: sfară (fum)
sfară1 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfa
  • sfara
plural
  • sfare
  • sfarele
genitiv-dativ singular
  • sfare
  • sfarei
plural
  • sfare
  • sfarelor
vocativ singular
plural
șfară2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șfa
  • șfara
plural
  • șfare
  • șfarele
genitiv-dativ singular
  • șfare
  • șfarei
plural
  • șfare
  • șfarelor
vocativ singular
plural
sfară2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfa
  • sfara
plural
  • sfări
  • sfările
genitiv-dativ singular
  • sfări
  • sfării
plural
  • sfări
  • sfărilor
vocativ singular
plural
șfară1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șfa
  • șfara
plural
  • șferi
  • șferile
genitiv-dativ singular
  • șferi
  • șferii
plural
  • șferi
  • șferilor
vocativ singular
plural

sfară (fum) șfară (2)

  • 1. Miros greu (și fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • Aprindeau pe corhane mai multe focuri decît aveau stîni; și răzășii, din depărtarea la care se aflau, numărau șfară de fum după șfară de fum. SADOVEANU, N. P. 191.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A da sfară în țară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de știre, a răspândi o veste.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • Sfară se dete în țară de această fericită întîmplare. ISPIRESCU, L. 141.
        surse: DLRLC

etimologie: