sergent sm [At: N. COSTIN, LET. II, 73/17 / V: (înv) ~e, ~eant, serjant, serje~, sarjant, șerjant, (reg) serjă, sărjent / Pl: ~nți / E: fr sergent, rs сержант, pn sierzant, ger Sergeant] 1 Grad militar imediat superior gradului de caporal. 2 Persoană care are gradul de sergent (1). 3 Funcția sergentului (2). 4 Titlul sergentului (2). 5 Perioadă în care sergentul (2) și-a exercitat funcția. 6 (Iuz; șîs ~ de stradă, ~ de noapte) Polițist (1) care asigura paza în timpul zilei (sau al nopții) într-un oraș Si: gardian, gardist, (înv) zapciu, (arg) scatiu (6), sticlete (8).

SERGENT, sergenți, s. m. 1. Grad inferior în armată sau în miliție, imediat superior gradului de caporal; persoană avînd acest grad. Mai tîrziu un sergent care face legătura la batalion mă lămurește. CAMIL PETRESCU, U. N. 338. Radu luă loc, privind la sergentul șef de post, Iftodiu Dumitru, cu cea mai mare nedumerire. C. PETRESCU, Î. II 170. Sergentul jandarmilor din sat a înaintat semeț prin mulțime pînă la scamatorul urcat pe scaun. SAHIA, N. 68. Se știa că la cazarmă [Bălcescu] aduna pe lîngă dînsul, în orele de recreație, mai mulți sergenți și soldați cărora le povestea despre vitejiile romînilor în luptele cu turcii. GHICA, S. A. 141. ◊ Sergent-major = persoană care urmează în grad după sergent. Îl cercetează un sergent-major. STANCU, D. 160. Instrucția pe școli o făceau sergenți-majori care uitau că nu sînt la cazarmă, astfel că vă înjurau și vă băteau ca pe soldații lor. PAS, Z. I 112. 2. (În trecut, de obicei determinat prin «de stradă») Agent de poliție însărcinat cu menținerea ordinii publice pe străzi și cu paza vieții și avutului cetățenilor; gardian, gardist. V. polițist. Căpătă de la un sergent de stradă lămuririle de care avea nevoie. GALAN, B. I 16. Pleacă, fiindcă acum chem sergentul! C. PETRESCU, C. V. 270. Birjarii... trag cu biciul, sergenții îi cară la pumni, iar țăranul zăpăcit, pierdut nu știe... unde să cîrmească. GHEREA, ST. CR. III 126.

SERGENT s.m. Grad inferior în armată sau în miliție, mai mare decît cel de caporal; militar care are acest grad. ♦ Sergent-major = grad militar superior sergentului și inferior plutonierului, primul grad de subofițer. [< fr. sergent].

SERGENT s. m. grad militar superior celui de caporal. ♦ ~ -major = primul grad militar acordat subofițerilor. (< fr. sergent)

SERGENT ~ți m. 1) Militar cu grad imediat superior caporalului. 2): ~ de stradă slujbaș la poliție cu misiunea de a menține ordinea publică pe străzile unui oraș; gardist. /<fr. sergent, germ. Sergeant

sergent m. 1. grad inferior în armată: sub-ofițer; sergent-major, primul sub-ofițer al unei companii de infanterie, însărcinat cu contabilitatea; sergent-furier, ajutorul sergentului-major și care poartă grija proviziunilor; 2. agent de poliție numit și gardian: chiamă pe un sergent.

*sergént m. (fr. sergent, d. lat. serviens, -éntis, care servește. V. servant). Subofițer din orĭ-ce armă saŭ serviciŭ. Gardist (numit și gardian, sergent de oraș orĭ sergent de stradă). Sergent major (cu art. sergentu major saŭ și sergent-majoru), primu sergent, acela care ținea contabilitatea uneĭ companiĭ (V. vagmistru și plotonier). Sergent furier, sergentu care ține corespondenta, secretaru companiiĭ, escadronuluĭ, bateriiĭ ș.a.

sarjant^[1] sm vz sergent corectat(ă)

sărgenț^[1] sm vz sergent

sărjent sm vz sergent

sergeant sm vz sergent

sergente sm vz sergent

serjant sm vz sergent

serjanț^[1] sm vz sergent

serjă¹ sf vz sergent

serjent sm vz sergent

sergent s. m., pl. sergenți; abr. serg.

sergent s. m., pl. sergenți; abr. serg.

sergent s. m., pl. sergenți

sergent

sergent.

SERGENT s. gardian, (pop.) gardist, vardist, (înv.) zapciu, (arg.) scatiu, sticlete. (~ de stradă.)

SERGENT s. gardian, (pop.) gardist, vardist, (înv.) zapciu, (arg.) scatiu, sticlete. (~ de stradă.)

SERGENT [serʒã], Émile (1867-1943),medic francez. Prof. univ. la Paris. Cercetări importante privind insuficiența glandelor suprarenale, bolilor aparatului respirator, în special tuberculoza („Sindroamele respiratorii”). A vizitat de mai multe ori România. M. de onoare al Acad. Române (1930).

sergent, sergenți s. m. chiștoc de țigară de dimensiuni mici.

a aresta locotenenți / sergenți expr. (deț.) a fuma chiștoace