15 definiții pentru senzație senzațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Reflectare psihică a calităților distincte ale obiectelor din realitate care acționează nemijlocit asupra organelor de simț. Senzație vizuală. Senzație auditivă.Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... ♦ Percepție. ♦ Simțire; sentiment. 2. Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod puternic simțurile, imaginația; ceea ce constituie un prilej de emoții violente. ◊ Loc. adj. De senzație = senzațional. ◊ Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vâlvă. [Var.: senzațiúne s. f.] – Din fr. sensation, lat. sensatio, -onis.

SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Reflectare nemijlocită a unor însușiri ale obiectelor din realitate ca urmare a acțiunii lor asupra organelor de simț. Senzație vizuală. Senzație auditivă.Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... ♦ Percepție. ♦ Simțire; sentiment. 2. Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod puternic simțurile, imaginația; ceea ce constituie un prilej de emoții violente. ◊ Loc. adj. De senzație = senzațional. ◊ Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vâlvă. [Var.: senzațiúne s. f.] – Din fr. sensation, lat. sensatio, -onis.

SENZÁȚIE, senzații, s. f. 1. Fapt de conștiință produs de acțiunea unui excitant asupra organelor de simț. Senzația nu este într-adevăr decît legătura directă dintre conștiință și lumea exterioară, transformarea energiei excitației exterioare în fapte de conștiință. LENIN, O. XIV 40. Numai cu ajutorul senzațiilor omul poate sa cunoască lumea exterioară. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 109. Unele insecte au senzații chiar după ce sînt decapitate. BART, S. M. 78. ◊ (Cu o determinare arătînd natura sau calitatea) Senzație vizuală. Senzație auditivă.Se simți fulgerat de o senzație tare, zguduitoare. VORNIC, P. 77. Bozan simți o plesnitură în cap și durerea părea alta decît aceea pe care a simțit-o în clipa prăbușirii cu podul rulant. L-a inundat ceva cald, într-o senzație de moleșeală plăcută. SAHIA, N. 37. Senzația căderii în vid e așa de vie, încît simți cum se taie respirația. BART, S. M. 41. Auzi vîjîind pe sub vagon o apă repede și puternică ce parcă numai cu acest vuiet al ei îți dă o senzație de răcoare. VLAHUȚĂ, O. A. III 32. ◊ Expr. A avea senzația că... = a simți, a i se părea, a avea impresia că... Avea senzația că vîrful urechilor a devenit sfărmicios ca porțelanul. C. PETRESCU, C. V. 137. Îndată ce puse capul pe pernă avu senzația că trupul i-a amorțit. REBREANU, P. S. 163. ♦ Simțire. Aprins la față și descumpănit, am luat buchetul de trandafiri și am ieșit din clasă. Stranii senzații încercau sufletul meu. Simțeam în mine ceva plăcut și cald. GALACTION, O. I 59. ♦ Percepție. Imaginea lui Eminescu e măreață, e sublimă. Ea ne dă senzația imensității spațiului, aproape noțiunea nemărginirii. GHEREA, ST. CR. III 370. 2. (De obicei la pl.) Ceea ce are un caracter senzațional, impresionează în mod violent simțurile, imaginația, constituie un prilej de emoții violente. Nu senzații trebuie să căutăm, ci o conlucrare de la postul hărăzit fiecăruia în vederea operei obștești. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 483, 1/2. Avidă de senzații, ahtiată de o lume ușuratică, femeia asta cuminte, înțeleaptă ajungea frivolă, mincinoasă și violentă. BART, E. 226. ◊ Loc. adj. De senzație = senzațional. Se cetesc traduceri... literatură inferioară de senzație. SADOVEANU, E. 23. Se adîncise în citirea unui roman de senzație. BART, E. 252. S-a petrecut... un incident de mare senzație. CARAGIALE, O. III 201. ◊ Expr. A face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a trezi un interes deosebit, a face vîlvă. Căruciorul cu înghețată făcea senzație. BOGZA, A. Î. 594. O coțofană Fără ocupație A adus o veste-n goană Și-a făcut senzație. TOPÎRCEANU, B. 46. Intrarea noastră în sat făcu o mare senzație. BOLINTINEANU, O. 268. ♦ Lucru, persoană, eveniment care produce impresie. Senzația serii a fost Nadina în «dansul apașilor», ultima noutate pariziană. REBREANU, R. I 265.

SENZÁȚIE s.f. 1. Reflectare nemijlocită în conștiința omului a obiectelor și a fenomenelor lumii înconjurătoare ca urmare a acțiunii lor asupra organelor de simț; imagine subiectivă a realității obiective. ♦ Impresie; stare sufletească emotivă. ♦ A avea senzația că... = a simți, a i se părea că... 2. Impresie puternică provocată de cineva sau de ceva într-o colectivitate. ♦ Eveniment sau știre care provoacă o impresie foarte puternică, care surprinde. ♦ De senzație = senzațional; a face senzație = a produce o impresie foarte puternică, a face vâlvă. [Gen. -iei, var. senzațiune s.f. / cf. fr. sensation, lat. sensatio].

SENZÁȚIE s. f. 1. reflectare nemijlocită a unor însușiri izolate ale obiectelor și ale fenomenelor lumii materiale ca urmare a acțiunii lor asupra organelor de simț; denumire generică pentru diverse forme ale cunoașterii senzoriale. ♦ stare sufletească emotivă. ♦ a avea ~ a că... = a simți, a i se părea că... 2. impresie puternică provocată de cineva sau de ceva într-o colectivitate. ♦ eveniment, știre care provoacă o impresie foarte puternică. ♦ de ~ = senzațional; a face ~ = a produce o impresie foarte puternică. (< fr. sensation, lat. sensatio)

SENZÁȚIE ~i f. 1) Fenomen psihic provocat de o excitație fiziologică. 2) Fapt care produce o impresie puternică. 3) Atitudine emotivă a omului față de realitate. [G.-D. senzației; Sil. -ți-e] /<lat. sensatio, ~onis, fr. sensation

SENZAȚIÚNE s. f. v. senzație.

SENZAȚIÚNE s. f. v. senzație.

SENZAȚIÚNE s.f. v. senzație.

sensați(un)e f. 1. impresiune transmisă prin simțuri: sensațiunea frigului; 2. fig. impresiune morală: această știre a produs o mare sensațiune.

*sensațiúne f. (fr. sensation, d. mlat. sensatio, -onis, derivat d. lat. sensatus, dotat cu simț, care vine d. sentire, sensum, a simți). Simț, simțire, impresiune transmisă pin simțurĭ: sensațiune de frig, de căldură, plăcută, neplăcută. Fig. Impresiune, emoțiune: această veste a produs mare sensațiune, intrarea luĭ în sală a făcut sensațiune. De sensațiune, senzațional: o știre de sensațiune. – Și -áție. Fals senz-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

senzáție (-ți-e) s. f., art. senzáția (-ți-a), g.-d. art. senzáției; pl. senzáții, art. senzáțiile (-ți-i-)

senzáție s. f. (sil. -ți-e), art. senzáția (sil. -ți-a), g.-d. art. senzáției; pl. senzáții, art. senzáțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SENZÁȚIE s. 1. (FIZIOL.) senzație chinestezică = senzație musculară; senzație internă = senzație organică; senzație musculară v. senzație chinestezică; senzație organică v. senzație internă. 2. impresie, părere, sentiment. (Are ~ că e inoportun.) 3. vâlvă, (fam.) furori (pl.), (fig.) zgomot. (Știrea a produs ~.)

SENZAȚIE s. 1. impresie, părere, sentiment. (Are ~ că e inoportun.) 2. vîlvă, (fam.) furori (pl.), (fig.) zgomot. (Știrea a produs ~.)

Intrare: senzație
senzație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • senzație
  • senzația
plural
  • senzații
  • senzațiile
genitiv-dativ singular
  • senzații
  • senzației
plural
  • senzații
  • senzațiilor
vocativ singular
plural
senzațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • senzațiune
  • senzațiunea
plural
  • senzațiuni
  • senzațiunile
genitiv-dativ singular
  • senzațiuni
  • senzațiunii
plural
  • senzațiuni
  • senzațiunilor
vocativ singular
plural