12 definiții pentru sentențios


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, ton, fraze etc.) Care conține multe sentințe (2), maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. ♦ (Despre oameni) Care se exprimă prin sentințe, prin maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic; afectat, grav, pretențios. [Pr.: ți-os] – Din fr. sentencieux, lat. sententiosus.

SENTENȚIÓS, -OÁSĂ, sentențioși, -oase, adj. (Despre stil, fraze etc.) Care conține sentințe, maxime; p. ext. care are caracter, ton de sentință. El îndulcește [expresia] adăogînd în acel stil sentențios și banal pe care îl luase și din «Ceasornicul domnilor». IORGA, L. I 100. ♦ (Despre oameni) Care vorbește în maxime; p. ext. care folosește un ton emfatic, doctoral. (Adverbial) [D-ra Cucu:] Nu vezi? (Sentențios) Domnule Miroiu, cînd cineva, un profesor, dă 22 de mii de lei pentru o carte, asta nu e lucru curat. SEBASTIAN, T. 281. Magda mușcă, nu sărută, zisei eu sentențios. HOGAȘ, M. N. 48. Peruianu vorbea sentențios, lăsînd tonul după fiecare propozițiune. VLAHUȚĂ, O. A. III 85.

SENTENȚIÓS, -OÁSĂ adj. (Despre stil, fraze etc.) Care este plin de maxime, de sentințe; afectat, grav. [Cf. fr. sentencieux, lat. sententiosus < sententia – sentință].

SENTENȚIÓS, -OÁSĂ adj. 1. (despre stil, ton etc.) care conține sentințe, maxime. ◊ asemănător cu o sentință (2). 2. (și adv.) cu un ton emfatic, grav. (< fr. sentencieux, lat. sentencious)

SENTENȚIÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) (despre stil, vorbire, ton etc.) Care conține sentințe. 2) (despre persoane) Care folosește multe sentințe în vorbire; care face uz de multe maxime. 3) Care are formă de sentință. [Sil. -ți-os] /<fr. sentencieux

sentențios a. 1. ce conține sentențe: stil sentențios; 2. ce are forma sau caracterul unei sentențe: frază sentențioasă; 3. care s’exprimă obișnuit prin sentențe: orator sentențios.

*sentențlós, -oásă adj. (lat. sententiosus) Plin de sentențe: vorbă sentențioasă. Care are forma uneĭ sentențe, de o gravitate afectată: ton sentențios. Care vorbește pin sentențe: om sentențios. Adv. În mod sentențios.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sentențiós (-ți-os) adj. m., pl. sentențióși; f. sentențioásă, pl. sentențioáse

sentențiós adj. m. (sil. -ți-os), pl. sentențióși; f. sg. sentențioásă, pl. sentențioáse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SENTENȚIÓS adj. 1. aforistic. (Stil sentențios.) 2. pretențios, (fig.) prețios. (Ce e tonul ăsta sentențios?)

SENTENȚIOS adj. 1. aforistic. (Stil ~.) 2. pretențios, (fig.) prețios. (Ce e tonul ăsta ~?)

Intrare: sentențios
sentențios adjectiv
  • silabație: -ți-os
adjectiv (A51)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sentențios
  • sentențiosul
  • sentențiosu‑
  • sentențioa
  • sentențioasa
plural
  • sentențioși
  • sentențioșii
  • sentențioase
  • sentențioasele
genitiv-dativ singular
  • sentențios
  • sentențiosului
  • sentențioase
  • sentențioasei
plural
  • sentențioși
  • sentențioșilor
  • sentențioase
  • sentențioaselor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)