SECHESTRU, sechestre, s. n. (Jur.) 1. Măsură de asigurare a unui lucru cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. Măsură de indisponibilizare a unui bun, în vederea executării silite sau a confiscării lui. [Var.: (înv.) secvestru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

sechestru [At: RÂND. JUD. 277/21 / V: (îvp) cfe~, ~cve~, (înv) ~cue~, ~cuestrațiune^[1] săcfe~, (reg) sefe~, segve~, safe~, săche~, săfe~, sicfe~, siche~, sife~, țacfe~, zăcrest, (îvr) secvestrum / S și: sequestru / Pl: ~re și ~ri / E: lat sequestrum, sequester, fr séquestre] 1 sn Încredințare a unui lucru litigios unei terțe persoane, care are obligația de a-l restitui, după soluționarea litigiului, celui în drept. 2 sn Măsură care dispune un sechestru (1) Si: (înv) opreliște, zebereală. 3 sn (Îs) ~ convențional Stabilirea sechestrului (1). 4 sn (Îs) ~ judiciar Stabilirea sechestrului (1) de către justiție. 5 sm (Șîs ~ judiciar) Persoană căreia îi sunt date spre păstrare lucrurile sechestrate până la rezolvarea litigiului. 6 sn (Șîs ~ penal, ~ penal asigurător, ~ asigurător) Măsură de asigurare, ordonată de justiție, care constă în indisponibilizarea (prin aplicare de sigiliu) a unui bun, pentru a se preveni înstrăinarea și sustragerea acestuia de la executare silită ori confiscare. 7 sn (Înv; spc) Poprire. 8 sn (Îlv) A(-i) pune (sau aplica) (cuiva) (un) ~ (sau, rar, ~re) (pe ceva) sau a pune sub ~ (ceva) A sechestra (1). 9 sm (Reg; în vechea organizație judecătorească; îf țacfestru) Portărel. 10 sn (Med) Țesut necrozat.

SECHESTRU, sechestre, s. n. Măsură de asigurare ordonată de justiție sau de fisc în cazul de neplată a unei datorii, constând în sigilarea bunurilor debitorului sau în darea lor în păstrare unei a treia persoane (până la vânzarea lor silită). ♦ (Jur.) Procedură care constă în încredințarea în mâinile unei terțe persoane, a unui bun asupra căruia există un litigiu, până la soluționarea litigiului. [Var.: (înv.) secvestru s. n.] – Din fr. séquestre, lat. sequester, -tris.

SECHESTRU, sechestre, s. n. Măsură de asigurare ordonată de justiție în cazuri de litigiu bănesc între două persoane, constînd în sigilarea bunurilor debitorului sau în darea lor în păstrarea unei a treia persoane, pînă la rezolvarea litigiului. Și dacă-i pune sechestru și-l vinde la darabană? C. PETRESCU, C. V. 27. Cînd își dădu seama că este somația pentru sechestru mobilei și a efectelor, instinctiv își întinse mîna să rupă hîrtia. BART, E. 248. ♦ Procedură judecătorească constînd în încredințarea în mîinile unei terțe persoane a unui bun asupra căruia există un litigiu. – Variantă: secuestru (GHICA, A. 575) s. n.

SECHESTRU s.n. 1. Încredințarea (prin hotărîre judecătorească), unei a treia persoane, a unui bun asupra căruia există un litigiu. ♦ Măsură de asigurare ordonată de justiție sau luată de fisc, constînd în aplicare de sigiliu sau dare în păstrare unei terțe persoane a bunurilor unui debitor. 2. Fragment osos rămas în țesuturi după o fractură sau infecție a osului. [< fr. séquestre, lat. sequestrum].

SECHESTRU s. n. 1. măsură de asigurare ordonată de organele judiciare sau financiare, constând în aplicarea de sigiliu sau dare în păstrare unei terțe persoane a bunurilor unui inculpat sau debitor. ◊ măsură excepțională de administrare forțată sau de supraveghere adoptată de un stat beligerant față de un bun al inamicului în vederea conservării acestuia. ◊ reținere a unei nave de către un stat, cu privire la care există un litigiu, până la soluționarea acestuia. 2. fragment osos rămas în țesuturi după o fractură sau infecție a osului. ◊ țesut necrozat. (< fr. séquestre, lat. sequestrum)

SECHESTRU ~e n. jur. Măsură oficială destinată să prevină înstrăinarea de către debitor a bunurilor sale materiale până la achitarea unei datorii. [Sil. -ches-tru] /<lat. sequestrum, sequestrer, fr. séquestre

sechestru n. 1. starea unui lucru predat din ordinul justiției la o a treia persoană, până ce se va judeca cui aparține; 2. lucru sechestrat.

sechéstru n., pl. (lat. sequestrum). Poprire, punere de stăpînire asupra uneĭ averĭ pentru neplata datoriiĭ către stat saŭ pentru că la moartea cuĭva, nu s’a stabilit încă cine o va poseda: a pune sechestru pe mobilă, a pune mobila supt sechestru. – Pop. și secfestru și sefestru (rus. sekvéstr).

safestru sn vz sechestru

săcfestru sn vz sechestru

săchestru sn vz sechestru

săfestru sn vz sechestru

secfestru sn vz sechestru

secuestru sn vz sechestru

secvestru sn vz sechestru

secvestrum sn vz sechestru

sefestru sn vz sechestru

segvestru sn vz sechestru

sicfestru sn vz sechestru

sichestru sn vz sechestru

sifestru sn vz sechestru

țacfestru sm vz sechestru

zăcrest sn vz sechestru

SECUESTRU s. n. v. sechestru.

sechestru s. n., art. sechestrul; pl. sechestre

sechestru s. n., art. sechestrul; pl. sechestre

sechestru s. n., art. sechestrul; pl. sechestre

sechestru

sechestru, -stre (a pune sechestre) și -ștri (secheștri judiciari).

SECHESTRU s. (JUR.) 1. (pop.) zălog, (înv.) zebereală. (I-a pus ~ pe bunuri.) 2. poprire. (~ pe o sumă de bani.)

SECHESTRU s. (JUR.) 1. (pop.) zălog, (înv.) zebereală. (I-a pus ~ pe bunuri.) 2. poprire. (~ pe o sumă de bani.)

sechestru (-re), s. n. – Sigilarea bunurilor debitorului, confiscare. – Mr. sucrestu. Fr. séquestre, în mr. din it. sequestro, cf. tc. sekuestro. – Der. sechestra, vb. (a pune sechestru, a confisca), din fr. séquestrer.