SÉCERĂ, seceri, s. f. (Și în forma secere) 1. Unealtă agricolă pentru recoltarea manuală a păioaselor și a altor plante, formată dintr-o lamă îngustă de oțel curbată, cu tăișul în interior și fixată într-un mîner de lemn. El, c-un ciocan automat, Ținut pe umăr de mîner, Ea cu o secere de fier Pe după brațul ei bronzat. D. BOTEZ, F. S. 44. Huiește secera fulgerătoare... Bat mii de raze-n fețe dogorite, Ușor se-nclină spicele-aurite, Cad snopii-n șir... Cîntați, secerătoare! IOSIF, P. 32. Ici oameni cu coasa pe umăr și fete cu secerea-n brîu. COȘBUC, P. II 9. ◊ (În comparații) În zori de ziuă nu mai putea fi nici o îndoială că acel cucoș porumbac, cu creasta pieptene și cu coada secere a dat dovadă de năzdrăvănie. SADOVEANU, F. J. 446. ◊ (Poetic, în legătură cu aspectul lunii în prima ei fază) Luna și-a iscat iar secerea galbenă deasupra dealului. GALAN, Z. R. 378. Zgomotele ciudate ale nopții tremurau pretutindeni; secera lunii printre nourii alburii se purta ca împinsă de o apă năprasnică, undeva, spre asfințit. SADOVEANU, O. II 455. Ceapa, usturoiul... să le sameni înainte de secera primului pătrar. PAMFILE, CER. 84. 2. Seceriș, secerat. Astă-vară... m-am dus pe-acolo ca să ajut tușei Catrinei la secere. BUJOR, S. 76. Se întorsese de la secere obosit de-l dureau toate încheieturile. SLAVICI, O. I 241. Dar voinicul ăl mai mare Nici din masă nu lua, Ci la secere-mi pleca. TEODORESCU, P. P. 142. ◊ Expr. A intra în secere cu cineva = a se întovărăși cu cineva la munca secerișului (pentru a putea lucra cu mașina de secerat). Dacă n-am fi intrat în secere cu alții, ar fi trebuit să secerăm cu mîna. Am fi țopăit ca broaștele săptămîni de-a rîndul cu genunchii goi prin țepile miriștii. STANCU, D. 190. – Variantă: sécere s. f.

SÉCERĂ ~i f. 1) Unealtă agricolă, formată dintr-o lamă arcuită (cu tăiș, mai ales, dințat) fixată într-un mâner de lemn și folosită pentru secerat. 2) la sing. Munca seceratului. /<lat. sicilis

secere f. 1. unealtă agricolă de tăiat grâu, orz, ovăz, coceni de porumb: e un cuțit semicircular de oțel cu tăișul dințat și provăzut [!] cu un mâner; 2. secerat: ați isprăvit secerea? [Lat. SICILEM].

sécere (est) și -ră (vest) f., pl. ĭ (lat. sĭcĭlis f., un fel de lance, rudă cu vgerm. sihhel, ngerm. sichel, secere). O unealtă agricolă (E o lamă dințată curbă fixată într’un mîner. Cu stînga apucĭ cerealele, și din dreapta taĭ cu secerea: nicĭ o boală nu e grea ca vara cu secerea (P. P.).

séceră s. f., g.-d. art. sécerii; pl. séceri

séceră s. f., g.-d. art. sécerii; pl. séceri

seceră

Secera și Ciocanul

secere, -ri.

SÉCERĂ s. v. secerare, secerat, seceriș, târpan.

seceră s. v. SECERARE. SECERAT. SECERIȘ. TÎRPAN.

SÉCERE s. v. recoltă.

secere s. v. RECOLTĂ.

séceră (-ri), s. f. – 1. Unealtă agricolă manuală pentru recoltat cereale. – 2. Seceriș, recoltă. – 3. Timpul recoltei. – 4. Semilună, lună în creștere. – Var. secere. – Mr. seațire, megl. sęțări. Lat. sĭcĭlis (Pușcariu 1573; REW 7900), cf. ven. sezola. – Der. secera, vb. (a tăia cu secera, a cosi; a anihila, a devasta; a trage cu arma automată; a recolta, a culege; a ucide, a elimina, a suprima); secerător, s. m. (om care seceră); secerătoare, s. f. (mașină de secerat); secerătură, s. f. (recoltă, secerat); secerar, s. m. (august); seceriș, s. n. (recoltare, secerat); secerea, s. f. (plantă, Gladiolus imbricatus); secerăciune, s. f. (înv., secerat); secerue, s. f. (Banat, plantă).

a intra în compresor / în seceră expr. (intl.) a fi interogat, a fi anchetat.