SCRIITOR, -OARE, scriitori, -oare, s. m., s. n. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană in slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

scriitor, ~oare [At: PSALT. HUR. 38^r/9 / P: scri-i~ / V: (îrg) ~ietor / Pl: ~i, ~oare / E: scrie + -tor] 1 smf Persoană care scrie (1) Si: autor, (ltî) scriptor. 2 smf (Spc) Autor de opere literare. 3 smf (Rar) Publicist. 4 sm Persoană care redacta actele în cancelariile domnești Si: scrib (1), diac, calemgiu, uricar. 5 sm Scrib (2). 6 sm (Rar; șîs ~ de sau de la masă) Funcționar (într-o cancelarie). 7 sm (Cu determinări care indică felul) Persoană care scrie (1) anumite date pe diferite produse, pe mijloacele de transport etc. și ține evidența lor. 8 sm (Înv) Persoană în slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat care îndeplinea funcția de secretar Si: diac, logofăt. 9 sm (Îvr; îs) ~iu de pământ Geograf . 10 sn (Înv; șîs ~iu masă) Masă de scris¹ (1) Si: birou, (înv) scriptoriu (2).

SCRIITOR, -OARE, scriitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Autor de opere literare. 2. S. m. Funcționar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoană în slujba domnului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar; diac, logofăt. 3. S. n. (Înv.) Masă de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – Scrie + suf. -tor.

SCRIITOR², -OARE, scriitori, -oare, s. m. și f. 1. Autor de opere literare; prozator, poet, dramaturg. Scriitorii sînt cei mai ideali prietini ai noștri. SADOVEANU, O. VI 432. De la scriitori se așteaptă în primul rînd transformările sociale și crearea omului nou. SAHIA, U.R.S.S. 191. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea, pentru el, bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. 2. (Numai la masculin, astăzi rar) Funcționar de cancelarie care copiază sau redactează acte, scrisori oficiale; copist. Am aflat de ieri, de la un prieten care-i scriitor la judecătorie. REBREANU, I. 107. Domnul Ghiță, scriitorul de la subprefectură, jucase toată noaptea cărțile la crîșma lui Tănase Berechet. BUJOR, S. 36. Erau silite a danța numai cu scriitorul satului. NEGRUZZI, S. I 105. ♦ (În trecut) Persoană în slujba domnitorului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcția de secretar. V. diac, grămătic, logofăt. Vodă intră în camara lui obișnuită, unde... avea plăcere să poruncească diacilor să scrie... La o parte erau mesuțele pentru scriitori. SADOVEANU, F. J. 308. Cea mijlocie grăi: De m-ar lua pe mine scriitorul împăratului, toată curtea i-o aș îmbrăca cu un fus de tort. RETEGANUL, P. II 22. Dară pentru că nu știa ce feli de pasăre îi aceasta, dete poroncă scriitorilor săi să trimeată cărți pin toată lumea. SBIERA, P. 69. 3. (Popular) Desenator, pictor. Iară fața mi-o voi da La Turda la rumenele, Părul la făcut inele, Ochișori la scriitori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236.- Variantă: scrietor, -oare (SLAVICI, O. I 304) s. m. și f.

SCRIITOR ~oare( ~ori, ~oare) m. și f. 1) Autor de opere literare. 2) înv. Slujbaș care scria acte, petiții, scrisori. 3) înv. Secretar al domnitorului sau al unui alt demnitar de stat. [Sil. scri-i-] /a scrie + suf. ~tor

scriitor m. 1. cel ce scrie, copist; 2. cel ce scrie opere, autor. ║ n. masă de scris, biurou.

scriítor, -oáre s. (dim. ◊ scriător, ◊ scrietor, de unde scriitor, d. a scrie cu suf. -ător). Copist, cel care scrie acte pin cancelariĭ. Redactor saŭ reporter: scriitor la un ziar politic. Autor de opere literare saŭ științifice: mariĭ scriitorĭ aĭ uneĭ țărĭ.

scrietor sm vz scriitor

SCRIETOR, -OARE s. m. și f. v. scriitor².

actor-scriitor, actriță-scriitoare s. m. f. Actor autor de literatură ◊ „Actorul-cititor ca și actorul-scriitor sunt, așadar, creații ale literaturii, ale marilor sentimente.” R.lit. 29 III 73 p. 2. ◊ „Piesa cu acest titlu, de actorul-scriitor A. L., seamănă mult cu «Hotelul Astenicilor».” Cont. 20 VII 73 p. 4. ◊ „În vârstă de 54 de ani, actrița-scriitoare vădește în cartea ei aceeași «clasă» ca și în existența ei cinematografică și teatrală.” R.lit. 15 II 79 p. 23 (din actor + scriitor, actriță + scriitoare)

scriitor-diplomat s. m. ◊ „Inaugurăm cu acest număr rubrica «Scriitori-diplomați», care își propune să înfățișeze în câteva trăsături pe cei mai iluștri și mai interesanți scriitori din toate timpurile care au avut de îndeplinit misiuni diplomatice sau au fost diplomați de carieră.” L. 30 VI 66 p. 24 (din scriitor + diplomat)

scriitor-țăran, -toare/-că s. m. f. țăran[că] ce scrie opere literare ◊ „100 de ani de la nașterea scriitorului-țăran M.K.” Sc. 29 XII 71 p. 4. ◊ „Scriitoare-țărancă” R.l. 14 XI 75 p. 2 ◊ „[La Arad] prima întâlnire a scriitorilor-țărani din România [...] Întâlnirea a reunit 22 scriitori-țărani din 15 județe ale țării.” R.l. 3 X 76 p. 2. ◊ „Recent a avut loc la Arad cea de-a doua întâlnire a scriitorilor-țărani din România.” Cont. 24 XI 78 p. 8; v. și R.l. 11 III 76 p. 2 (din scriitor [-toare] + țăran[că])

scriitor² (persoană) (desp. scri-i-) s. m., pl. scriitori

scriitor¹ (persoană) (scri-i-) s. m., pl. scriitori

scriitor (persoană) s. m. (sil. scri-i-), pl. scriitori

SCRIITOR s. v. autor, birou, desenator, pictor.

SCRIITOR s. 1. literat, om de litere, (rar) beletrist, condeier, (înv.) literator, (latinism înv.) scriptor. (Un mare ~.) 2. autor. (~ul meu preferat.) 3. (IST.) diac, grămătic, logofăt, pisar, scrib, uricar. (~ în cancelariile din țările române.)

SCRIITOR s. 1. literat, (rar) condeier, (înv.) literator, (latinism înv.) scriptor. (Un mare ~.) 2. autor. (~ meu preferat.) 3. (IST.) diac, grămătic, logofăt, pisar, scrib, uricar. (~ în cancelariile din țările române.)

scriitor s. v. AUTOR. BIROU. DESENATOR. PICTOR.

REVISTA SCRIITORILOR ROMÂNI, revistă apărută anual la München (1962-1988), în total 9 vol. Printre colaboratori: V. Ierunca, P. Miron, Șt. Baciu, Vintilă Horia, P. Dumitriu, M. Eliade, Monica Lovinescu, Sanda Stolojan, Al. Gregorian ș.a.

UNIUNEA SCRIITORILOR, organizație a scriitorilor din România, constituită în mart. 1949, prin fuziunea Societății Scriitorilor Români (înființată în apr. 1909) cu Societatea Autorilor Dramatici. În perioada 1949-1989 a funcționat ca „organizație obștească și profesională de creație”, fiind subordonată și finanțată de stat. După 1989, a devenit o asociație de creatori neguvernamentală, nonprofit și apolitică, întreținându-se din autofinanțare. Reunește 12 filiale regionale organizate în România și în filiala Chișinău. include 6 secții, după genurile literare. Susține apariția publicațiilor literare și de cultură (săptămânalele „România literară” și „Luceafărul”, mensualele „Convorbiri literare”, „Vatra”, „Tribuna”, „Apostrof”, „Euphorion”, „Ex-Ponto”, „Viața Românească”, „Memoria”). Are două edituri: Cartea Românească și Ardealul. Organele de conducere sunt Adunarea Generală și Conferința Națională. Între Adunări este condusă de un consiliu, format din reprezentații filialelor. Acordă anual premii membrilor și debutanților. Președinte, din 2005, N. Manolescu.