23 de definiții pentru scoruș (pl. -i) scoruj


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica).Scoruș-de-munte (sau -păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

scoruș1 sm [At: PANȚU, PL. / V: (reg) ~uj, ~riș / Pl: ~i / E: drr scorușă1] 1 Arbore din familia rozaceelor, înalt de 15-20 m, cu scoarța brună, crăpată, cu fructe mari, de obicei galbene, comestibile cu flori albe dispuse în buchete, cu frunze roșii, galbene sau brune, al cărui lemn dur și dens este folosit în industria mobilei, iar coaja drept colorant: Si: (înv) scorum, (reg) sorb (Sorbus domestica). 2 (Șîc ~-păsăresc, ~-sălbatic, ~-de-munte) Arbore mic din familia rozaceelor, cu crengile rare și mlădioase, cu frunzele zimțate și cu fructe de culoare roșie Si: sorb, (reg) merișor1, mersină, lemn câinesc, lemn-pucios, pomul-ursului (Sorbus aucuparia). 3 (Îc) ~-pufos Arbore ale cărui frunze prezintă pe suprafața inferioară un fel de pâslă sură (Sorbus aucupasla). 4 (Reg; îc) ~-de-pădure Sorb (Sorbus torminalis). 5 (Reg; îc) ~riș-de-munte Răculeț (Polygonum bistorta). 6 (Reg; îc) ~-nemțesc Moșmon (Mespilus germanica). 7 (Reg; îac) Măceș (1) (Rosa canina).

SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe și cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur și omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica).Scoruș de munte (sau păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe și fructe de mărimea unui bob de mazăre, roșii și astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorușă (derivat regresiv).

SCORÚȘ, scoruși, s. m. Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe dispuse în corimbi, cu fructele ca niște merișoare, de culoare roșie sau galbenă, comestibile; crește în regiunea dealurilor; lemnul lui, foarte dur, se întrebuințează la fabricarea uneltelor de tîmplărie, a paturilor de armă etc. (Sorbus domestica). În vale, printre scorușii de-abia înverziți, se ridicau noile locuințe. V. ROM. septembrie 1953, 175. Galbenul... se mai face și din măcieș (păducel), păr pădureț, scoruș ș.a. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 67. ◊ Compuse: scoruș-de-munte (sau scoruș-păsăresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu flori albe și fructele ca niște cireșe roșii, mici, astringente la gust; crește în tăieturi de păduri și tufișuri, în regiunea de munte (Sorbus aucuparia); scoruș-nemțesc = moșmon.

SCORÚȘ ~i m. Arbore înalt cu frunze lunguiețe, zimțate, cu flori albe și cu fructe mari, comestibile, cu lemnul dur, întrebuințat în industria mobilelor. /Din scorușă

scoruș m. Bot. sorb. [Tras din scorușă].

scorúș m. (d. scorușă). Un pom rozaceŭ (pirus sorbus orĭ sorbus domestica). Crește pin pădurĭ, pe dealurĭ și munțĭ, de multe orĭ cultivat. Din lemnu luĭ se fac scule de tâmplărie. Scoruș sălbatic saŭ de munte (pirus [sorbus] aucuparia), un fel de sorb orĭ scoruș numit și merișor (Buc.) și lemn pucĭos. V. păr 2, mușmul, bîrcoace.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!scorúș s. m., pl. scorúși

scorúș s. m., pl. scorúși

!scorúș-de-múnte (plantă) s. m., pl. scorúși-de-múnte

scorúș-nemțésc (plantă) s. m., pl. scoruși-nemțești

scorúș de múnte s. m. + prep. + s. m.

scorúș nemțésc s. m. + adj.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCORÚȘ s. (BOT.; Sorbus aucuparia) (reg.) merișor, mersină, sorb, lemn-câinesc, lemn-pucios, pomul-ursului.

SCORUȘ s. (BOT.; Sorbus aucuparia) (reg.) merișor, mersină, sorb, lemn-cîinesc, lemn-pucios, pomul-ursului.

scoruș-nemțesc s. v. MOȘMON.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scorúș, scoruși, s.m. – (bot.) Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe comestibile, cu lemn dens, dur și omogen (Sorbus aucuparia L). Lemn câinesc, merișor, pomul ursului, sorb. ♦ (med. pop.) Se folosește la reumatism, tuse, tuberculoză și boli de sânge (Borza, 1968: 163). ♦ (onom.) Scoruș, nume de familie în Maramureș. – Der. regr. din scorușă „fructul scorușului” (< sl. oskoruša, cf. bg. skoruša) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

scorúș, -i, s.m. – (bot.) Arbore din familia rozaceelor, cu flori albe și cu fructe comestibile, cu lemn dens, dur și omogen (Sorbus aucuparia L). Lemn câinesc, merișor, pomul ursului, sorb. Se folosește în medicina populară la reumatism, tuse, tuberculoză și boli de sânge (Borza 1968: 163). – Der. regr. din scorușă, „fructul scorușului” (< sl. oskoruša, cf. bg. skoruša).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SCORÚȘ (< scorușă) s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, înalt de 15-20 m, cu frunze compuse și fructe mari, comestibile (Sorbus domestica). Fructele conțin zaharuri, acizi organici, vitamine ș.a. Lemnul, foarte dens și dur, este folosit în industria mobilei. Scoarța este folosită la fabricarea tananților. ◊ S. de munte = arbore melifer din familia rozaceelor, înalt până la 10 m, cu frunze imparipenate, flori albe și fructe sferice roșii, astringente (Sorbus aucuparta).

Intrare: scoruș (pl. -i)
scoruș (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scoruș
  • scorușul
  • scorușu‑
plural
  • scoruși
  • scorușii
genitiv-dativ singular
  • scoruș
  • scorușului
plural
  • scoruși
  • scorușilor
vocativ singular
plural
scoruj
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)