18 definiții pentru scepticism

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCEPTICISM s. n. 1. Concepție care pune la îndoială posibilitatea cunoașterii veridice a realității lumii exterioare sau, în general, a oricărei cunoștințe certe, punând accentul pe caracterul relativ incomplet și imprecis al acesteia. 2. Atitudine de neîncredere, de îndoială față de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.

SCEPTICISM s. n. 1. Concepție care pune la îndoială posibilitatea cunoașterii veridice a realității lumii exterioare sau, în general, a oricărei cunoștințe certe, punând accentul pe caracterul relativ incomplet și imprecis al acesteia. 2. Atitudine de neîncredere, de îndoială față de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.

scepticism sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (rar) ~izm, (înv) sche~, sțeptiți~, sțeptițismus, șep~ / E: fr scepticisme, cf ngr σκεπτικισμός, ger Skeptizismus] 1 Atitudine de rezervă, de îndoială, de neîncredere față de lucrurile în general admise, față de capacitatea omului de a-și realiza aspirațiile, față de posibilitatea lui de a izbuti într-o acțiune, față de posibilitatea cunoașterii realității obiective Si: necredință, neîncredere. 2 Concepție filozofică idealistă care pune la îndoială posibilitatea cunoașterii de către om a lumii existente, a adevărului obiectiv, a oricărei cunoștințe certe.

SCEPTICISM s. n. 1. Doctrină filozofică idealistă care neagă posibilitatea cunoașterii de către om a lumii existente și a adevărului obiectiv. 2. Atitudine de rezervă, de îndoială față de lucrurile în general admise. Ironia și scepticismul îi înfloreau pe buze. SADOVEANU, E. 143. Vorbi... mustrîndu-și șăgalnic tovarășul, stricat de scepticismul cărturăresc. C. PETRESCU, R. DR. 123. O supunere ticnită soartei, oarecare scepticism rămas din generațiile vechi. D. ZAMFIRESCU, R. 52.

SCEPTICISM s.n. 1. Concepție care proclamă îndoiala față de posibilitatea cunoașterii lumii obiective de către om, ducînd de fapt la agnosticism. 2. Atitudine de rezervă, de îndoială, neîncredere față de ceva. [Cf. fr. scepticisme].

SCEPTICISM s. n. 1. concepție care proclamă îndoiala față de posibilitatea cunoașterii lumii obiective de către om, ducând de fapt la agnosticism. 2. atitudine de neîncredere, de îndoială. (< fr. scepticisme)

SCEPTICISM n. 1) Concepție care pune la îndoială posibilitatea cunoașterii lumii obiective. 2) Atitudine de neîncredere, de îndoială față de ceva. /<fr. scepticisme, lat. scepticismus

scepticism n. doctrină filozofică a celor ce admiteau în principiu că nimica nu e sigur.

* scepticízm n. (d. sceptic). O doctrină a unor filosofĭ ca admiteaŭ în principiŭ că nimica nu e cert. Pin. ext. Neîncredere, îndoĭală: a primi o veste cu scepticizm. – Principaliĭ reprezentanțĭ aĭ scepticizmuluĭ aŭ fost în antichitate Pirone (fundatoru), Enesidem Agripa și Sextu Empiricu, ĭar în timpurile maĭ noĭ Montaigne și Bayle.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SCEPTICISM s. 1. (rar) pironism. (~ul unei concepții.) 2. v. îndoială.

SCEPTICISM s. 1. (rar) pironism. (~ unei concepții.) 2. dubiu, incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, șovăială, șovăire, (astăzi rar) necredință, (înv.) aporie, îndoință. (Domnea o stare de ~.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SCEPTICÍSM (< fr. {i}) s. n. 1. Credință potrivit căreia nu este posibilă obținerea unei cunoașteri sigure despre cum sunt lucrurile în realitate, atitudinea recomandată fiind cea de „suspendare a judecății” mai degrabă decât de încredere în produse îndoielnice ale rațiunii. S. vechi include două mișcări: cea întemeiată de Pyrrhon (sec. 4-3 î. Hr.) și ș. Academiei (sec. 3-1 î. Hr.); în plus Xenophan, Gorgias, Socrate sunt, de obicei, asociați cu s. În epoca modernă, s. este promovat de Montaigne, Bayle, Hume, ultimul formulând un s. moderat care admite credințele cotidiene datorate tradiției. O formă contemporană de s. este failibilismul. 2. Atitudine de îndoială sau de neîncredere cu privire la capacitatea ori la intenția reală a oamenilor de a realiza idealurile pe care le proclamă etc.

Intrare: scepticism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scepticism
  • scepticismul
  • scepticismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • scepticism
  • scepticismului
plural
vocativ singular
plural
scepticizm
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
șepticism
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
schepticism
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

scepticismsubstantiv neutru

  • 1. Concepție care pune la îndoială posibilitatea cunoașterii veridice a realității lumii exterioare sau, în general, a oricărei cunoștințe certe, punând accentul pe caracterul relativ incomplet și imprecis al acesteia. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Atitudine de neîncredere, de îndoială față de cineva sau de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ironia și scepticismul îi înfloreau pe buze. SADOVEANU, E. 143. DLRLC
    • format_quote Vorbi... mustrîndu-și șăgalnic tovarășul, stricat de scepticismul cărturăresc. C. PETRESCU, R. DR. 123. DLRLC
    • format_quote O supunere ticnită soartei, oarecare scepticism rămas din generațiile vechi. D. ZAMFIRESCU, R. 52. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.