18 definiții pentru scărpina


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul în care simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

scărpina [At: (a. 1691) TDRG / Pzi: scarpin / E: ml scarpinare] 1-2 vrt (D. ființe) A (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu ghearele, cu labele etc., ori cu un obiect tare în locul unde simte o senzație de mâncărime, pentru a înlătura această senzație Si: (reg) a se orjoveni. 3 vr (D. oameni; urmat de determinări care arată locul) A face cu mâna gestul celui care se scarpină (1) și a-și exterioriza astfel îndoiala, încurcătura, nedumerirea, enervarea, plictiseala etc. 4 vt A produce sau a simți o mâncărime. 5 vt (Fam; gmț sau irn; c. i. strunele unui instrument muzical) A atinge ușor cu vârful degetelor pentru a produce sunete Si: a ciupi. 6 vt (Fam; fig; c. i. ființe sau părți ale lor) A bate (zdravăn).

SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul unde simte o senzație de mâncărime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.

SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. Refl. A potoli o mîncărime, rîcîind pielea cu unghiile sau frecîndu-și corpul de un obiect tare. Pisicuța... nu se putea scărpina și ea ca mine. HOGAȘ, M. N. 160. Dar pustia de purcea... Se scărpină de ulcea, Vărsînd leșia din ea. ȘEZ. V 15. ◊ Expr. A se scărpina în cap (sau în creștetul capului, la ceafă, după ureche) = a face gestul scărpinatului, ca semn de nedumerire, necaz sau încurcătură; a fi nedumerit, încurcat, a nu-i conveni cuiva ceva. Morarul s-a scărpinat la ceafă necăjit. SADOVEANU, M. C. 23. Se mai gîndește și iar se mai socotește, apoi se mai scarpină-n cap... de năcaz. RETEGANUL, P. I 60. S-a scărpinat în cap, stînd puțin la gînduri. CARAGIALE, O. III 41. ◊ Tranz. Îi sătura, îi scărpina sub bărbie. AGÎRBICEANU, S. P. 14. ♦ Tranz. (Glumeț) A trage (cuiva) o bătaie. Pesemne te mănîncă spinarea, cum văd eu; și ia acuș te scarpin, dacă vrei. CREANGĂ, A. 57.

A SCĂRPINÁ scárpin tranz. 1) (părțile corpului) A freca cu unghiile sau cu un obiect (pentru a înlătura senzația de mâncărime). 2) fig. pop. (persoane) A bate tare; a chelfăni; a scărmăna; a pieptăna; a peni; a țesăla. /<lat. scarpinare

A SE SCĂRPINÁ mă scárpin intranz. fig. rar A face (concomitent) schimb de bătăi sau de ocări (cu cineva). /<lat. scarpinare

scărpinà v. 1. a freca cu unghiile acele părți ale corpului la cari se simte mâncărime; 2. fam. a bate rău: ia, acuș te scarpin CR. [Lat. vulg. SCARPINARE].

scárpin, a scărpiná v. tr. (lat. scarpino, -áre, a.i.; sp. escarpelarse, a se scărmăna, a se bate cu cineva). Frec cu unghiile saŭ cu alt-ceva ca să treacă mîncărimea. Fig. Iron. Scarmăn, bat: te scarpin eŭ acuma! V. refl. Un porc se scărpina de gard – În Banat. scárpăn (ca scarmăn).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scărpiná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 2 sg. scárpini, 3 scárpină

scărpiná vb., ind. prez. 1 sg. scárpin, 3 sg. și pl. scárpină


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCĂRPINÁ vb. (reg.) a se orjoveni, a se zgrepțăna, (Olt.) a se zgâmăi. (Se ~ la ureche.)

SCĂRPINÁ vb. v. atinge, bate, ciupi, lovi.

scărpina vb. v. ATINGE. BATE. CIUPI. LOVI.

SCĂRPINA vb. (reg.) a se orjoveni, a se zgrepțăna, (Olt.) a se zgîmăi. (Se ~ la ureche.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scărpiná (-árpin, -át), vb.1. A se rîcîi, a se freca. – 2. A ciupi, a simți mîncărime. – Var. Banat scărpăna, scărpeni. Mr. scarchin, scărchinare, megl. scarpin, scărpinari. Lat. scarpĭnāre „a răzui” (Pușcariu 1545; REW 7663; Bartoldi, R. Linguist. rom., II, 157), cf. engad. skarpiner, it. de N skarpinari, calabr. scarpinnare „a rupe”. Păstrarea lui i indică în rom. prezența unui (Tiktin). Ipoteza unui lat. *scalpĭnāre (Meyer, Alb. St., IV, 90; Byhan 30; Crețu 365) nu este necesară. Uz general (ALR, I, 95). Der. scărpinătoare, s. f. (țesală, răzuitoare); scărpinătură, s. f. (răzuire); scărpiniș, s. n. (mîncărime).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ASINUS ASINUM FRICAT (lat.) măgar pe măgar scarpină – Se spune despre două persoane care își aduc, reciproc, laude în public.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

scărpina, scarpin v. t. a bate

Intrare: scărpina
verb (VT19)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scărpina
  • scărpinare
  • scărpinat
  • scărpinatu‑
  • scărpinând
  • scărpinându‑
singular plural
  • scarpină
  • scărpinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • scarpin
(să)
  • scarpin
  • scărpinam
  • scărpinai
  • scărpinasem
a II-a (tu)
  • scarpini
(să)
  • scarpini
  • scărpinai
  • scărpinași
  • scărpinaseși
a III-a (el, ea)
  • scarpină
(să)
  • scarpine
  • scărpina
  • scărpină
  • scărpinase
plural I (noi)
  • scărpinăm
(să)
  • scărpinăm
  • scărpinam
  • scărpinarăm
  • scărpinaserăm
  • scărpinasem
a II-a (voi)
  • scărpinați
(să)
  • scărpinați
  • scărpinați
  • scărpinarăți
  • scărpinaserăți
  • scărpinaseți
a III-a (ei, ele)
  • scarpină
(să)
  • scarpine
  • scărpinau
  • scărpina
  • scărpinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)