10 definiții pentru scânteietor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

SCÂNTEIETÓR, -OÁRE, scânteietori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care scânteiază; strălucitor, sclipitor. ♦ Care pare că împrăștie scântei; viu, lucitor. ♦ Fig. Extrem de inteligent. [Pr.: -te-ie-] – Scânteia + suf. -ător.

SCÂNTEIETÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și fig. Care scânteiază; care pare să împrăștie scântei; sclipitor; lucitor. Ochi ~ori. /a scânteia + suf. ~tor

scânteietor a. 1. care scânteiază; 2. fig. amenințător.

SCÎNTEIETÓR, -OÁRE, scînteietori, -oare, adj. Strălucitor, sclipitor. Valea Jiului strălucea într-o splendidă zi de toamnă. De jur împrejur se ridicau munții, măreți și liniștiți, iar crestele Parîngului erau acoperite de zăpezi albe, scînteietoare. BOGZA, V. J. 142. Cum ședea spînul împreună cu moșu-său și cu verele sale sus într-un foișor, numai iată ce zăresc în depărtare un sul de raze scînteietoare... și de ce se apropia, de ce lumina mai tare. CREANGĂ, P. 228. ◊ Fig. Singur Eminescu a știut să scoată dintr-un cîmp așa de îngust frumusețe nepieritoare de formă, finețe de sentimente scînteietoare. IONESCU-RION, C. 104. ♦ Care pare că împrăștie scîntei; viu, strălucitor, lucitor. Era înaltă... cu ochii scînteietori, cu buzele subțiri și roșii. IBRĂILEANU, A. 124. Ce pictor va putea vreodată să ne reproducă sclipirea scînteietoare a unui ochi frumos. GHEREA, ST. CR. II 50. După ce se uită o dată cu ochii scînteietori împrejurul său... începu să scurme pămîntul cu ghearele. SLAVICI, N. II 239. Focurile pietrelor scumpe se uneau cu razele scînteietoare ale ochilor. ALECSANDRI, O. P. 86. – Variantă: schinteietór, -oáre (MACEDONSKI, O. I 24) adj.

scînteĭetór, -oare adj. Care scînteĭază. Fig. Frumuseță scînteĭetoare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteietór adj. m., pl. scânteietóri; f. sg. și pl. scânteietoáre

scânteiez, -teiază 3, -teieze 3 conj., -teiam 1 imp., -teia inf., -teietor adj. v.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÂNTEIETÓR adj. 1. v. sclipitor. 2. v. strălucitor. 3. lucios, lucitor, sclipitor, strălucit, strălucitor, (rar) luciu, (înv. și reg.) strălucios. (Un diamant ~.) 4. scăpărător, sclipitor, strălucitor, (rar) sticlitor. (Ochi ~.) 5. lucios, lucitor, sclipitor, (rar) luciu, (înv.) sclivisit. (Un material ~.)

SCÎNTEIETOR adj. 1. licăritor, lucitor, sclipitor, (astăzi rar) sclipind, (pop. și fam.) sclipicios, (înv.) scînteind, scînteios. (Lumină ~.) 2. luminos, strălucitor, (înv. și reg.) vederos, (reg.) stelos. (Un astru ~.) 3. lucios, lucitor, sclipitor, strălucit, strălucitor, (rar) luciu, (înv. și reg.) strălucios. (Un diamant ~.) 4. scăpărător, sclipitor, strălucitor, (rar) sticlitor. (Ochi ~.) 5. lucios, lucitor, sclipitor, (rar) luciu, (înv.) sclivisit. (Un material ~.)

Intrare: scânteietor
scânteietor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scânteietor
  • scânteietorul
  • scânteietoru‑
  • scânteietoare
  • scânteietoarea
plural
  • scânteietori
  • scânteietorii
  • scânteietoare
  • scânteietoarele
genitiv-dativ singular
  • scânteietor
  • scânteietorului
  • scânteietoare
  • scânteietoarei
plural
  • scânteietori
  • scânteietorilor
  • scânteietoare
  • scânteietoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)