12 definiții pentru sarică (pl. -i)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii. [Pl. și: sarice] – Lat. sarica (= serica).

sarică sf [At: VARLAAM, C. 492 / V: (înv) ~recă / A și: (reg) sari / Pl: ~ici, sărici, (rar) ~ice / E: ml sarica] 1 Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase (de lână), pe care o poartă oamenii de la munte, mai ales ciobanii. 2 (Pex) Material din care se confecționează sarica (1) Vz suman.

SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă și mițoasă pe dinafară, țesută din fire groase de lână, pe care o poartă oamenii de la munte. [Pl. și: sarice] – Din lat. sarica (= serica).

SÁRICĂ, sarici, s. f. Manta țărănească lungă, fără mîneci (sau cu mîneci largi și lungi), țesută din fire groase de lînă, cu mițe pe din afară, pe care o poartă oamenii de la munte (mai ales ciobanii); țundră, bundă. Coboară Pe cărări de plai ciobanii... Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr. TOPÎRCEANU, B. 22. Și pînă a vorbit acestea, eram și învălit într-o sarică. CREANGĂ, A. 24. ♦ Țesătura din care se face această haină. În cap poartă o glugă lucrată cu multă iscusință și făcută dintr-o bucată de sarică. ȘEZ. I 41. ♦ (Regional) Haină scurtă; suman scurt. Du-te, flăcăoaș, pînă la tîrgul cel mai aproape, vinde lucrușoarele acestea... apoi din paralele ce-i lua să-mi cumperi o sarică (suman scurt), o cămașă ciobănească. I. CR. I 73. – Pl. și: sarice (TEODORESCU, P. P. 510), sărici (DELAVRANCEA, S. 171).

SÁRICĂ ~ci f. Manta lungă și mițoasă, țesută din fire groase de lână și purtată, mai ales, de ciobani. [G.-D. saricii] /<lat. sarica

sarică f. haină lățoasă a mocanilor și muntenilor. [Lat. vulg. SARICA = clasic SERICA].

sárică (Munt. Trans, Pt.) și -ícă (Mold. Trans. Vc.) f., pl. ĭ (lat. sarica, îld. serica, n. pl. luat ca fem. d. sericus, de matasă, după numele Chinejilor, numițĭ de Romanĭ Seri; alb. šarkă, pv. serga, sargua, fr. sarge, serge, cat. sarja, sp. pg. sarga; vsl. sraka, ngr. siarka; ung. [d. rom.] szarika. V. cergă). Un fel de pelerină țesută din lână albă saŭ și alt-fel (lungă și mițoasă ca o tihoarcă), pe care o poartă munteniĭ ĭarna. – În Trans. și țundră și gubă. V. boboŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sárică s. f., g.-d. art. sáricii; pl. sárici


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SÁRICĂ s. țundră, (Maram.) gubă. (~ de cioban.)

SARICĂ s. țundră, (Maram.) gubă. (~ de cioban.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sárică (-ci), s. f. – Manta de lînă. – Mr. sar(i)că. Lat. sarĭca, în loc de serĭca (Densusianu, Hlr., 74; Pușcariu 1525; REW 7848), cf. calabr. sáraca, sárica, vb. fr. sarge, sp. sarga, ngr. σάριϰα (Rohlfs, EWUG, 1913; Rosetti, II, 66), alb. sarkë (Philippide, II, 654). Der. din doricul *σαριϰόν, în loc de σηριϰόν (Diculescu, Elementele, 422), nu pare probabilă. Din rom. provine mag. szárika (Candrea, Elemente, 403).

Intrare: sarică (pl. -i)
sarică (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sarică
  • sarica
plural
  • sarici
  • saricile
genitiv-dativ singular
  • sarici
  • saricii
plural
  • sarici
  • saricilor
vocativ singular
plural