SAPĂ³, sape, s. f. (Înv. și pop.; la cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. sb. sapi.

sapă³ sf [At: CANTEMIR, HR. 143 / Pl: ~pe, (reg) săpi / E: ns cf srb sapi] (Atm; îvp) Crupă la cal.

SAPĂ³, sape, s. f. (La cai sau, mai rar, la alte animale) Crupă. – Cf. scr. sapi.

SAPĂ², sape, s. f. Crupa calului (mai rar a altor animale). Călări pe cai de frunte ce saltă-n loc și... La glas de șeizi negri ce-i netezesc pe sapă. ALECSANDRI, P. III 377. Șade (cutare) călarea, Șade-n apă Pînă-n sapă. TEODORESCU, P. P. 54. [Îl adapă] tot cu lăpteșor de iapă, De și-l face lat pe sapă. ALECSANDRI, P. P. 106.

SAPĂ² ~e f. (la unele animale, mai ales la cai) Partea posterioară a trunchiului, de la șale până la baza cozii; crupă. /cf. turc. sap, sb., bulg. sapa

SAPĂ s.f. (Mold., Ban.) Partea de jos a spatelui. A: Coada Păunului cea rotată, nu despre sapă, după obiceiul a tuturor dobitoacele (sic!), ce în loc de cercel, alăturea cu capul, în sus o rădicase. CI, 153. Să fie lepădat tot, și numai pe sora lui Laslău, ... pe sapa calului, după sine aruncînd-o, să fie plecat fuga. CANTEMIR, HR. C: Sapa. Posterior pars dorsi. AC, 366. Etimologie: cf. scr. sapi.

sapă f. Mold. șoldul calului: pe sapă mi-l netezește POP. [Turc. SAP, șold].

2) sápă f., pl. e și săpĭ (turc. sap, mîner, coadă, sîrb. sape, sapĭ f., pl. crupă). Munt. Crupă, partea care rămîne între șa și coada de cal. Fie-care din cele patru lemne care formează muchile acoperemîntuluĭ.

sapă² (unealtă, crupa calului) s. f., g.-d. art. sapei; pl. sape

sapă³ (crupa calului) (înv. pop.) s. f., g.-d. art. sapei; pl. sape

sapă (unealtă, acțiunea, crupa calului) s. f., g.-d. art. sapei; pl. sape

sapă, -pe.

SAPĂ s. v. crupă.

SAPĂ s. (ANAT.) crupă, (reg.) șaucă. (~ a calului.)

sapă (sape), s. f. – Crupă. Sb., slov. sapi (Cihac, II, 284), cf. tc. sap (Șeineanu, II, 314).