SAMAR, samare, s. n. 1. Șa mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri: p. ext. încărcătură care se așază pe spatele unui animal de povară. 2. Bucată de scândură având pe una din fețe o mică platformă, care servește la transportarea cărămizilor pe schele. 3. Laț de sprijin pe care se așază căpriorii acoperișului unei case. – Din bg. sb. samar.

samar sn [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 25^v/11 / V: (îrg) săm~, (înv) sagmariu, săgm~, săgnar, sâgmariu, signar, som~ / Pl: ~e, ~uri, (înv) ~i sm / E: bg самар, ngr σαγμάρια, σαμάρια] 1 Un fel de șa³ mare de povară, fără scări care se pune de obicei pe măgari, catâri, cămile etc. 2 Pereche de traiste în care se pune încărcătura și care se așază pe spatele unui animal. 3 (Pex) Încărcătură transportată pe spatele unui animal de povară. 4 (Reg; îe) A-și lega ~ul A deveni bogat. 5 Dispozitiv pentru transportul cărămizilor pe șantierele de construcție, alcătuit dintr-un panou de lemn care are fixată pe una dintre fețe o mică platformă, iar cealaltă față două chingi rezistente de piele, frânghie etc., pentru a putea fi purtat în spinare. 6 (Pop) Culme la acoperișul unei case. 7 (Înv) Cal de povară (cu samar (1)).

SAMAR, samare, s. n. 1. Șa mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri; p. ext. încărcătură care se așează pe spatele unui animal de povară. 2. Bucată de scândură având pe una din fețe o mică platformă, care servește la transportarea cărămizilor pe schele. 3. Laț de sprijin pe care se așază căpriorii acoperișului unei case. – Din bg., scr. samar.

SAMAR, samare, s. n. 1. Șa mare de povară, fără scări, care se pune mai ales pe măgari și pe catîri (v. tarniță); p. ext. încărcătura care se așază pe spatele unui animal de povară. Moș Oprea baciul... încremenit pe un samar și-a adus aminte de zilele tinereții, de vînătorile lui cu tata. GALACTION, O. I 64. Vine de la maică-sa, Și-mi mere la soacră-sa, Cu trei-patru catîrași, C-un samar de gălbinași. TEODORESCU, P. P. 626. ♦ Bucată de scîndură care are la partea inferioară o mică platformă și chingi pentru a fi purtată în spate, folosită la transportul cărămizilor pe schelele construcțiilor. 2. Laț de sprijin pe care se așază căpriorii acoperișului unei case. La unele case, în loc de trei capre se pun numai două, iar pe sub încheietura brațelor lor, și sprijinindu-se pe niște stinghii, se pune un samar. PAMFILE, I. C. 422.

SAMAR ~e n. 1) Șa de povară (fără scări) pentru măgari și catâri. 2) Încărcătură care se așază pe spatele unui animal de povară. 3) Leaț de sprijinire a căpriorilor la acoperișul unei case țărănești. /<bulg. samar, ngr. sagmária

samar n. 1. șea pentru vitele de jug; 2. sarcină dusă în spinare: vite de samar. [Slav. SAMARŬ (lat. medieval SAGMARIUS)].

samár n., pl. e (vsl. samarŭ, bg. sîrb. samar, samar, rut. somar, măgar, ung. szamar, măgar; turc. semer, alb. samar, somar, samar, it. somaro, somiere, măgar, d. lat. sagmarium, samar, care vine d. vgr. sagmarion, vită care duce samaru [ngr. gamari și samari], d. sagma, samar, lat. sagma, de unde [trecînd pin formele *salma, sauma, soma] vine fr. somme, ĭar din sagmarium s’a făcut sommier, somieră. V. măgar). Sarcină purtată de măgar. Grinda culminantă a acoperișuluĭ. – Vechĭ (Dos.) și somar (după ung?). V. cosoroabă.

sagmariu sn vz samar

samară^2[1] sf vz samar

săgmar sn vz samar

săgnar^[1] sn vz samar corectat(ă)

sămar sn vz samar

sâgmariu sm vz samar

sâgnar^[1] sn vz samar

somar sn vz samar

samară f. culmea casei țărănești (se aude prin Buzău). [Și samar, identic cu vorba precedentă: samara e așezată sub încheieturile brațelor la caprele bordeiului].

somár, V. samar.

samar s. n., pl. samare

samar s. n., pl. samare

samar s. n., pl. samare

samar (samare), s. n. – 1. Șa de povară, tarniță. – 2. Creastă, culme de casă. – Mr. sumar, sămar, megl. sămar. Sl. samarŭ „încărcătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 324), cf. bg., sb., cr., slov., alb. samar, tc. semer, mag. szamar „măgar”, din mgr. σα(γ)μάριον (Meyer, Türk. St., I, 40; Vasmer, Gr., 129; cf. REW 7512). Der. din mgr. (Roesler 576) sau din tc. (Lokotsch 1883; Ronzevalle 101) este improbabilă, ca și originea rom. a bg. (Capidan, Raporturile, 210). – Der. însămăra, vb. (a pune samarul).

SAMAR, ins. în E arh. Filipine în grupul ins. Visayas, mărginită de M. Filipinelor (la N și E), G. Leyte (S), str. Juanico (SV), care o separă de ins. Leyte, M. Samar (V) și str. San Bernardino (NV), care o desparte de ins. Luzon; 13,1 mii km²; 241 km lungime (NV-SE) și 120 km lățime max. (a treia ins. ca mărime a arh. Filipine, după ins. Luzon și ins. Mindanao). Țărm neregulat. Relief predominant muntos și deluros, cu alt. max. de 850 m (Mt. Capotoan). Râuri scurte, navigabile (Ulut, Catubig, Palagap ș.a.). Climă tropical-musonică. Afectată de frecvent taifunuri. Orașe pr.: Calboyag, Catbalogan, Catarman, Borongan. Legată printr-un pod (peste str. Juanico) de ins. Leyte. Zăcăminte de fosfați, cărbune, min. de fier și cupru. Culturi de orez, cânepă, porumb. Plantații de arbori de cafea și cacao, de bananieri și cocotieri. Vizitată pentru prima oară de Magellan în 1521.

SAMAR s. (reg.) șa. (~ de măgar.)

SAMAR s. (reg.) șa. (~ de măgar.)

samară s. v. COAMĂ. CREASTĂ. CULME.