rămășag sn [At: ȚICHINDEAL, ap. CADE / V: (reg) ~ă sf / Pl: ~uri, (reg) ~age / E: rămas¹ + -șag] 1 (Mai ales în construcție cu verbe ca „a pune”, „a prinde”, „a face”) Convenție prin care fiecare dintre persoanele care susțin lucruri contrare se obligă a oferi o răsplată (în bani sau obiecte) aceleia dintre ele care va avea dreptate Si: pariu, prinsoare, (îvp) rămas¹ (4), (reg) rămășeală, rămaș, rămășiță². 2 (Reg) Rămășiță¹ (1).

RĂMĂȘAG, rămășaguri, s. n. (În construcție cu verbele «a pune», mai rar «a face» sau «a angaja») Prinsoare, pariu. Mă pun rămășag pe-o vadră de vin c-așa are să fie. SADOVEANU, O. VIII 254. Din loji și pînă-n galerii, Se angajase rămășaguri Și se iveau discuții vii. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 184. Aș pune rămășag că istoria vieții d-tale a să ne facă să adormim. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ (În construcție cu verbele «a pierde» sau «a cîștiga») Angel a prăpădit rămășagul, adică două butelii de șampanie. ALECSANDRI, O. P. 313.

RĂMĂȘAG ~uri n. Înțelegere între persoane care, susținând lucruri contrare, se obligă să dea o compensație materială celui ce va avea dreptate; pariu; prinsoare. A câștiga un ~. /rămas + suf. ~șag

rămășag n. prinsoare: a câștigat rămășagul. [Tras din rămas].

rămășág n., pl. urĭ (d. rămas cu suf. ung. -șag). Prinsoare, obligațiune mutuală de a plăti adversaruluĭ o sumă anumită dacă se întîmplă cum zice el: pun rămășag pe o sută de francĭ că Dunărea va îngheța la noapte. V. vĭerșun.

rămășagă sf vz rămășag

rămășag s. n., pl. rămășaguri

rămășag s. n., pl. rămășaguri

rămășag s. n., pl. rămășaguri

RĂMĂȘAG s. v. pariu.

RĂMĂȘAG s. pariu, prinsoare, (înv. și pop.) rămas, (reg.) rămaș, rămășeală, rămășiță. (A face ~ cu cineva.)

rămășag, rămășaguri, s.n. – Prinsoare, pariu: „Că m-am dat în rămășag / Cu o fată de-mpărat” (Papahagi, 1925: 251). – Din rămas + suf. -șag (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

rămășag, -uri, s.n. – Prinsoare, pariu: „Că m-am dat în rămășag / Cu o fată de-mpărat” (Papahagi 1925: 251). – Din rămas + -șag.