RUMEGĂTOR, -OARE, rumegători, -oare, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. n. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

rumegător, ~oare [At: DRLU / V: (reg) ~mig~, rumăgătoare, rugumătoare / Pl: -i, -oare / E: rumega + -tor] 1 a (D. animale) Care rumegă (1). 2 sfp Subordin de mamifere cu conformația dinților și stomacul adaptate pentm rumegare (1). 3 sf (Reg) Stomac (1). 4 sf (Reg; îf rugumătoare) Rumeguș (1). 5 sf (Bot; Mol) Păducherniță (Lepidium rudera).

RUMEGĂTOR, -OARE, rumegători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. f. (La pl.) Subordin de mamifere având conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare; (și la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Rumega + suf. -ător.

RUMEGĂTOR, -OARE, rumegători, -oare, adj. (Despre animale) Care rumegă. ♦ (Substantivat, f. pl.) Ordin de mamifere avînd conformația dinților și stomacul (compus din mai multe camere) adaptate pentru rumegare. Verde, luțerna nu se dă la vitele cornute, boi și oi – rumegătoare – căci acestea o mănîncă fără a o mesteca. PAMFILE, A. R. 150. Gălbaza e o boală foarte primejdioasă, o capătă rumegătoarele. ȘEZ. III 147.

RUMEGĂTOR² ~oare (~ori, ~oare) (despre animale) Care rumegă. /a rumega + suf. ~ător

rumegător a. care rumegă. ║ n. pl. rumegătoarele, mamifere ca boul, cerbul, cămila, al căror stomac e compus din mai multe buzunare: alimentele se reîntorc din primul buzunar în gură spre a fi mestecate din nou și a fi astfel preparate la o digestiune completă.

rumegătór, -oáre adj. Care rumegă: oile-s rumegătoare. S. n. pl. Zool. Un subordin al mamiferelor artiodáctile al căror stomah are patru (și une-orĭ treĭ) despărțiturĭ, ca la boŭ, cămilă, capră, oaĭe, cerb ș. a. (Din prima despărțitură, mîncarea se întoarce în gură, unde animalu o mestecă din noŭ și bine, și pe urmă intră de-a binele în stomah p. mistuire).

rumigător, ~oare a vz rumegător

rumegător¹ adj. m., pl. rumegători; f. sg. și pl. rumegătoare

rumegător² s. n., pl. rumegătoare

rumegător¹ adj. m., pl. rumegători; f. sg. și pl. rumegătoare

rumegător adj. m., pl. rumegători; f. sg. și pl. rumegătoare

RUMEGĂTÓR, -OÁRE (< rumega) adj., s. f. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. f. (La pl.) (ZOOL.) Subordin de mamifere erbivore, de obicei biungulate, caracterizate prin prezența unui stomac format din patru compartimente (rumenul, rețeaua, foiosul și cheagul) și prin existența funcției de rumegare. Prin acest act fiziologic, executat prin contracția musculaturii rumenului și a esofagului, masa de alimente este readusă în gură, reamestecată și din nou înghițită. Rumegarea este posibilă datorită existenței unui șanț esofagian care se întinde de la cardia până la foios. În privința dentiției r. se caracterizează prin reducerea sau absența incisivilor de pe maxilarul superior și prin cheratinizarea acestei regiuni a intermaxilarelor. Incisivii inferiori (de formă lățită) servesc la ruperea plantelor. Subordinul cuprinde mai multe familii de animale terestre, răspândite pe tot globul (camelide, tragulide, cervide, antilocapride, bovide ș.a.). Dintre r. au fost domesticite taurinele, bivolii, oile, caprele, iacul, lama, renul, cămila.