RUMEGĂTÓR, -OÁRE (< rumega) adj., s. f. 1. Adj. (Despre animale) Care rumegă (1). 2. S. f. (La pl.) (ZOOL.) Subordin de mamifere erbivore, de obicei biungulate, caracterizate prin prezența unui stomac format din patru compartimente (rumenul, rețeaua, foiosul și cheagul) și prin existența funcției de rumegare. Prin acest act fiziologic, executat prin contracția musculaturii rumenului și a esofagului, masa de alimente este readusă în gură, reamestecată și din nou înghițită. Rumegarea este posibilă datorită existenței unui șanț esofagian care se întinde de la cardia până la foios. În privința dentiției r. se caracterizează prin reducerea sau absența incisivilor de pe maxilarul superior și prin cheratinizarea acestei regiuni a intermaxilarelor. Incisivii inferiori (de formă lățită) servesc la ruperea plantelor. Subordinul cuprinde mai multe familii de animale terestre, răspândite pe tot globul (camelide, tragulide, cervide, antilocapride, bovide ș.a.). Dintre r. au fost domesticite taurinele, bivolii, oile, caprele, iacul, lama, renul, cămila.