15 definiții pentru rugină

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUGINĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus).Cf. lat. *aerugina.

RUGINĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus).Cf. lat. *aerugina.

rugi sf [At: COD.VOR. 132/10 / Pl: ~ni, (reg) ~ne / E: ns cf lat aerugo, -inis] 1 Substanță brună-roșcată, sfărâmicioasă, formată prin oxidare pe obiectele de fier Si: (Mun) rugineală (1). 2 Pojghiță brună pe pietre produsă prin oxidarea minereurilor cu fier Si: (Mun) rugineală (2). 3 (Reg) Nume dat animalelor domestice cu pete ruginii. 4 (Reg) Jeg. 5 (Prin metonimie, adesea, ca epitet precedând termenul calificat de care se leagă prin prepoziția „de”) Armă veche uzată, deteriorată Si: rablă (1), ruginitură (2). 6 (Pop; fig) Bătrân ramolit. 7 (Reg) Om leneș. 8 (Reg) Om de nimic. 9 (Fig) Idee, teorie, mentalitate înapoiată. 10 (Fig) Om retrograd. 11 Boală infecțioasă a plantelor, cauzată de ciuperci microscopice, cu apariția unor pete brune, ruginii pe frunze, tulpini sau inflorescențe Si: (reg) mucigai Vz mană. 12 (Îvr) Mălură. 13 Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina dreaptă și ramificată spre vârf, cu flori galbene-aurii Si: (reg) cruguliță (3), lemnul-Domnului (Senecio jacobaea). 14 (Bot; îc) ~-de-baltă Plantă din familia compozitelor, cu tulpina înaltă, cu frunze lungi cu țepi pe margini și foi gălbui (Senecio paludosus). 15-17 (Bot) Pipirig (Juncus effusus, conglemeratus și inflexus). 18 (Bot) Mălaiul-cucului (Lazula pilosa). 19 Insectă mică, roșie, care trăiește pe spicele grâului.

RUGINĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată care se formează pe obiectele de fier în urma oxidării și care duce la distrugerea metalului. Apoi intră, nu prin spărtura gardului, ci pe portița cu balamalele roase de rugină. DUMITRIU, P. F. 59. Un arc, niște săgeți, un paloș și un buzdugan, toate pline de rugină. CREANGĂ, P. 194. ◊ Fig. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii conduri, A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, P. 130. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor cu conținut de fier. Pretutindenea sfărîmături de stînci vinete și roșii, arse, fulgerate, pătate de rugină. BART, S. M. 54. 2. Fig. (Uneori cu o determinare introdusă prin prep. «de») Armă veche, prost întreținută; ruginitură, rablă. Porunci să-i dea și lui o mîrțoagă de cal și o rugină de paloș ISPIRESCU, L. 169. Cu o rugină de pușcă... nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 14. Să-mi mai cerc astă rugină Și să-mi fac bani de iernat. ALECSANDRI, P. I 61. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. De ne-am fi potrivit acestei vechi rugine, am purta încă barbe. NEGRUZZI, S. I 255. ♦ Om cu idei înapoiate, retrograd. În aprinderea lor, numeau pe cei bătrîni «rugini învechite, ișlicari, strigoi». CREANGĂ, A. 153. În risc de a fi numărat între ruginile literaților, nu mă pot opri de a face o comparație mitologică. NEGRUZZI, S. I 312. II. (Bot.) 1. (Uneori determinat prin «grîului» sau «cerealelor») Boală a cerealelor cauzată de o ciupercă parazită (Puccinia graminis), care atacă spicele, frunzele și tulpina gramineelor, distrugînd uneori culturi întregi. Pagubele aduse de rugini plantelor atacate se datoresc slăbirii și pieirii de timpuriu a frunzelor, ceea ce provoacă slăbirea și chiar pieirea plantei în întregime. SĂVULESCU, M. U. I 91. În nici un an pînea n-a ieșit gustoasă: era amară din pricina ruginii. PAMFILE, VĂZD. 17. 2. Plantă erbacee, cu tulpina netedă de un verde închis, cu frunze rotunde, lungi, țepoase, la vîrf cu o inflorescență ramificată, cu flori mici, brune; crește prin mlaștini și prin bălți (Juncus effusus); iarba-mlaștinei, pipirig. – Pl. și: rugine.

RUGINĂ ~i f. 1) Substanță brună-roșcată, sfărâmicioasă, care se formează pe obiectele de fier în urma oxidării. 2) fig. Obiect vechi deteriorat; hleab; rablă. 3) Boală infecțioasă a plantelor agricole, cauzată de ciuperci parazite și manifestată prin apariția unor pete brune-închise pe tulpină, frunze sau inflorescență. 4) Plantă erbacee cu tulpina erectă înaltă, lipsită de frunze, și cu flori verzui, dispuse în inflorescență, care crește prin locuri umede; pipirig. [G.-D. ruginii] /cf. lat. aerugo, ~inis

rugină f. 1. oxid ce se formează pe fierul sau oțelul expus la umezeală; 2. pușcă sau custură veche: trei rugini el îi trăgea POP.; 3. boală de putregiune a grâului; 4. fig. cauză de distrucțiune morală, vechime mare: rugina secolelor; 5. fam. tombateră (cf. ruginit 4); 6. Bot. pipirig. [Lat. AERUGINEM].

rugínă f., pl. ĭ (d. lat. aerúgo, -úginis, cotleală. Tot așa bine se poate deriva și de la rŭbigo, -íginis, rugină, de unde s’a făcut *ruigine, *rúgine, rugină. Schimbarea sufixuluĭ e ca în lumină îld. *lumine. It. rúggine, ca și fr. rouille, aŭ la bază tot rubigo). Oxidu care se formează pe feru expus umezeliĭ. Rugină veche (fig.), om ruginit, pareatcă. Pușcă ruginită: avea și el o rugină’n cuĭ. Împușcătură de pușcă ruginită: ĭ-a tras o rugină. Cauză de stricăcĭune, de distrugere (fig.): rugina timpurilor. O boală a grînelor cauzată de o cĭupercă parazită (puccinia gráminis), care se dezvoltă pe frunzele de dracilă crescută pe lîngă semănăturĭ. (Ca să se distrugă această cĭupercă, trebuĭe să se ardă miriștea în care a apărut rugina și să se stîrpească dracila). Pipirig.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rugi s. f., g.-d. art. ruginii; pl. rugini

rugi s. f., g.-d. art. ruginii; pl. rugini

rugi s. f., g.-d. art. ruginii; pl. rugini

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RUGI s. 1. v. vechitură. 2. (FITOP.) (înv. și reg.) pălitură, (reg.) mucegai, rodie, rodină, (prin Ban.) roșcață. (Boala plantelor numită ~.) 3. (BOT.; Juncus inflexus) (reg.) spetează. 4. (BOT.; Juncus effusus) (reg.) spetează, țipirig, iarba-mlaștinii. 5. (BOT.; Juncus conglomeratus) (reg.) pipirig. 6. (BOT.; Senecio jacobaea) (reg.) cruguliță, lemnul-Domnului.

RUGI s. 1. rablă, ruginitură, vechitură, (reg.) răbăgie, roajbă. (O ~ de pușcă.) 2. (înv. și reg.) pălitură, (reg.) mucegai, rodie, rodină, (prin Ban.) roșeață. (Boala plantelor numită ~.) 3. (BOT.; Juncus inflexus) (reg.) spetează. 4. (BOT.; Juncus effusus) (reg.) spetează, țipirig, iarba-mlaștinii. 5. (BOT.; Senecio jacobaea) (reg.) cruguliță, lemnul-Domnului. 6. (BOT.; Juncus conglomeratus) (reg.) pipirig.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rugină (rugini), s. f.1. Oxidare a fierului. – 2. Rablă, obiect uzat. – 3. Hodorog. – 4. Pipirig (Juncus effusus). – 5. Tăciune, mălură (Puccinia graminis). – Mr. arudzină. Lat. rŭbῑgῑnem (Diez, I, 361; Phlippide, Principii, 33; cf. REW 7348), cf. prov. royilh, fr. rouille, sp. robin. Se merge mai în detaliu la un lat. aerūgĭnem, uneori în formă ipotetică *aerūgĭna (Pușcariu 1482; REW 243; Pascu, I, 41; Pascu, Beiträge, 7; Tiktin; Candrea), posibilă și ea fonetic. Pentru rezultatul fonetic al lui rŭbῑgĭnem, cf. iuvencusjunc. Schimbarea de accent este dificilă (Ivănescu, BF, I, 161, o explică pornind de la vb. rugini); dar cu aerūgĭnem există aceeași dificultate. Der. ruginare, s. f. (Arbust, Andromeda polyfolia); rugini, vb. (a oxida; refl., a crește mălura, a se tăciuna; refl., a decădea); ruginătură, s. f. (lucru ruginit); ruginiu, adj. (roșiatic); ruginos, adj. (oxidat; învechit). Din rom. provine bg. rudžina (Capidan, Raporturile, 234) și țig. ruğinav „a deteriora”.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RUGINĂ, Anghel (1913-2008), economist american de origine română. Prof. univ. la Portland și Boston. Specialist în finanțe, monedă și credit („Capitalism, socialism ori liberalism social”, „Dezvoltarea sistemului capitalist”, „Un sfârșit al agoniei dolarului american”). M. de onoare al Acad. Române (1990).

JUNCUS L., RUGINĂ, fam. Juncaceae. Gen originar din toate regiunile globului, cca 225 specii, în general erbacee, anuale.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

rugină s. f. sg. (deț.) strat de grăsime de la suprafața porției de mâncare.

Intrare: rugină
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rugi
  • rugina
plural
  • rugini
  • ruginile
genitiv-dativ singular
  • rugini
  • ruginii
plural
  • rugini
  • ruginilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rugi, ruginisubstantiv feminin

  • 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Apoi intră, nu prin spărtura gardului, ci pe portița cu balamalele roase de rugină. DUMITRIU, P. F. 59. DLRLC
    • format_quote Un arc, niște săgeți, un paloș și un buzdugan, toate pline de rugină. CREANGĂ, P. 194. DLRLC
    • format_quote figurat Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii conduri, A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, P. 130. DLRLC
    • 1.1. Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pretutindenea sfărîmături de stînci vinete și roșii, arse, fulgerate, pătate de rugină. BART, S. M. 54. DLRLC
  • 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut. DEX '09 DEX '98
    • diferențiere figurat Armă veche, prost întreținută. DLRLC
      • format_quote Porunci să-i dea și lui o mîrțoagă de cal și o rugină de paloș. ISPIRESCU, L. 169. DLRLC
      • format_quote Cu o rugină de pușcă... nimerea mai bine decît altul cu o carabină ghintuită. ODOBESCU, S. III 14. DLRLC
      • format_quote Să-mi mai cerc astă rugină Și să-mi fac bani de iernat. ALECSANDRI, P. I 61. DLRLC
  • 3. figurat Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote De ne-am fi potrivit acestei vechi rugine, am purta încă barbe. NEGRUZZI, S. I 255. DLRLC
    • 3.1. Om cu idei sau cu mentalitate învechită. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: retrograd
      • format_quote În aprinderea lor, numeau pe cei bătrîni «rugini învechite, ișlicari, strigoi». CREANGĂ, A. 153. DLRLC
      • format_quote În risc de a fi numărat între ruginile literaților, nu mă pot opri de a face o comparație mitologică. NEGRUZZI, S. I 312. DLRLC
  • 4. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pagubele aduse de rugini plantelor atacate se datoresc slăbirii și pieirii de timpuriu a frunzelor, ceea ce provoacă slăbirea și chiar pieirea plantei în întregime. SĂVULESCU, M. U. I 91. DLRLC
    • format_quote În nici un an pînea n-a ieșit gustoasă: era amară din pricina ruginii. PAMFILE, VĂZD. 17. DLRLC
  • 5. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune (Juncus effusus). DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • comentariu Plural și: rugine. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.