retez¹ sn [At: ALECSANDRI, P. P. 260 / V: (reg) răt~ / Pl: ~e / E: pvb reteza] 1 (Pop; îe) La ~ul părului În locul unde se taie, se retează părul Si: la ceafă (1). 2 (Reg) Ceremonie prin care se retează (5) moțul copilului. 3 (Reg) Lemn gros, retezat la capete. 4 Butuc rămas la rădăcină într-o tăietură. 5 Partea de jos a unei clăi căreia i s-a luat vârful. 6 (Înv) Secțiune transversală. 7 (Reg) Semn care se face la oi pentru a fi recunoscute și care constă în tăierea vârftilui urechii Si: retezătură, (reg) retezat¹ (2).

RETEZ, reteze, s. n. 1. (Popular, în expr.) La retezul părului = în locul unde se taie, se retează părul; la ceafă. Mi-l lua cam la cătare... La retezul părului, Împotriva fesului, Unde-i păs voinicului. TEODORESCU, P. P. 589. Și chitesc și socotesc Pe unde să mi-l lovesc? La retezul părului Pe din dosul fesului. ALECSANDRI, P. P. 260. 2. (Învechit) Diametru. Pădure mare... ca de o palmă în retez (diametru). I. IONESCU, P. 492.

retez n¹. Mold. zăvor de ușă. [Rut. RETEZÌ].^[1]

2) retéz s. n., pl. urĭ (d. retez 2). Rar. Locu retezăriĭ, locu de unde începe retezarea (de ex., la păru capuluĭ, la ceafă). Diametru, secțiune transversală. V. rătez 1.

rătez² sn vz retez¹

retează sf vz retez¹

!retez (pop.) s. n. (în: la ~ul părului)

retez (pop.) s. n., pl. reteze

retez s. n., pl. reteze

retez (-zuri), s. n. – 1. Închizătoare primitivă de lemn. – 2. Titirez la moară. – Var. rătez. Sl. retęzĭ „lanț” (Cihac, II, 312; Byhan 240), cf. slov., rut. retjaz, pol. rzeciądz, mag. retesz. În Mold.

retez, reteze, s.n. 1. (pop.) (în expr.) la retezul părului = în locul unde se retează părul; la ceafă. 2. (înv.) diametru. 3. (reg.) zăvor. 4. lemn gros retezat la capete.