15 definiții pentru restricție restricțiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RESTRÍCȚIE, restricții, s. f. Măsură care limitează, îngrădește un drept, o libertate etc. ◊ Loc. adv. Fără restricție = fără rezerve; pe deplin. [Var.: restricțiúne s. f.] – Din fr. restriction, lat. restrictio, -onis.

RESTRÍCȚIE, restricții, s. f. Măsură care limitează, îngrădește un drept, o libertate etc. ◊ Loc. adv. Fără restricție = fără rezerve; pe deplin. [Var.: restricțiúne s. f.] – Din fr. restriction, lat. restrictio, -onis.

restricție sf [At: CR (1848), 342/58 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr restriction, lat restrictio, -onis] 1 Măsură care limitează un drept, o libertate etc. Si: restrângere (1). 2 (Îlav) Fără (nici o) ~ Fără rezerve Si: pe deplin (2).

RESTRÍCȚIE, restricții, s. f. Măsură care limitează, îngrădește un drept, o libertate etc. Dreptul său nu este mărginit decît prin restricțiile prevăzute de toate legislațiile reclamate în interesul comun. KOGĂLNICEANU, S. A. 151. ◊ Loc. adv. Fără restricție = fără rezerve, pe de-a-ntregul, deplin. Nu-ți cer decît să-ți îndeplinești misiunea. Fără nici o rezervă, fără de nici o restricție. C. PETRESCU, C. V. 109. – Variantă: restricțiúne (GHEREA, ST. CR. II 297) s. f.

RESTRÍCȚIE s.f. Măsură de restrângere, de limitare a unui drept, a unei libertăți etc. ♦ Fără restricție = fără rezerve, pe deplin. [Gen. -iei, var. restricțiune s.f. / cf. fr. restriction, lat. restrictio].

RESTRÍCȚIE s. f. 1. măsură care limitează, îngrădește un drept, o libertate etc. ♦ fără ~ = fără rezerve, pe deplin. 2. (tehn.) limitare a valorilor mărimilor variabile și a condițiilor de servicii ale unui sistem tehnic. (< fr. restriction, lat. restrictio)

RESTRÍCȚIE ~i f. Măsură de restrângere a unui drept sau a unei libertăți; îngrădire. ~ de circulație.Fără ~ fără rezerve; pe deplin. [G.-D. restricției; Sil. -ți-e] /<fr. restriction, lat. restrictio, ~onis

RESTRICȚIÚNE s. f. v. restricție.

RESTRICȚIÚNE s.f. v. restricție.

restricți(un)e f. condițiune ce restrânge; restricțiune mentală, rezervă făcută într’un mod tacit despre o parte ce se cugetă spre a înșela persoana cu care se vorbește.

*restricțiúne f. (lat. restrictio, -ónis). Restrîngere, condițiune care restrînge: a te supune fără restricțiunĭ. Restricțiune mentală, rezervă saŭ gînd ascuns pin care restrîngĭ înțelesu declarațiuniĭ tăle, adică acțiunea de a minți pretinzînd că nu mințĭ dacă, deși nu declarĭ, gîndeștĭ alt-fel. – Și -ícție (pol. restrykcya).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

restrícție (-ți-e) s. f., g.-d. art. restrícția (-ți-a), g.-d. art. restrícției; pl. restrícții, art. restrícțiile (-ți-i)

restrícție s. f. (sil. -ți-e; mf. -stric-), art. restrícția (sil. -ți-a), g.-d. art. restrícției; pl. restrícții, art. restrícțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RESTRÍCȚIE s. 1. restrângere, (fig.) îngrădire. (~ de circulație.) 2. limită, (rar) mărginire. (Generalizează fără nici o ~.)

RESTRICȚIE s. 1. restrîngere, (fig.) îngrădire. (~ de circulație.) 2. limită, (rar) mărginire. (Generalizează fără nici o ~.)

Intrare: restricție
restricție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e; mf. -stric- info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • restricție
  • restricția
plural
  • restricții
  • restricțiile
genitiv-dativ singular
  • restricții
  • restricției
plural
  • restricții
  • restricțiilor
vocativ singular
plural
restricțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • restricțiune
  • restricțiunea
plural
  • restricțiuni
  • restricțiunile
genitiv-dativ singular
  • restricțiuni
  • restricțiunii
plural
  • restricțiuni
  • restricțiunilor
vocativ singular
plural