respirare sf [At: EMINESCU, O. I, 152 / Pl: ~rări / E: respira] 1 (Rar) Respirație. 2 Boare (1).

RESPIRARE s. f. (Rar) Respirație. Nu-și mai putea ține respirarea cînd dădu bună ziua lui moș Trifu. BUJOR, S. 141. Un abur tare, îmbătător, îmi înecă respirarea. VLAHUȚĂ, O. AL. I 39. ♦ Aerul respirat; p. ext. boare, adiere. Borivoje căuta să deslușească, în sufletu-i, ce guri de luncă, ce grădini suflau în ziua aceea respirarea lor ferice peste simțirea ei. GALACTION, O. I 181. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152.

RESPIRARE s.f. (Rar) Acțiunea de a respira; respirație. [< respira].

RESPIRARE ~ări f. 1) v. A RESPIRA. 2) fig. înv. Mișcare ușoară de aer; suflu; adiere; boare. /v. a respira

*respirațiúne f. (lat. respirátio, -ónis). Fiziol. Răsuflare, funcțiunea pin care se primenește aeru din plămînĭ. – Și -áție. – Pin respirațiune tragem în corp aeru, al căruĭ oxigen preface sîngele stricat orĭ vînos în sînge bun orĭ arterial. Animalele respiră în patru felurĭ: 1. pin plîmînĭ (mamifere, păsărĭ și reptile), 2. pin branchiĭ (peștĭ, anelide, crustacee și molusce), 3. pin traheĭ (insecte șu arahnide) și 4. pin pele (zoofite). – Aparatu respiratoriŭ al omuluĭ și animalelor superioare cuprinde nasu și gura, pe unde intră și ĭese aeru (inspirațiune și expirațiune); laringele și traheĭa-arteră și plămîniĭ, în care aeru circulă pin niște canale ramificate indefinit din bronchiĭ, care-s o prelungire a traheiĭ. De vre-o 16 orĭ pe minut, mișcarea mecanică a coastelor și diafragmeĭ produce inspirațiunea aeruluĭ. De doŭă orĭ pe minut, tot sîngele corpuluĭ străbate plămîniĭ și ĭa oxigenu din aeru intrat (care oxigen e indispensabil vĭețiĭ ca și foculuĭ) și lasă în loc o cantitate aproape egală de acid carbonic, care e vătămător vĭețiĭ animale și e dat afară pin expirațiune. De aceĭa localurile în care se află mulțĭ oamenĭ trebuĭe aerate des.

respirare (rar) s. f., g.-d. art. respirării; pl. respirări

!respirare (rar) s. f., g.-d. art. respirării; pl. respirări

respirare s. f. (sil. mf. -spi-), g.-d. art. respirării; pl. respirări

RESPIRARE s. v. răsuflare, respirație, suflare.

respirare s. v. RĂSUFLARE. RESPIRAȚIE. SUFLARE.