7 definiții pentru reconfortare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RECONFORTÁRE, reconfortări, s. f. Acțiunea de a reconforta și rezultatul ei. – V. reconforta.

RECONFORTÁRE, reconfortări, s. f. Acțiunea de a reconforta și rezultatul ei. – V. reconforta.

RECONFORTÁRE, reconfortări, s. f. Acțiunea de a reconforta și rezultatul ei; întremare, întărire. Prietenia ei cu Sabina se născuse și dura, tocmai fiindcă lîngă această copilă, cu șase ani mai tînără, loială, firească și fără ascunzișuri, găsea o reconfortare. C. PETRESCU, C. V. 369.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

reconfortáre s. f., g.-d. art. reconfortắrii; pl. reconfortắri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RECONFORTÁRE s. 1. v. întremare. 2. v. recreare, recreație.

RECONFORTÁRE s.f. Acțiunea de a reconforta și rezultatul ei; întremare, reconfort. ♦ (P. ext.) Odihnă, recreație. [< reconforta].

reconfortáre s. f., g.-d. art. reconfortării; pl. reconfortări

RECONFORTARE s. 1. (MED.) fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, înzdrăvenire, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. și pop.) împuternicire. (~ lui după boală.) 2. recreare, recreație. (~ cuiva în concediu.)

Intrare: reconfortare
reconfortare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reconfortare
  • reconfortarea
plural
  • reconfortări
  • reconfortările
genitiv-dativ singular
  • reconfortări
  • reconfortării
plural
  • reconfortări
  • reconfortărilor
vocativ singular
plural