9 definiții pentru reconfortare
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
RECONFORTARE, reconfortări, s. f. Acțiunea de a reconforta și rezultatul ei. – V. reconforta.
RECONFORTARE, reconfortări, s. f. Acțiunea de a reconforta și rezultatul ei. – V. reconforta.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de IoanSoleriu
- acțiuni
reconfortare sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~tări / E: reconforta] 1 Întremare. 2 (Pex) Recreare1 (2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RECONFORTARE, reconfortări, s. f. Acțiunea de a reconforta și rezultatul ei; întremare, întărire. Prietenia ei cu Sabina se născuse și dura, tocmai fiindcă lîngă această copilă, cu șase ani mai tînără, loială, firească și fără ascunzișuri, găsea o reconfortare. C. PETRESCU, C. V. 369.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RECONFORTARE s.f. Acțiunea de a reconforta și rezultatul ei; întremare, reconfort. ♦ (P. ext.) Odihnă, recreație. [< reconforta].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
reconfortare s. f., g.-d. art. reconfortării; pl. reconfortări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
reconfortare s. f., g.-d. art. reconfortării; pl. reconfortări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
reconfortare s. f., g.-d. art. reconfortării; pl. reconfortări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
RECONFORTARE s. 1. v. întremare. 2. v. recreare, recreație.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RECONFORTARE s. 1. (MED.) fortificare, îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, înzdrăvenire, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. și pop.) împuternicire. (~ lui după boală.) 2. recreare, recreație. (~ cuiva în concediu.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
reconfortare, reconfortărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a reconforta și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
- Prietenia ei cu Sabina se născuse și dura, tocmai fiindcă lîngă această copilă, cu șase ani mai tînără, loială, firească și fără ascunzișuri, găsea o reconfortare. C. PETRESCU, C. V. 369. DLRLC
-
etimologie:
- reconforta DEX '09 DEX '98 DN
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.