rebel, ~ă [At: FN, 29 / V: (înv) răb~ / Pl: ~i, ~e / E: lat rebellis, ger Rebelle, fr rebelle] 1-2 smf, a (D. oameni, pex, d. manifestările lor) (Persoană) care ia parte activă la o rebeliune. 3-4 smf, a (Persoană) care îndeamnă la revoltă Si: răzvrătit (1-2), revoltat (1-2), (rar) rebelionist (1-2), (înv) rebelist (1-2). 5 a Recalcitrant (2). 6 a (D. atitudini) Care exprimă revoltă. 7 a (Fig; d. păr, bucle etc.) Zbârlit. 8 a (D. boli) Greu de vindecat. 9 sf (Îvr) Rebeliune (1).

REBEL, -Ă adj., s.m. și f. Participant la o rebeliune; (cel) care ațîță la revoltă. ♦ Nesupus, recalcitrant. // adj. 1. (Fig.; despre o boală) Care nu cedează în urma unui tratament medical; care se vindecă greu. 2. (Despre păr) Care nu stă pieptănat. [< fr. rebelle].

REBEL, -Ă I. adj., s. m. f. participant la o rebeliune. ◊ nesupus, recalcitrant. II. adj. 1. (fig.; despre boli) care nu cedează în urma unui tratament medical; care se vindecă greu. 2. (despre păr) care nu stă pieptănat. (< fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebello)

*rebél, -ă adj. (lat. rebellis, d. bellum, războĭ). Răsculat, revoltat, răzvrătit, care se rîdică contra autoritățiĭ legitime: Un trib rebel, niște anarhiștĭ rebelĭ. Fiz. Care rezistă, care nu se vindecă ușor: boală rebelă. Dificil, greŭ de acomodat: un subĭect rebel poeziiĭ. Subst. Om revoltat, insurgent: rebeliĭ s’aŭ predat. V. gregar.

rebel adj. m., s. m., pl. rebeli; adj. f., s. f. rebelă, pl. rebele

rebel adj. m., s. m., pl. rebeli; adj. f., s. f. rebelă, pl. rebele

REBEL adj., s. 1. adj., s. v. răsculat. 2. adj. v. chinuitor.

REBEL adj., s. 1. adj., s. răsculat, răzvrătit, revoltat, (livr.) insurgent, sedițios, (rar) apostat, (reg.) buntușnic, sculat, (înv.) burzuluit, răpștit, răsculător, rebelist, revoltant, rocoșan, rocoșelnic, rocoșit, rocoșitor, zavergiu, (înv., prin Mold.) bontaș, (turcism înv.) zurba, zurbagiu, zurbav. (~ii au trecut la luptă.) 2. adj. chinuitor, supărător, (înv. și pop.) necăjos. (O tuse ~.)