ranchiună [At: BOLLIAC, O. 247 / S și: ~ncu~ / Pl: ~ne / E: fr rancune] Ură ascunsă și dorință de răzbunare Si: pică, (ltî) rancoare.

RANCHIUNĂ, ranchiune, s. f. (Franțuzism, mai ales în construcție cu verbul «a purta») Ură ascunsă și dorință de răzbunare. V. pică. Însamnă că-mi poartă ranchiună pentru chestia cu scaunele. V. ROM. ianuarie 1954, 119.

RANCHIUNĂ s.f. Pizmă, pică, ură ascunsă; dorință de răzbunare. [Pron. -chiu-, pl. -ni, -ne. / < fr. rancune].

RANCHIUNĂ s. f. ură ascunsă și dorință de răzbunare; pică. (< fr. rancune)

RANCHIUNĂ ~e f. Sentiment de animozitate ascunsă (susținut de dorința răzbunării); pizmă; pică. [G.-D. ranchiunei; Sil. -chiu-] /<fr. rancune

ranchiună (desp. -chiu-) s. f., g.-d. art. ranchiunei; pl. ranchiune

ranchiună (-chiu-) s. f., g.-d. art. ranchiunei; pl. ranchiune

ranchiună s. f. (sil. -chiu-), g.-d. art. ranchiunei; pl. ranchiune

ranchiună

RANCHIUNĂ s. v. invidie.

RANCHIUNĂ s. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scîrbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dîcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, rîvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpînită pe...)