15 definiții pentru răzleți


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți.

răzleți [At: MAG. IST. III, 6/9 / V: ~lăța, ~lăți, rezlăți, rez~ / S și: răsl~ / Pzi: esc / E: răzneț] 1 vr A se desprinde dintr-un grup. 2 vr A se despărți de colectivitate. 3 vr A se îndepărta unul de altul Si: a se izola, (pop) a se răzni (3), (reg) a se răzneți. 4 vr (D. așezări) A întinde pe o suprafață mare. 5 vr (D. munți, ape) A se ramifica (4). 6 vr (îrg) A se rătăci (1). 7 vr A se înstrăina. 8-9 vtr A (se) risipi. 10-11 vtr A (se) răspândi în direcții diferite. 12-13 vtr A (se) împrăștia.

RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil răz- + lăți.

RĂZLEȚÍ, răzlețesc, vb. IV. Refl. 1. A se desprinde dintr-o comunitate, a se depărta său a se rătăci de alții; a se despărți unul de altul, a pleca (de lîngă... ). Mai la deal ajunseră pe Ana, care se răzlețise și-i aștepta sub un fag bătrîn. VLAHUȚĂ, O. A. 277. Aproape de paști, ne-am răzlețit unii de alții. CREANGĂ, A. 115. Oleoleo! frate răzleț, Tu, de cînd ne-am răzlețit, Înapoi n-ai mai venit. ȘEZ. I 235. 2. A se răspîndi în direcții diferite, a porni care-ncotro, a se împrăștia, a se risipi. Pentru tine nu mai are zile bune calendarul, Ți s-au răzlețit ortacii. GOGA, C. P. 37. S-au strîns în mușuroaie ori s-au răzlețit în pustiuri. ANGHEL, PR. 74. Apele ei se răzlețesc și se împrăștie ca vițele unei funii despletite. VLAHUȚĂ, R. P. 30. – Variante: rezlețí (CREANGĂ, P. 3), răznețí (ANGHEL, Î. G. 25) vb. IV.

A RĂZLEȚÍ ~ésc tranz. A face să se răzlețească. /răz- + a lăți

A SE RĂZLEȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre ființe) A se separa de grup. 2) rar (despre elemente ale unui ansamblu) A se răspândi în direcții diferite; a se împrăștia; a se risipi. /răz- + a se lăți

răslețì v. 1. a se desghina: când e turma răslețiță, fără câini, fără păstor AL.; 2. fig. a se depărta: pentru a nu se răsleți feciorii depe lângă sine CR.

răzlețésc v. tr. (vsl. raz-letĭeti, a se împrăștia zburînd, supt infl. luĭ lățesc. V. zăletesc, letcă și cp. cu răzneț). Răznesc, despărt de aĭ săĭ, înstrăinez, îndepărtez. V. refl. Nu vă răzlețițĭ, copiĭ! – Și -ățesc (Trans.) și -ățez (Munt. vest).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răzlețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 să răzlețeáscă

răzlețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețésc, imperf. 3 sg. răzlețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. răzlețeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂZLEȚÍ vb. 1. a se despărți, a se izola, a se separa, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 2. a se pierde, a se rătăci, a se răzni. (Puiul s-a ~ de mamă.) 3. v. împrăștia. 4. a (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi, (pop.) a (se) năsădi, (înv. și reg.) a (se) sparge, a (se) spărgălui, (prin Olt. și Ban.) a (se) sprânji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turmă.)

RĂZLEȚI vb. 1. a se despărți, a se izola, a se separa, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 2. a se pierde, a se rătăci, a se răzni. (Puiul s-a ~ de mamă.) 3. a (se) dispersa, a (se) împrăștia, a (se) răsfira, a (se) răspîndi, a (se) risipi, (pop.) a (se) răzni, (înv. și reg.) a (se) rășchira. (S-au ~ în toate părțile.) 4. a (se) împrăștia, a (se) răspîndi, a (se) risipi, (pop.) a (se) năsădi, (înv. și reg.) a (se) sparge, a (se) spărgălui, (prin Olt. și Ban.) a (se) sprînji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turmă.)

A (se) răzleți ≠ a (se) uni

A răzleți ≠ a împreuna, a grămădi

A se răzleți ≠ a se grămădi

Intrare: răzleți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răzleți
  • răzlețire
  • răzlețit
  • răzlețitu‑
  • răzlețind
  • răzlețindu‑
singular plural
  • răzlețește
  • răzlețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răzlețesc
(să)
  • răzlețesc
  • răzlețeam
  • răzleții
  • răzlețisem
a II-a (tu)
  • răzlețești
(să)
  • răzlețești
  • răzlețeai
  • răzlețiși
  • răzlețiseși
a III-a (el, ea)
  • răzlețește
(să)
  • răzlețească
  • răzlețea
  • răzleți
  • răzlețise
plural I (noi)
  • răzlețim
(să)
  • răzlețim
  • răzlețeam
  • răzlețirăm
  • răzlețiserăm
  • răzlețisem
a II-a (voi)
  • răzlețiți
(să)
  • răzlețiți
  • răzlețeați
  • răzlețirăți
  • răzlețiserăți
  • răzlețiseți
a III-a (ei, ele)
  • răzlețesc
(să)
  • răzlețească
  • răzlețeau
  • răzleți
  • răzlețiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)