13 definiții pentru rătăcire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rătăcire sf [At: CORESI, EV. 174 / Pl: ~ri / E: rătăci] 1 Pierdere a drumului bun Si: răsărire2 (1). 2 Confundare a direcției de urmat. 3 Hoinărire. 4 (Fig; înv) Abatere de la o normă (religioasă) Si: păcat. 5 (Fig) Dezorientare (1). 6 (Fig) Greșeală (2). 7 (Fig) Întunecare a minții. 8 (Fig) Pierdere a facultăților mintale. 9 (Fig; rar) Deformare (12).

RĂTĂCÍRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci.Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci.

RĂTĂCÍRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci.Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci.

RĂTĂCÍRE, rătăciri, s. f. 1. Faptul de a (se) rătăci; pierderea drumului bun. Asculta cu luare-aminte isprăvile de vînătoare, rătăcirile prin locuri sălbatice și neumblate. SADOVEANU, O. I 272. Tîrziu băgă de seamă rătăcirea și... începu să alerge pe coastă înapoi. AGÎRBICEANU, S. P. 19. Această simplă povestire a rătăcirii unui copil pe drumurile și prin dumbrava de la marginea tîrgușorului nu putea fi scrisă decît de un om care are multe și diverse însușiri de poet. IBRĂILEANU, S. 5. ♦ Fig. Întunecare a minții; nebunie. El însuși, în epoca rătăcirii, lăsîndu-se în voia unei amare fantezii, se declara urmaș al lui Utungi Emin-aga. CĂLINESCU, E. 6. 2. Fig. Greșeală, eroare. Rătăcirea lui cuconu Toderaș [titlu]. SADOVEANU, O. III 609. Aceste greșele nu sînt nimică pe lîngă altă rătăcire mai mare. ARHIVA R. I 94. Cumplita-mi rătăcire ți-e cunoscută poate. ALEXANDRESCU, M. 155.

RĂTĂCÍRE ~i f. 1) v. A RĂTĂCI și A SE RĂTĂCI. 2) fig. Încălcare conștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; viziune greșită; greșeală; eroare. 3) pop. Stare a unei persoane demente; nebunie; demență. /v. a (se) rătăci

rătăcire f. acțiunea de a (se) rătăci și rezultatul ei: 1. umblet fără căpătâiu; 2. turburarea minții; 3. părere falșă, eroare; 4. pl. apucături destrăbălate.

rătăcíre f. Acțiunea de a saŭ de a te rătăci. Mers orĭ călătorie pe departe și cu multe ocolurĭ din cauza perderiĭ drumuluĭ: rătăcirile luĭ Ulise. Colindare, umblet fără căpătîĭ, vagabondaj, haĭmanalîc: rătăcirile neamuluĭ jidănesc. Fig. Eroare, aberațiune, părere falsă: ce spuĭ tu e o rătăcire, fugițĭ de rătăcirile francmasonilor! Întunecare, turbare: rătăcirea mințiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rătăcíre s. f., g.-d. art. rătăcírii; pl. rătăcíri

rătăcíre s. f., g.-d. art. rătăcírii; pl. rătăcíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂTĂCÍRE s. 1. v. hoinăreală. *2. (fig.) întunecare, orbire. (A avut o clipă de ~.)

RĂTĂCÍRE s. v. abatere, alienare, alienație, boală mintală, culpabilitate, culpă, demență, eroare, greșeală, nebunie, păcat, sminteală, smintire, țicneală, vină, vinovăție.

RĂTĂCIRE s. 1. colindare, cutreierare, hoinăreală. (O ~ fără un țel precis.) 2.* (fig.) întunecare, orbire. (A avut o clipă de ~.)

rătăcire s. v. ABATERE. ALIENARE. ALIENAȚIE. BOALĂ MINTALĂ. CULPABILITATE. CULPĂ. DEMENȚĂ. EROARE. GREȘEALĂ. NEBUNIE. PĂCAT. SMINTEALĂ. SMINTIRE. ȚICNEALĂ. VINĂ. VINOVĂȚIE.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RECTUM ITER QUOD SERO COGNOVI ET LASSUS ERRADO, ALIIS MONSTRO (lat.) eu arăt altora calea dreaptă, pe care am cunoscut-o târziu când eram obosit de rătăcire – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 8, 3.

Intrare: rătăcire
rătăcire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rătăcire
  • rătăcirea
plural
  • rătăciri
  • rătăcirile
genitiv-dativ singular
  • rătăciri
  • rătăcirii
plural
  • rătăciri
  • rătăcirilor
vocativ singular
plural