PUPITRU, pupitre, s. n. Obiect de mobilă având suprafața în plan înclinat și pe care se pune (la înălțimea vederii) o carte, o partitură etc.; spec. bancă de școală cu fața înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalație (în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea și controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. – Din fr. pupitre.

pupitru sn [At: FILIMON, O. I, 226 / V: (înv) pulp~ / Pl: ~re / E: fr pupitre] 1 Suport special, cu picior înalt, cu suprafața înclinată, pe care se așază partitura cu notele muzicale Si: (reg) pulpit (1). 2 (îlav) La ~ La conducerea unei orchestre în calitate de dirijor. 3 Suport înclinat pe care se sprijină o carte, un caiet etc. 4 (Teh; îs) ~ de comandă Instalație în formă de masă înclinată de unde se execută comanda, măsurarea și controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. 5 Mobilă cu partea de sus în formă de plan înclinat, folosită pentru scris, citit, desenat etc., în care se păstrează diverse materiale în acest scop Si: (reg) pulpit (2). 6 Parte din față a unei bănci, cu fața înclinată, cu sau fără capac rabatabil, pentru una sau pentru două persoane, folosită în școli Si: (reg) pulpit (3). 7 (Pgn) Bancă în școală.

PUPITRU, pupitre, s. n. Obiect de mobilă având suprafața în plan înclinat și pe care se pune (la înălțimea vederii) o carte, o partitură etc.; (în special) bancă de școală cu fața înclinată; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de bănci. ◊ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comandă = instalație (în formă de masă înclinată) cu ajutorul căreia se execută comanda, măsurarea și controlul operațiilor unui proces tehnologic sau de altă natură. – Din fr. pupitre.

PUPITRU, pupitre, s. n. Masă cu suprafața înclinată, de obicei cu sertar, folosită (mai ales în săli publice) pentru citit, scris, desenat etc. Elencuțo, dă-mi niște hîrtie. Nevastă-sa se uită prin pupitrul lui, rîzînd. D. ZAMFIRESCU, R. 64. Într-un moment dat, glasul oratorului fu acoperit de un zgomot infernal... Toți băteau cu pumnii în pupitre. VLAHUȚĂ, O. A. III 6. ♦ Suport înclinat pe care se sprijină o carte, un caiet, un registru etc. ♦ Bancă cu fața înclinată, pentru doi elevi; (prin restricție) partea de deasupra a unei astfel de bănci. Capul cădea încet pe cartea deschisă pe pupitrul vechi și ros de coatele atîtor generații. BART, S. M. 11. ♦ (Neobișnuit) Masă de scris; birou. Puteai să faci așa de la început! triumfă funcționarul comercial răsfirîndu-și plicurile pe pupitrul ghișeului. C. PETRESCU, Î. II 149. ♦ Suport cu fața înclinată, pe care se așază notele de muzică. ◊ Expr. La pupitru = la conducerea unei orchestre.

PUPITRU s.n. 1. Masă cu suprafața înclinată, pe care se poate scrie, citi etc. ♦ Cutie cu capac înclinat, care se așază pe o catedră, pe o masă etc. spre a fi folosită la scris și citit. 2. Suport pentru note de care se servesc muzicanții. [< fr. pupitre, cf. lat. pulpitum – estradă].

PUPITRU s. n. 1. masă cu suprafața înclinată, pe care se poate scrie, citi etc. ◊ cutie cu capac înclinat, care se așază pe o catedră, pe o masă. 2. suport pentru partiturile muzicale. ♦ la ~ = la conducerea unei orchestre, cu dirijor. ◊ ~ de comandă = tablou, instalație pe care sunt montate comenzile pentru controlul și dirijarea unui proces tehnologic. (< fr. pupitre)

PUPITRU ~e n. 1) Masă mică având partea de deasupra înclinată, la care se poate citi, scrie sau desena. 2) Suport pentru note muzicale. ◊ La ~ la conducerea unei orchestre în calitate de dirijor. 3) Suport pentru manuscrise, folosit de corectori. 4): ~ de comandă panou pe care sunt instalate dispozitivele de comandă ale unui sistem tehnic; panou de comandă; tablou de comandă. /<fr. pupitre

pupitru n. mobilă de pus cărți, caiete, note de muzică.

*pupítru n., pl. e (fr. pupitre, d. lat. púlpitum). Un fel de mobilă care servește la scris, la ținut notele muzicale cînd cînțĭ ș. a. La școală, bancă p. unu saŭ doĭ elevĭ și care are de ordinar și loc de ținut cărțile închise cu capacu pe care scriĭ.

pulpitru sn vz pupitru

bancă-pupitru s. f. Bancă combinată cu o masă de scris ◊ „O bancă-pupitru, masă-birou de studiu etc.” Mag. 7 I 67 p. 6 (din bancă + pupitru)

pupitru (desp. -pi-tru) s. n., art. pupitrul; pl. pupitre

pupitru (-pi-tru) s. n., art. pupitrul; pl. pupitre

pupitru s. n. (sil. -tru), art. pupitrul; pl. pupitre

PUPITRU s. bancă. (Puneți caietele pe ~!)

PUPITRU s. bancă. (Puneți caietele pe ~!)

pupitru, pupitre s. n. Obiect de mobilă cu suprafața în plan înclinat și pe care se pune, la înălțimea vederii, o carte, o partitură etc.; bancă de școală cu fața înclinată. ♦ (Bis., la ortodocși) Analog; (la catolici, în vechile biserici) masă înaltă cu planul înclinat; lutrin. – Din fr. pupitre.