27 de definiții pentru pufăi (vb.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi.

PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi.

pufăi vi [At: LB / V: (rar) bu~, păfăi, pâhăi, pâhâi, pifăi, pihăi, (reg) pufui, puhăi, puhui / Pzi: pufăi, (înv) ~esc / E: puf1 + -ăi] 1 (D. oameni și animale) A respira cu zgomot și greu pe nări. 2 (Spc) A pufni (1). 3 (D. oameni) A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase, provocate de dezlipirea bruscă a buzelor Si: pufui (2). 4 (Pex) A fuma. 5 (D. lulea) A scoate fum. 6 (Buc; Trs) A sufla în foc. 7 (D. locomotive) A scoate aburi sau fum cu presiune și cu zgomot. 8 (Îvr) A râde pe înfundate. 9 (Ban; Mun; îf pâhâi) A produce un zgomot specific, în timpul fierberii, coacerii etc.

PUFĂI, pufăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira greu, a sufla cu zgomot pe nări. Domnul Mihalache pufăie pe nas. PAS, Z. I 154. Caii... ronțăiau cîte-o buruiană și pufăiau cu nările în frunzele uscate de pe jos. VLAHUȚĂ, O. A. III 55. ◊ Tranz. Pufăi printre mustăți un oftat stîngaci și ridicul. DELAVRANCEA, S. 147. ♦ Fig. (Despre locomotive) A evacua aburul cu zgomot. Locomotiva trecu pe lîngă ei, pufăind. MIHALE, O. 296. Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250. 2. A fuma aspirînd și dînd afară fumul cu un zgomot înfundat; a pîcîi. Scoate o țigară din buzunarul flanelei, o aprinde și pufăie. STANCU, D. 313. Grav, cu mustățile rase, în fața unui maldăr de gazete străine mai cît cearșaful, pufăia dintr-o havană. VLAHUȚĂ, O. A. 261 ◊ Tranz. Omul bărbos pufăie tutun. STANCU, D. 521. ♦ (Despre lulea) A scoate fum. S-a umplut de fum casa. Două lulele pufăie. STANCU, D. 103. – Variante: bufăi (POPA, V. 214), pufui, puhui (DELAVRANCEA, S. 96) vb. IV.

A PUFĂI ~iesc intranz. 1) (despre ființe) A respira cu zgomot, suflând brusc și cu putere aerul pe nări; a pufni. 2) (despre fumători) A fuma expirând cu zgomot fumul. ~ din lulea. 3) (despre locomotive) A evacua brusc și cu intermitențe aburul aflat sub presiune, producând zgomot; a face „puf-puf”. /puf + suf. ~ui

pufăì v. a face puf din buze, a sufla fumul bând tutun. [Onomatopee].

púfăĭ saŭ púfuĭ și -ĭésc, a (d. puf 2; sîrb. puhati, a sufla. V. pufnesc). Suflu scoțînd fum mult, vorbind de fumătorĭ și locomotive: un tren venea pufăind.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pufăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pufăi, 3 pufăie, imperf. 1 pufăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pufăi, 3 să pufăie

pufăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pufăi, 3 pufăie, imperf. 3 sg. pufăia; conj. prez. 1 și 2 sg. să pufăi, 3 să pufăie

pufăi vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. pufăi, 3 sg. pufăie, imperf. 3 sg. pufăia

pufăi (ind. prez. 1 sg. pufăi, 3 sg. și pl. pufăie)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PUFĂI vb. 1. a pâcâi, (reg.) a pâșcâi. (~ din lulea.) 2. v. gâfâi.

PUFĂI vb. 1. a pîcîi, (reg.) a pîșcîi. (~ din lulea.) 2. a gîfîi, a sufla, (reg.) a răsufla. (~ greu după atîta alergătură.)

Intrare: pufăi (vb.)
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufăi
  • pufăire
  • pufăit
  • pufăitu‑
  • pufăind
  • pufăindu‑
singular plural
  • pufăie
  • pufăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufăi
(să)
  • pufăi
  • pufăiam
  • pufăii
  • pufăisem
a II-a (tu)
  • pufăi
(să)
  • pufăi
  • pufăiai
  • pufăiși
  • pufăiseși
a III-a (el, ea)
  • pufăie
(să)
  • pufăie
  • pufăia
  • pufăi
  • pufăise
plural I (noi)
  • pufăim
(să)
  • pufăim
  • pufăiam
  • pufăirăm
  • pufăiserăm
  • pufăisem
a II-a (voi)
  • pufăiți
(să)
  • pufăiți
  • pufăiați
  • pufăirăți
  • pufăiserăți
  • pufăiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufăie
(să)
  • pufăie
  • pufăiau
  • pufăi
  • pufăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufăi
  • pufăire
  • pufăit
  • pufăitu‑
  • pufăind
  • pufăindu‑
singular plural
  • pufăiește
  • pufăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufăiesc
(să)
  • pufăiesc
  • pufăiam
  • pufăii
  • pufăisem
a II-a (tu)
  • pufăiești
(să)
  • pufăiești
  • pufăiai
  • pufăiși
  • pufăiseși
a III-a (el, ea)
  • pufăiește
(să)
  • pufăiască
  • pufăia
  • pufăi
  • pufăise
plural I (noi)
  • pufăim
(să)
  • pufăim
  • pufăiam
  • pufăirăm
  • pufăiserăm
  • pufăisem
a II-a (voi)
  • pufăiți
(să)
  • pufăiți
  • pufăiați
  • pufăirăți
  • pufăiserăți
  • pufăiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufăiesc
(să)
  • pufăiască
  • pufăiau
  • pufăi
  • pufăiseră
pâhâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pâhăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
păfăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bufăi
  • bufăire
  • bufăit
  • bufăitu‑
  • bufăind
  • bufăindu‑
singular plural
  • bufăie
  • bufăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bufăi
(să)
  • bufăi
  • bufăiam
  • bufăii
  • bufăisem
a II-a (tu)
  • bufăi
(să)
  • bufăi
  • bufăiai
  • bufăiși
  • bufăiseși
a III-a (el, ea)
  • bufăie
(să)
  • bufăie
  • bufăia
  • bufăi
  • bufăise
plural I (noi)
  • bufăim
(să)
  • bufăim
  • bufăiam
  • bufăirăm
  • bufăiserăm
  • bufăisem
a II-a (voi)
  • bufăiți
(să)
  • bufăiți
  • bufăiați
  • bufăirăți
  • bufăiserăți
  • bufăiseți
a III-a (ei, ele)
  • bufăie
(să)
  • bufăie
  • bufăiau
  • bufăi
  • bufăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufui
  • pufuire
  • pufuit
  • pufuitu‑
  • pufuind
  • pufuindu‑
singular plural
  • pufuie
  • pufuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufui
(să)
  • pufui
  • pufuiam
  • pufuii
  • pufuisem
a II-a (tu)
  • pufui
(să)
  • pufui
  • pufuiai
  • pufuiși
  • pufuiseși
a III-a (el, ea)
  • pufuie
(să)
  • pufuie
  • pufuia
  • pufui
  • pufuise
plural I (noi)
  • pufuim
(să)
  • pufuim
  • pufuiam
  • pufuirăm
  • pufuiserăm
  • pufuisem
a II-a (voi)
  • pufuiți
(să)
  • pufuiți
  • pufuiați
  • pufuirăți
  • pufuiserăți
  • pufuiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufuie
(să)
  • pufuie
  • pufuiau
  • pufui
  • pufuiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufui
  • pufuire
  • pufuit
  • pufuitu‑
  • pufuind
  • pufuindu‑
singular plural
  • pufuiește
  • pufuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufuiesc
(să)
  • pufuiesc
  • pufuiam
  • pufuii
  • pufuisem
a II-a (tu)
  • pufuiești
(să)
  • pufuiești
  • pufuiai
  • pufuiși
  • pufuiseși
a III-a (el, ea)
  • pufuiește
(să)
  • pufuiască
  • pufuia
  • pufui
  • pufuise
plural I (noi)
  • pufuim
(să)
  • pufuim
  • pufuiam
  • pufuirăm
  • pufuiserăm
  • pufuisem
a II-a (voi)
  • pufuiți
(să)
  • pufuiți
  • pufuiați
  • pufuirăți
  • pufuiserăți
  • pufuiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufuiesc
(să)
  • pufuiască
  • pufuiau
  • pufui
  • pufuiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • puhui
  • puhuire
  • puhuit
  • puhuitu‑
  • puhuind
  • puhuindu‑
singular plural
  • puhuie
  • puhuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • puhui
(să)
  • puhui
  • puhuiam
  • puhuii
  • puhuisem
a II-a (tu)
  • puhui
(să)
  • puhui
  • puhuiai
  • puhuiși
  • puhuiseși
a III-a (el, ea)
  • puhuie
(să)
  • puhuie
  • puhuia
  • puhui
  • puhuise
plural I (noi)
  • puhuim
(să)
  • puhuim
  • puhuiam
  • puhuirăm
  • puhuiserăm
  • puhuisem
a II-a (voi)
  • puhuiți
(să)
  • puhuiți
  • puhuiați
  • puhuirăți
  • puhuiserăți
  • puhuiseți
a III-a (ei, ele)
  • puhuie
(să)
  • puhuie
  • puhuiau
  • puhui
  • puhuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pufăi, pufăiverb

  • 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: pufni
    • format_quote Domnul Mihalache pufăie pe nas. PAS, Z. I 154. DLRLC
    • format_quote Caii... ronțăiau cîte-o buruiană și pufăiau cu nările în frunzele uscate de pe jos. VLAHUȚĂ, O. A. III 55. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Pufăi printre mustăți un oftat stîngaci și ridicul. DELAVRANCEA, S. 147. DLRLC
  • 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Scoate o țigară din buzunarul flanelei, o aprinde și pufăie. STANCU, D. 313. DLRLC
    • format_quote Grav, cu mustățile rase, în fața unui maldăr de gazete străine mai cît cearșaful, pufăia dintr-o havană. VLAHUȚĂ, O. A. 261. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Omul bărbos pufăie tutun. STANCU, D. 521. DLRLC
    • 2.1. (Despre lulea) A scoate fum. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote S-a umplut de fum casa. Două lulele pufăie. STANCU, D. 103. DLRLC
  • 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Locomotiva trecu pe lîngă ei, pufăind. MIHALE, O. 296. DLRLC
    • format_quote Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250. DLRLC
etimologie:
  • Puf1 + sufix -ăi. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.