21 de definiții pentru pufăi (vb.) bufăi pufui (2) puhui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi.

PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări. 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor). ♦ (Despre lulea) A scoate fum. 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase. – Puf1 + suf. -ăi.

PUFĂÍ, púfăi, vb. IV. Intranz. 1. A respira greu, a sufla cu zgomot pe nări. Domnul Mihalache pufăie pe nas. PAS, Z. I 154. Caii... ronțăiau cîte-o buruiană și pufăiau cu nările în frunzele uscate de pe jos. VLAHUȚĂ, O. A. III 55. ◊ Tranz. Pufăi printre mustăți un oftat stîngaci și ridicul. DELAVRANCEA, S. 147. ♦ Fig. (Despre locomotive) A evacua aburul cu zgomot. Locomotiva trecu pe lîngă ei, pufăind. MIHALE, O. 296. Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250. 2. A fuma aspirînd și dînd afară fumul cu un zgomot înfundat; a pîcîi. Scoate o țigară din buzunarul flanelei, o aprinde și pufăie. STANCU, D. 313. Grav, cu mustățile rase, în fața unui maldăr de gazete străine mai cît cearșaful, pufăia dintr-o havană. VLAHUȚĂ, O. A. 261 ◊ Tranz. Omul bărbos pufăie tutun. STANCU, D. 521. ♦ (Despre lulea) A scoate fum. S-a umplut de fum casa. Două lulele pufăie. STANCU, D. 103. – Variante: bufăí (POPA, V. 214), pufuí, puhuí (DELAVRANCEA, S. 96) vb. IV.

A PUFĂÍ ~iésc intranz. 1) (despre ființe) A respira cu zgomot, suflând brusc și cu putere aerul pe nări; a pufni. 2) (despre fumători) A fuma expirând cu zgomot fumul. ~ din lulea. 3) (despre locomotive) A evacua brusc și cu intermitențe aburul aflat sub presiune, producând zgomot; a face „puf-puf”. /puf + suf. ~ui

pufăì v. a face puf din buze, a sufla fumul bând tutun. [Onomatopee].

púfăĭ saŭ púfuĭ și -ĭésc, a (d. puf 2; sîrb. puhati, a sufla. V. pufnesc). Suflu scoțînd fum mult, vorbind de fumătorĭ și locomotive: un tren venea pufăind.

PUFUÍ vb. IV. v. pufăi.

PUHUÍ vb. IV. v. pufăi.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pufăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să púfăi, 3 să púfăie

pufăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. púfăi, 3 sg. púfăie, imperf. 3 sg. pufăiá

pufăi (ind. prez. 1 sg. pufăi, 3 sg. și pl. pufăie)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PUFĂÍ vb. 1. a pâcâi, (reg.) a pâșcâi. (~ din lulea.) 2. v. gâfâi.

PUFĂI vb. 1. a pîcîi, (reg.) a pîșcîi. (~ din lulea.) 2. a gîfîi, a sufla, (reg.) a răsufla. (~ greu după atîta alergătură.)

Intrare: pufăi (vb.)
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufăi
  • pufăire
  • pufăit
  • pufăitu‑
  • pufăind
  • pufăindu‑
singular plural
  • pufăie
  • pufăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufăi
(să)
  • pufăi
  • pufăiam
  • pufăii
  • pufăisem
a II-a (tu)
  • pufăi
(să)
  • pufăi
  • pufăiai
  • pufăiși
  • pufăiseși
a III-a (el, ea)
  • pufăie
(să)
  • pufăie
  • pufăia
  • pufăi
  • pufăise
plural I (noi)
  • pufăim
(să)
  • pufăim
  • pufăiam
  • pufăirăm
  • pufăiserăm
  • pufăisem
a II-a (voi)
  • pufăiți
(să)
  • pufăiți
  • pufăiați
  • pufăirăți
  • pufăiserăți
  • pufăiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufăie
(să)
  • pufăie
  • pufăiau
  • pufăi
  • pufăiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufăi
  • pufăire
  • pufăit
  • pufăitu‑
  • pufăind
  • pufăindu‑
singular plural
  • pufăiește
  • pufăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufăiesc
(să)
  • pufăiesc
  • pufăiam
  • pufăii
  • pufăisem
a II-a (tu)
  • pufăiești
(să)
  • pufăiești
  • pufăiai
  • pufăiși
  • pufăiseși
a III-a (el, ea)
  • pufăiește
(să)
  • pufăiască
  • pufăia
  • pufăi
  • pufăise
plural I (noi)
  • pufăim
(să)
  • pufăim
  • pufăiam
  • pufăirăm
  • pufăiserăm
  • pufăisem
a II-a (voi)
  • pufăiți
(să)
  • pufăiți
  • pufăiați
  • pufăirăți
  • pufăiserăți
  • pufăiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufăiesc
(să)
  • pufăiască
  • pufăiau
  • pufăi
  • pufăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bufăi
  • bufăire
  • bufăit
  • bufăitu‑
  • bufăind
  • bufăindu‑
singular plural
  • bufăie
  • bufăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bufăi
(să)
  • bufăi
  • bufăiam
  • bufăii
  • bufăisem
a II-a (tu)
  • bufăi
(să)
  • bufăi
  • bufăiai
  • bufăiși
  • bufăiseși
a III-a (el, ea)
  • bufăie
(să)
  • bufăie
  • bufăia
  • bufăi
  • bufăise
plural I (noi)
  • bufăim
(să)
  • bufăim
  • bufăiam
  • bufăirăm
  • bufăiserăm
  • bufăisem
a II-a (voi)
  • bufăiți
(să)
  • bufăiți
  • bufăiați
  • bufăirăți
  • bufăiserăți
  • bufăiseți
a III-a (ei, ele)
  • bufăie
(să)
  • bufăie
  • bufăiau
  • bufăi
  • bufăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufui
  • pufuire
  • pufuit
  • pufuitu‑
  • pufuind
  • pufuindu‑
singular plural
  • pufuie
  • pufuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufui
(să)
  • pufui
  • pufuiam
  • pufuii
  • pufuisem
a II-a (tu)
  • pufui
(să)
  • pufui
  • pufuiai
  • pufuiși
  • pufuiseși
a III-a (el, ea)
  • pufuie
(să)
  • pufuie
  • pufuia
  • pufui
  • pufuise
plural I (noi)
  • pufuim
(să)
  • pufuim
  • pufuiam
  • pufuirăm
  • pufuiserăm
  • pufuisem
a II-a (voi)
  • pufuiți
(să)
  • pufuiți
  • pufuiați
  • pufuirăți
  • pufuiserăți
  • pufuiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufuie
(să)
  • pufuie
  • pufuiau
  • pufui
  • pufuiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pufui
  • pufuire
  • pufuit
  • pufuitu‑
  • pufuind
  • pufuindu‑
singular plural
  • pufuiește
  • pufuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pufuiesc
(să)
  • pufuiesc
  • pufuiam
  • pufuii
  • pufuisem
a II-a (tu)
  • pufuiești
(să)
  • pufuiești
  • pufuiai
  • pufuiși
  • pufuiseși
a III-a (el, ea)
  • pufuiește
(să)
  • pufuiască
  • pufuia
  • pufui
  • pufuise
plural I (noi)
  • pufuim
(să)
  • pufuim
  • pufuiam
  • pufuirăm
  • pufuiserăm
  • pufuisem
a II-a (voi)
  • pufuiți
(să)
  • pufuiți
  • pufuiați
  • pufuirăți
  • pufuiserăți
  • pufuiseți
a III-a (ei, ele)
  • pufuiesc
(să)
  • pufuiască
  • pufuiau
  • pufui
  • pufuiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • puhui
  • puhuire
  • puhuit
  • puhuitu‑
  • puhuind
  • puhuindu‑
singular plural
  • puhuie
  • puhuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • puhui
(să)
  • puhui
  • puhuiam
  • puhuii
  • puhuisem
a II-a (tu)
  • puhui
(să)
  • puhui
  • puhuiai
  • puhuiși
  • puhuiseși
a III-a (el, ea)
  • puhuie
(să)
  • puhuie
  • puhuia
  • puhui
  • puhuise
plural I (noi)
  • puhuim
(să)
  • puhuim
  • puhuiam
  • puhuirăm
  • puhuiserăm
  • puhuisem
a II-a (voi)
  • puhuiți
(să)
  • puhuiți
  • puhuiați
  • puhuirăți
  • puhuiserăți
  • puhuiseți
a III-a (ei, ele)
  • puhuie
(să)
  • puhuie
  • puhuiau
  • puhui
  • puhuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pufăi (vb.) bufăi pufui (2) puhui

  • 1. A respira, a sufla greu și cu zgomot pe nări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pufni 3 exemple
    exemple
    • Domnul Mihalache pufăie pe nas. PAS, Z. I 154.
      surse: DLRLC
    • Caii... ronțăiau cîte-o buruiană și pufăiau cu nările în frunzele uscate de pe jos. VLAHUȚĂ, O. A. III 55.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Pufăi printre mustăți un oftat stîngaci și ridicul. DELAVRANCEA, S. 147.
      surse: DLRLC
  • 2. A fuma expulzând fumul cu mici întreruperi zgomotoase (provocate de dezlipirea bruscă a buzelor).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fuma pâcâi 3 exemple
    exemple
    • Scoate o țigară din buzunarul flanelei, o aprinde și pufăie. STANCU, D. 313.
      surse: DLRLC
    • Grav, cu mustățile rase, în fața unui maldăr de gazete străine mai cît cearșaful, pufăia dintr-o havană. VLAHUȚĂ, O. A. 261.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Omul bărbos pufăie tutun. STANCU, D. 521.
      surse: DLRLC
    • 2.1. (Despre lulea) A scoate fum.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • S-a umplut de fum casa. Două lulele pufăie. STANCU, D. 103.
        surse: DLRLC
  • 3. (Despre locomotive) A evacua aburul aflat sub presiune cu întreruperi ritmice, zgomotoase.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Locomotiva trecu pe lîngă ei, pufăind. MIHALE, O. 296.
      surse: DLRLC
    • Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Puf1 + sufix -ăi.
    surse: DEX '98 DEX '09