pronie sf [At: CANTEMIR, HR. 1 / V: (îvr) ~nă, ~oon~^[1] / Pl: ? / E: ngr πρόνοια] 1 (Flz) Înțelepciune supremă cu care divinitatea conduce lumea Si: (grî) promitie, (îvr) promișlenie. 2 Divinitatea însăși Si: providență. 3 (Pex) Grijă ca atribut al divinității. 4 (Pex) Milă ca atribut al divinității. 5 (Înv) Prevedere.

PRONIE s. f. Dumnezeire, dumnezeu. V. providență. Radu să mă-nșele... o! dumnezeule!... simt că el are să-mi pricinuiască moartea. – Ba ferească pronia! ALECSANDRI, T. 1276. – Pronunțat: -ni-e.

PRONIE f. înv. Forță divină; divinitate; dumnezeire; providență. /<ngr. prónia

pronie f. pop. providență: s’a îndurat pronia CAR. [Gr. mod.].

prónie f. (ngr. prónia, vgr. prónoia, d. pró, înainte, și noéo, cuget. V. dihonie, metanie). Rar azĭ. Providență: pronia luĭ Dumnezeŭ.

pronă sf vz pronie

proonie sf vz pronie

pronie (înv., pop.) (desp. -ni-e) s. f., art. pronia (desp. -ni-a), g.-d. pronii, art. proniei

pronie (înv., pop.) (-ni-e) s. f., art. pronia (-ni-a), g.-d. pronii, art. proniei

pronie s. f. (sil. -ni-e), art. pronia (sil. -ni-a), g.-d. pronii, art. proniei

PRONIE s. v. atotputernicul, creatorul, divinitate, domnul, dumnezeire, Dumnezeu, părinte, providență, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul.

PRONIE s. v. cer.

PRONIE s. (BIS.) cer, divinitate, dumnezeire, providență.

pronie s. v. ATOTPUTERNICUL. CREATORUL. DIVINITATE. DOMNUL. DUMNEZEIRE. DUMNEZEU. PĂRINTE. PROVIDENȚĂ. PUTERNICUL. STĂPÎNUL. TATĂL. ZIDITORUL.

pronie (-ii), s. f. – Providență. Ngr. πρόνοια (Gáldi 239).

pronie, pronii s. f. 1. (În concepțiile teologice) Purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru toate nevoile oamenilor și în toate situațiile și împrejurările din viața lor; (înv.) promitie. 2. Divinitate supremă, dumnezeire, Dumnezeu; providență; p. ext. grijă, milă, îndurare etc., considerate ca atribute ale divinității. 3. (Înv.) Prevedere. [Var.: pronă s. f.] – Din gr. pronia.