PRISTAV, (1, 2) pristavi, s. m., (3) pristavuri, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Persoană care anunța populației știrile oficiale, dispozițiile, ordonanțele; crainic. ♦ Funcționar administrativ; ispravnic. 2. S. m. Vătaf pe moșia unui boier. 3. S. n. (Înv.) Comunicare oficială, ordonanță, poruncă. – Din sl. pristavŭ.

pristav [At: (a. 1630) IORGA, S. D. I, 274 / A și: (reg) pris~ / Pl: (1-13) ~i, (14) ~uri / E: slv приставъ] 1 sm (Îrg) Persoană însărcinată cu supravegherea unui grup de oameni care lucrează la o construcție. 2 sm (Reg) Persoană care supraveghea munca oamenilor de pe o moșie Si: (înv) logofăt, vătaf. 3 sm (Reg; îs) ~ de pluguri Persoană care supraveghea plugurile și plugarii de pe o moșie. 4 sm (Înv; pgn; de obicei urmat de determinări care arată felul) Supraveghetor. 5 sm (Înv; pgn; de obicei urmat de determinări care arată felul) Administrator. 6 sm (Înv; pgn; de obicei urmat de determinări care arată felul) Paznic². 7 sm (Înv; îs) ~ul casei Majordom. 8 sm (înv) Slujbaș care avea diverse atribuții financiare sau juridice, mai ales ca executor. 9 sm (Mol; Trs) Fiecare dintre persoanele care făceau parte din consiliul de conducere al unei comune Si: pârgar. 10 sm (Îrg) Fiecare dintre persoanele care îndeplinesc sarcini subordonate cu prilejul unei sărbători religioase, al unei ceremonii etc. 11-12 sm, a (Persoană) care avea sarcina să anunțe public pristavurile (14) Si: crainic, (îvr) priatavnic. 13 sm (Trs) Argat. 14 sm (Trs) Odăiaș. 15 sn Dispoziție anunțată de pristav (11).

PRISTAV, (1, 2) pristavi, s. m., (3) pristavuri, s. n. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Persoană care anunța populației știrile oficiale; crainic. ♦ Funcționar administrativ; ispravnic. 2. S. m. Vătaf pe moșia unui boier. 3. S. n. (Înv.) Comunicare oficială, ordonanță, poruncă. – Din sl. pristavŭ.

PRISTAV², pristavuvi, s. n. (Învechit) Comunicare oficială; poruncă, ordonanță.

pristav¹ (poruncă) (înv.) s. n., pl. pristavuri

pristav² (poruncă) (înv.) s. n., pl. pristavuri

pristav (poruncă) s. n., pl. pristavuri

pristav (pristavi), s. m. – 1. Crainic. – 2. Ordonanță, poruncă. – 3. Intendent, vătaf. Sl. pristavŭ „ușier” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Conev 60). – Der. pristăvi, vb. (înv., a instala în funcție, a preda postul), din sl. pristaviti; pristăvoaie, s. f. (soția pristavului); pristavlisi, vb. (a înmîna), din rus. pristavlivati, toate înv.