16 definiții pentru prăjină


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRĂJÍNĂ, prăjini, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei folosită pentru a fixa sau a susține ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas, se spune despre un om încrezut, înfumurat. A paște (pe cineva) cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău. A lua (pe cineva) cu prăjina = a alunga (pe cineva). ♦ Epitet depreciativ pentru o persoană foarte înaltă (și slabă). 2. Tijă lungă (de metal) cu diverse utilizări (tehnice). 3. Bară de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosită în atletism cu ajutorul căreia sportivii execută sărituri în înălțime; probă atletică practicată cu acest instrument. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5-7 metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri pătrați. ♦ (Concr.) Instrument cu care se făcea în trecut măsurătoarea acestor lungimi și suprafețe. – Et. nec.

prăji sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 79r/6 / Pl: ~ni / E: bg пръжина] 1 Bucată de lemn lungă și subțire, folosită mai ales pentru a fixa sau a susține ceva Si: (îrg) părângă, (reg) mlădoacă, prăștină1 (1), rudă. 2 (Îe) A lua cu ~na A alunga pe cineva. 3 (Gmț; irn; îe) A încăleca ~na A pleca. 4 (Îvr; îla) Călare pe ~ Se spune despre un om fără căpătâi Si: (pfm) fluieră-vânt, vântură-țară. 5 (Rar; îe) A apuca înainte ca curva ~na Se spune despre cineva care, deși e vinovat, face pe indignatul. 6 (Dep) Persoană foarte înaltă și slabă Si: (reg) măcău1, prăștină1 (3) Cf găligan, lungan. 7 (Spc) Bară de lemn, bambus, metal, fibre sintetice etc., folosită în atletism la săritura în înălțime. 8 (Pex) Probă atletică practicată cu prăjina (7). 9 Tijă lungă de metal sau de lemn cu diverse utilizări tehnice. 10 Coadă a undiței Si: (reg) prăștină1 (6). 11 Vargă. 12 Parte a cumpenei fântânii cu ajutorul căreia se cufundă găleata în apă Si: (reg) lumânare, prăștină1 (7). 13 Prăjină (1) prevăzută la un capăt cu o proeminență scobită, cu care se lovește apa spre a goni peștele către plasele de pescuit Si: (reg) știulbuc. 14 (Reg) Sul de lemn cu care se leagă încărcătura de paie sau de fân dintr-un car. 15 (Mun) Întorcător la războiul de țesut. 16 (Trs; șîs) ~ cu coajă Băț pe care ciobanii însemnează, prin crestături, numărul oilor și al vaselor cu lapte. 17 (Olt) Bucată de scândură având la un capăt o gaură prin care intră o sfoară sau o curelușă și cu care se împinge pe sub gheață o frânghie a năvodului, de la o copcă la alta Si: (reg) igliță, undrea. 18 (Reg) Frigare de lemn. 19 (Reg) Par1 cu crăcane scurte și înfipt cu un capăt în pământ, în jurul căruia se clădește claia de fân sau de paie grâu Si: (pop) prepeleac. 20 (Reg) Prăjină (1) așezată orizontal și legată cu frânghii de grinzile tavanului pe care, în casele țărănești, se pun rufe la uscat, se atârnă haine etc. Si: (pop) culme, (reg) prăștină1 (8), rudă1. 21 (Reg) Catarg. 22 (Reg) Cârlig cu care ciobanii prind oile. 23 Prăjină (1) de lungimi variabile, folosită ca unitate de măsură agrară. 24 (Îrg; îs) ~ fălcească (sau mare, domnească, legiuită), ~ de Moldova, ~ (de) a Parijului, ~ pogonească (sau stânjenească) Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu cca 5-7 m Si: (reg) bucată. 25 (Pex; îrg; îas) Distanță aproximativ egală cu prăjina (24). 26 (Ccr) Instrument cu care se măsura prăjina (23-25). 27 (Îrg; îs) ~ fălcească, ~na lucrului, ~ pătrată fălcească, ~ pogonească, ~na vânzării Veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu cca 180-210 m2. 28 (Pex; îrg; îas) Suprafață de teren aproximativ egală cu prăjina (26). 29 (Ccr) Instrument cu care se măsura prăjina (28). 30 (Rar) Ramură a coarnelor de cerb. 31 (Mun) Funie care leagă strâns proțapul de restul saniei Si: (reg) apărătoare, ceatlău, coardă, gânj, lambă, lănțuș, legătură, văioagă. 32 (Reg) Cantitate de fân pe care o pot duce doi oameni, purtată de prăjini (1) Si: (reg) boghie, boghineț, boghin, rudaș1. 33 (Fam; îe) A nu-i (mai) ajunge (nici) cu ~na la nas Se spune despre un om încrezut. 34 (Fam; îe) A paște (pe cineva) cu ~na A urmări pe cineva pentru a-i face rău.

PRĂJÍNĂ, prăjini, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei folosită pentru a fixa sau a susține ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas, se spune despre un om încrezut, înfumurat. A paște (pe cineva) cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău. A lua (pe cineva) cu prăjina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoană foarte înaltă (și slabă). 2. Tijă lungă (de metal) cu diverse întrebuințări (tehnice). 3. Bară de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosită în atletism la săritura în înălțime; probă atletică practicată cu acest instrument. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5-7 metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri pătrați. ♦ (Concr.) Instrument cu care se făcea altădată măsurătoarea acestor lungimi și suprafețe. – Et. nec.

PRĂJÍNĂ, prăjini, s. f. 1. Lemn lung și subțire, ascuțit la un capăt, servind mai ales pentru a fixa, a susține sau a sprijini ceva. Printre lumea ce se înghesuia, cu treabă, fără treabă, iaca se zărește o hîrtie fîlfîind pe deasupra capetelor mulțimei, în vîrful unei prăjini. CREANGĂ, A. 157. Cornule, ce nu te-ndoi, De-o creangă să te despoi, Să-mi fac prăjină de boi. ALECSANDRI, P. P. 44. ◊ (În comparații) N-avea 17 ani împliniți și era coșcogemite prăjină. VLAHUȚĂ, la TDRG. Badea-nalt cît o prăjină, Mîndruța-i toată-n țarină. Mă mir ce se mai iubesc, Că nicicînd nu se-ntîlnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 429. ◊ Expr. A nu-i ajunge cuiva (nici) cu prăjina la nas, se spune despre oamenii mîndri și înfumurați. Ceva-ceva de-or fi sprîncenate, nu le mai ajungi cu prăjina la nas. GANE, N. I 94. Mîndru, de nu-i ajungea cineva cu prăjina la nas. ISPIRESCU, L. 175. A paște (pe cineva) cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău; a pune (cuiva) gînd rău. Coțcarule, cu de aste-mi umbli?... Bine că te prinsei... De cînd vă pasc eu cu prăjina! ALECSANDRI, T, I 162. A lua (pe cineva) cu prăjina = a alunga (pe cineva). Domnica! E, cerce’ dumnealui și-i videa cum mi ți l-a lua cu prăjina. NEGRUZZI, S. III 13. ♦ (Mine) Tijă metalică lungă, plină sau tubulară, folosită ca portunealtă, ca organ de acționare a unei pompe de adîncime etc. ◊ Prăjină de pompare = prăjină de oțel plină, folosită pentru acționarea pompelor de adîncime la extragerea țițeiului din zăcămînt. Prăjină de sapă (sau de foraj) = tijă plină sau tubulară, filetată la extremități, din care se formează garnitura de prăjini care transmite sapei mișcările necesare la forarea găurilor de sondă. Pe măsură ce adîncimea la care săpa puțul era mai mare, prăjinile de foraj, la capătul cărora se afla sapa, deveneau tot mai lungi. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1974. ♦ (Sport) Băț de bambus, lung de cîțiva metri, cu care se execută sărituri în înălțime. Săritură cu prăjina. 2. (Astăzi rar, în special în Moldova) Veche unitate de măsură pentru lungimi echivalentă cu 3 stînjeni (în Moldova egală cu 6,69 m și în Muntenia egală cu 5,89 m). N-apuc a merge nici douăzeci de prăjini și prrr! se rupse un capăt. CREANGĂ, P. 124. ♦ Veche unitate de măsură a ariei, egală în Moldova cu 26,76 m2 și în Muntenia cu 35,39 m2. Te știu cum le măsori țăranilor pogonul de optsprezece prăjini în loc de douăzeci și patru. DUMITRIU, N. 48. Tată-său îi dă cinci prăjini în vatra satului, loc de casă, apoi o falce de arătură și 20 prăjini de fîneț. SEVASTOS, N. 46. ♦ (Concretizat) Instrumentul cu care se făcea altădată măsurătoarea. Mulți oameni au prăjini de lemne de alun, curățate de crăngi, cu crestături simple, spre a arăta palmele. PAMFILE, a. r. 231. Măsurăm cirta lui Dănilă... Niște oameni urîți și pogani mergeau în urma mea și mă tot îndemnau s-arunc prăjina. ȘEZ. II 161.

PRĂJÍNĂ ~i f. 1) Băț lung și subțire, folosit pentru a sprijini ceva sau pentru a ajunge la un obiect înalt. ◊ A scoate pe cineva în ~ (sau în proțap) a destăinui în public tainele cuiva. A nu-i ajunge nici cu ~a la nas a fi foarte înfumurat. 2) fig. Persoană (foarte) înaltă și subțire. 3) sport Bară lungă de bambus sau de alt material (elastic), întrebuințat drept suport la proba de sărituri în înălțime. 4) Probă sportivă executată cu astfel de bară. 5) Veche unitate de măsură pentru lungimi (egală cu aproximativ 7 m). ◊ ~ fălcească veche unitate de măsură pentru suprafețe (egală cu aproximativ 180 m2). [G.-D. prăjinii] /<bulg. prăjina

prăjină f. 1. bucată lungă de lemn de grosime mijlocie; 2. veche măsură agrară în valoare de 3 stânjeni; 3. fig. persoană înaltă și subțire: o prăjină de om. [Bulg. PRŬJINA].

prăjínă f., pl. ĭ (vsl. prŭžina, prăjină; ceh. pružina; ung. porong. V. prăștină și sprijin). Par supțire și înalt: un steag în vîrfu uneĭ prăjinĭ. O veche măsură de lungime agrară (6 m. 69 în Mold., 5 m. 90 în Munt.). O măsură agrară actuală în lungime de 3 m. 75 (12 palme, numită și bucată de prăjină dacă se socotește îndoitu eĭ ca adevărata prăjină (Mold.). Fig. Iron. Dîrjală, toroapă, cocîrlă, om înalt și slab. S’a fudulit de nu-ĭ maĭ ajungĭ cu prăjina la nas, a rîdicat nasu foarte sus de fudulie. V. pătăchie, manelă, drug, raz 1.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prăjínă s. f., g.-d. art. prăjínii; pl. prăjíni

prăjínă s. f., g.-d. art. prăjínii; pl. prăjíni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRĂJÍNĂ s. 1. v. par. 2. v. băț. 3. opintitor. (~ la o barcă.) 4. (pop.) proptea, (Mold.) crăcană. (~ de rufe.) 5. (reg.) lumânare, prăștină. (~ la cumpăna fântânii.) 6. (reg.) bucată. (Vechea unitate de măsură agrară numită ~.)

PRĂJÍNĂ s. v. coardă.

PRĂJI s. 1. par, (pop.) prepeleac, (reg.) beldie, paliță, pătăchie, prăștinaș, prăștină, rudă, (Olt.) colvă, dîrjală, (Transilv.) palțău, (înv.) șiric. (O ~ lungă.) 2. băț, coadă, nuia, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.) 3. opintitor. (~ la o barcă.) 4. (pop.) proptea, (Mold.) crăcană. (~ de rufe.) 5. (reg.) lumînare, prăștină. (~ la cumpăna fîntînii.) 6. (reg.) bucată. (Vechea unitate de măsură agrară numită ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

prăjínă (prăjíni), s. f.1. Par, bîrnă. – 2. Măsură de lungime, valora 5,899 m în Munt. și 6,69 m în Mold.3. Lungan, sperietoare. Bg. prăžina, păržina (Cihac, II, 286; Tiktin; Conev 50 și 66). Rut. prážina pare să provină din rom. (Cnadrea, Elemente, 404). – Der. prăștină, s. f. (Mold., prăjină), probabil prin contaminare cu prăștilă.

prăjină Cuvîntul e explicat prin v. sl. пpaжинa „Stange” de Bihan, WJb., V, p. 328, explicație admisă de TDRG, caro adaugă și ceh. pružina „arc”, apoi de Pușcariu, DR, I, 241, de CADE, de Ciorănescu (care dă și variantă bulgară пьржuнa). DU trimite la bg. prŭjina, iar Scriban la v. sl. првжинa „prăjină”, ceh. pružina, magh. porong. Dar de ce să recurgem la cehă, cînd forma npuжuнa e bine atestată în rusă și în ucraineană? Numai că nu este clar cum pruž- a putut da în românește prăj-, iar bulgara nu pare să cunoască o formă cu ă, dicționarele bulgare nu inserează decît forma пpuжuнa „are”. Miklosich cunoaște cuvîntul пръжина „novella tritici grana”, unde presupune că ar trebui citit праженъi. Cuvintele slave au la bază sensul „elastic” pe care îl găsim în rus. ynpyгuŭ, scr. pruživ. Forma lor de bază trebuie sa fi fost *prog-, pentru care vezi Walde-Pokorny, II, p. 675. În acest caz, bg. npuжuнa trebuie să fie împrumutat din rusă sau din sîrbă, iar forma autentică bulgară a trebuit să fie npьжuнa. Prezența acestei forme în românește, unde nu se poate explica decît prin bulgară, constituie o dovadă că bulgara a avut-o într-adevăr. De la înțelesul de „obiect elastic” se poate trece ușor la cel de „arc” pe de o parte, la cel de „prăjină” pe de altă parte.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a nu-i ajunge cu prăjina la nas expr. a fi înfumurat / îngâmfat

Intrare: prăjină
prăjină substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prăji
  • prăjina
plural
  • prăjini
  • prăjinile
genitiv-dativ singular
  • prăjini
  • prăjinii
plural
  • prăjini
  • prăjinilor
vocativ singular
plural