16 definiții pentru prădător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRĂDĂTÓR, -OÁRE, prădători, -oare, s. m. și f., s. n., adj. 1. S. m. și f. (Rar) Persoană care pradă, care jefuiește; jefuitor; hoț. 2. S. m. și f. (Reg.) Om risipitor, cheltuitor. 3. S. n., adj. (Animal carnivor) care își urmărește și capturează prada (vie). – Prăda + suf. -ător.

prădător, ~oare [At: PSALT. 285 / Pl: ~i, ~oare / E: prăda + -tor] 1-2 smf, a (Îrg) (Persoană, colectivitate, armată etc.) care jefuiește, mai ales în timp de război. 3-4 smf, a (Persoană) care fură Si: jefuitor, (îvr) pradnic. 5-6 smf, a (Om) rapace. 7 a (Reg; d. oameni) Care risipește Si: cheltuitor, risipitor. 8 smf (Îvr) Persoană care subjugă Si: înrobitor.

PRĂDĂTÓR, -OÁRE, prădători, -oare, s. m. și f. 1. (Rar) Persoană care pradă, care jefuiește; jefuitor; hoț. 2. (Reg.) Om risipitor, cheltuitor. – Prăda + suf. -ător.

PRĂDĂTÓR, -OÁRE, prădători, -oare, s. m. și f. (Rar) 1. Cel care pradă, care jefuiește. Aidi la Fulga Ăl bătrîn, ăl bătrîn, ăl de demult, Prădător de nouă țări, înșălător de nouă domni! PĂSCULESCU, L. P. 297. 2. (Regional) Risipitor, cheltuitor. Și ți-i beutor bărbatu; Beutor și prădător Și la lucru n-are spor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 185.

PRĂDĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care pradă; jefuitor. /a prăda + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prădătór (rar) s. m., pl. prădătóri

prădătór s. m., pl. prădătóri

prădătoáre (rar) s. f., g.-d. art. prădătoárei; pl. prădătoáre

prădătoáre s. f., g.-d. art. prădătoárei; pl. prădătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRĂDĂTÓR adj., s. v. cheltuitor, înrobitor, risipitor, robitor.

PRĂDĂTÓR s. jefuitor, (livr.) spoliator, (reg.) jăpcan, jăpcaș, (Mold.) jăcaș, (înv.) pleșcaș, pleșcuitor, prădaș. (Un ~ nemilos.)

PRĂDĂTÓR s. v. hoț, pungaș.

prădător adj., s. v. CHELTUITOR. ÎNROBITOR. RISIPITOR. ROBITOR.

PRĂDĂTOR s. jefuitor, (livr.) spoliator, (reg.) jăpcan, jăpcaș, (Mold.) jăcaș, (înv.) pleșcaș, pleșcuitor, prădaș. (Un ~ nemilos.)

prădător s. v. HOȚ. PUNGAȘ.

Intrare: prădător
prădător substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prădător
  • prădătorul
  • prădătoru‑
plural
  • prădători
  • prădătorii
genitiv-dativ singular
  • prădător
  • prădătorului
plural
  • prădători
  • prădătorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)