8 definiții pentru prăbușire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRĂBUȘÍRE, prăbușiri, s. f. Acțiunea de a (se) prăbuși și rezultatul ei; prăbușeală. ♦ Fig. Deznădejde, deprimare; p. ext. decădere. – V. prăbuși.

PRĂBUȘÍRE, prăbușiri, s. f. Acțiunea de a (se) prăbuși și rezultatul ei; prăbușeală. ♦ Fig. Deznădejde, deprimare; p. ext. decădere. – V. prăbuși.

prăbușire sf [At: ALECSANDRI, T. 1573 / Pl: ~ri / E: prăbuși] 1 Rostogolire bruscă, cu violență, cu zgomot de la înălțime Si: năruire, prăvălire, surpare, (rar) prăbușeală. 2 (Glg) Desprindere a unei mase de roci de pe o pantă abruptă și deplasarea ei bruscă, de obicei sub acțiunea gravitației Si: surpătură. 3 (Fig) Decădere bruscă. 4 Curgere cu repeziciune a unei ape pe un loc abrupt. 5 Cădere de la înălțime a unei ape, formând o cascadă. 6 (Med) Scădere bruscă a tensiunii arteriale. 7 Îndreptare rapidă spre o anumită direcție. 8 (Îvr) Strivire. 9 (Buc) Scufundare. 10 (Fig) Faliment.

PRĂBUȘÍRE, prăbușiri, s. f. Acțiunea de a se prăbuși și rezultatul ei; cădere de la înălțime; năruire, surpare. Bozan simți o plesnitură în cap și durerea, părea alta decît aceea pe care a simțit-o în clipa prăbușirii cu podul rulant. SAHIA, N. 37. Se aude deodată o mare prăbușire de lemne între culise și vocea lui Ion strigînd: Valeu! m-am ucis! ALECSANDRI, T. 1573. ♦ Fig. Durere mare, deznădejde. Citește a doua oară [scrisoarea], pe figura lui se înscrie o mare prăbușire. BARANGA, I. 186.

PRĂBUȘÍRE ~i f. 1) A PRĂBUȘI și A SE PRĂBUȘI. 2) fig. Încetare de a mai exista; sfârșit; dispariție. 3) Rezultat nereușit al unei acțiuni; insucces; eșec. /v. a (se) prăbuși


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

prăbușíre s. f., g.-d. art. prăbușírii; pl. prăbușíri

prăbușíre s. f., g.-d. art. prăbușírii; pl. prăbușíri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRĂBUȘÍRE s. 1. cădere, dărăpănare, dărâmare, dărâmat, năruire, năruit, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unei case vechi.) 2. scufundare, surpare. (~ pământului.) 3. v. cădere. 4. prăvălire, rostogolire, (rar) rostogolit. (~ cuiva în prăpastie.) 5. v. doborâre. 6. (ASTRON.) prăbușire gravitațională = colaps gravitațional.

PRĂBUȘIRE s. 1. cădere, dărăpănare, dărîmare, dărîmat, năruire, năruit, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unei case.) 2. scufundare, surpare. (~ pămîntului.) 3. cădere, dărîmare, năruire, picare, prăvălire, răsturnare. (~ cuiva la pămînt în urma loviturii primite.) 4. prăvălire, rostogolire, (rar) rostogolit. (~ cuiva în prăpastie.) 5. culcare, dărîmare, doborîre, lungire, prăvălire, răsturnare, trîntire, (înv.) răsturnătură. (~ cuiva la pămînt cu o lovitură.)

Intrare: prăbușire
prăbușire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prăbușire
  • prăbușirea
plural
  • prăbușiri
  • prăbușirile
genitiv-dativ singular
  • prăbușiri
  • prăbușirii
plural
  • prăbușiri
  • prăbușirilor
vocativ singular
plural