potor sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 77/28 / V: (reg) ~tar sm, ~ă sf, ~tur sm, ~tură sf / Pl: ~i / E: pn póltora] 1 (Înv) Monedă de aramă a cărei valoare a variat între o jumătate de ban și zece bani, sau între o jumătate de groș și doi groși și care a circulat mai ales în Transilvania. 2 (Mar) Fiecare dintre bucățile mici de piele de diverse culori, care se aplică ca podoabe pe suman. 3 (Reg) Aluniță pe piele.

potór m. (pol. póltora, rus. poltorá, vsl. polŭ[vŭ]tora, unu și jumătate. V. polturac, potoroancă, potronic). Vechĭ. O monetă care, probabil, valora un groș leșesc și jumătate saŭ un crăițar austriac și jumătate: și pe banĭ, și pe potórĭ în credință la fecĭorĭ (P. P. Maram.). – La Tkt. (Let. 2, 70) pótor.

potar sm vz potor

potoră sf vz potor

potur sm vz potor

potură sf vz potor

potor (-ri), s. m. – Monedă veche de cupru. Sl. polŭvŭtora „unu și jumătate” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 282; Tiktin), cf. pol. poltorak, slov. poltora. – Der. potoroancă, s. f. (Trans., monedă divizionară de cupru); potronic, s. m. (monedă de argint de 6 aspri; monedă de cupru, a douăsprezecea parte dintr-un leu), probabil dintr-un sl. poltoronikŭ (Tiktin); potură, s. f. (Olt., monedă de cupru; Olt., oală). Cf. polturac.

POTOR s. m. (Mold.) Nume dat în trecut unei monede care a circulat mai ales în Transilvania. La moartea lui s-au găsit 160 000 de galbini de aur ... fără potori și copeice. N. COSTIN. Etimologie: pol. poltora.

potor, potori, s.m. (înv. și reg.) 1. monedă de aramă de valoare de până la 10 bani, care a circulat în Transilvania. 2. fiecare dintre bucățile mici de piele adăugate ca podoabe pe sumane. 3. aluniță de piele.

potór, potori, s.m. 1. Monedă veche de cupru, echivalent cu ½ de groșiță: „...și eu dau această carte pentru 30 de potori și on fele de pălincă...” (Socolon, 2005: 259; doc. din 1797). 2. Suman cu potori = cu aplicațiuni de piele: „Cea cu potorii pe piept / Bine-i place bobu fiert” (Bârlea, 1924, II: 316). – Din sl. polŭvŭtora „unu și jumătate” (Scriban); din pol. póltora (MDA).

potor, potori, s.m. – 1. Monedă veche de cupru. 2. Suman cu potori, „cu aplicațiuni de piele” (Bârlea, 1924): „Cea cu potorii pe piept / Bine-i place bobu fiert” (Bârlea, 1924, II: 316). – Din sl. polŭvŭtora „unu și jumătate” (Scriban; Miklosich, Cihac, Tiktin, cf. DER); din pol. póltora (MDA).

potor, -i, s.m. – Monedă veche de cupru. Suman cu potori, „cu aplicațiuni de piele” (Bârlea 1924): „Cea cu potorii pe piept / Bine-i place bobu fiert” (Bârlea 1924 II: 316). – Din sl. polŭvŭtora „unu și jumătate”, cf. pol. poltorak (DER).