POSTÁVĂ, postăvi, s. f. (Pop.) 1. Albie, covată. 2. Ladă în care curge făina în urma măcinatului. – Din sb. postava.

POSTÁVĂ, postăvi, s. f. (Pop.) 1. Albie (care servește la frământatul aluatului, la spălatul rufelor etc.). 2. Ladă în care curge făina la moară în timpul măcinatului. – Din scr. postava.

postavă n. 1. albie mai mică; 2. lada dela moară în care cade făina: (scumpul) caută să ia din coș grăunțe și din postavă mălaiu PANN. [Serb. POSTAVA, albie].

postávă f., pl. e și ăvĭ (vsl. podŭ-stava, lucru pus dedesupt, postava, depozit, țesătură, sîrb. postava, albie, căptușeală, bg. postav, teasc, albie. V. postav). Vest. Albie, covată, copaĭe. Vasu în care cade făina la moară.

POSTÁV, (2) postavuri, s. n. 1. Stofă de lînă, uneori amestecată cu fibre artificiale, groasă, compactă din care se confecționează îmbrăcăminte călduroasă, pături, cuverturi etc. Aruncă departe cărțile pe postavul verde. C. PETRESCU, S. 102. Ne poate fi iertat Să vă-ntrebăm smerit, de vreți a ne-arăta, De unde-ați cumpărat postavul de manta? ALEXANDRESCU, P. 115. De era el năltișor, îi da postav roșior, Să fie strălucitor. ALECSANDRI, P. P. 176. 2. (Numai la pl.) Diferite feluri de postav (1) sau confecțiuni de postav (1). De lucru nu ț-oi da... Și-n postavuri te-oi purta. BIBICESCU, P. P. 279. Care este mirele, Mirele, ginerele, Sară el teancurile Să-și ia postavurile. ALECSANDRI, P. P. 176.

postávă (albie) (pop.) s. f., g.-d. art. postắvii; pl. postắvi

postávă (albie, ladă) s. f., g.-d. art. postăvii; pl. postăvi

POSTÁVĂ s. (TEHN.) ladă, (Transilv.) troacă. (În ~ curge făina măcinată, la moară.)

POSTÁVĂ s. v. albie, copaie, covată.

POSTAVĂ s. (TEHN.) ladă, (Transilv.) troacă. (În ~ curge făina măcinată la moară.)

postavă s. v. ALBIE. COPAIE. COVATĂ.

postávă (-ve), s. f. – 1. Albie, covată. – 2. Beci. – Megl. pustav. Sl. podŭstava „depozit” (Cihac, II, 280; Conev 61), cf. bg. postav, sb., cr. postava. Este dubletul lui posteucă, s. f. (proptea care ridică osia carului în timpul ungerii), din sl. podstavka (Tiktin).