18 definiții pentru posomorî posomori


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec.

POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec.

POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. Ase întuneca la față (din cauza nemulțumirii), a se întrista. Nu după mult timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mai mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52. Cînd sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorîră. EMINESCU, N. 7. Lăpușneanul, posomorîndu-se, desfăcu brațele. NEGRUZZI, S. I 146. ♦ A lua o înfățișare severă, a se încrunta. împăratul s-a posomorit rău de tot. – adică: să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104. ♦ Tranz. A face pe cineva să se întristeze, a cauza cuiva tristețe. Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. Dacă cîndva vreun nor mîhnicios mă posomorăște, un allegro vivace mă înveselește. NEGRUZZI, S. I 75. 2. Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis. Cerul se posomori, se căptuși cu plumb și ciorile începură a se văita pe sub nourii cenușii. SADOVEANU, O. VI 255. Un vînt de gheață se stîrni din șesuri. Dimineața se posomori, cenușie. C. PETRESCU, S. 175. De se posomorăște cerul, plămădește bogățiile, de iese soarele, cresc bogățiile. DELAVRANCEA, O. II 120. ◊ Unipers. Cît ne-a prins (marea) în larg, a și început, a se posomorî. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Fig. Știți una? Rău! Orizonul politic s-a posomorît! ALECSANDRI, T. I 303. 3. Tranz. Fig. A da o notă de tristețe, a întuneca, a înnegura. O frînghie încărcată cu rufe. Niște cămăși bărbătești, de stambă văpsită, posomorăsc locul. BASSARABESCU, V. 29. Sufletul mi-am amărît, Viața mi-am posomorît. TEODORESCU, P. P. 273.- Variantă: posomorí (REBREANU, R. II 10, ALECSANDRI, P. P. 135) vb. IV.

A POSOMORÎ ~ăsc tranz. A face să se posomorască. /Orig. nec.

A SE POSOMORÎ́ mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane) A deveni trist; a se mâhni; a se întrista; a se amărî; a se scârbi. 2) (despre cer, vreme etc.) A deveni (mai) întunecat (din cauza îngrămădirii norilor); a se înnora; a se mohorî. /Orig. nec.

posomorî v. 1. a se întuneca la față: cerul se posomorește; 2. fig. a fi posomorît. [Slav. PASMURIETI, a se întuneca].

POSOMORÍ vb. IV v. posomorî.

POSOMORÍ vb. IV v. posomorî.

POSOMORÍ vb. IV v. posomori.

posomorắsc v. tr. (vsl. *posmuriti, dedus din posmurinŭ, smurŭ, posomorît; sîrb. násumoriti se, a se posomorî, infl. poate de ung. szomoru, trist, care tot de aci vine: rus. pásmurĭetĭ, pohmúritĭ, a se posomorî, pásmurnyĭ, posomorît, d. smúryĭ, cenușiu închis, hmúra, corcolan, nour întunecat, hmuritĭ, a încreți fruntea, a se zbîrli, hmúrnyĭ, posomorît. Bern. 1, 391. Cp. cu scapăr și chĭondorîș). Întunec, daŭ un aspect trist orĭ supărat: vestea rea l-a posomorît. V. refl. Mă întunec: un cer posomorît. Fig. Mă încrunt, mă cătrănesc, mă mohorăsc, mă supăr: o fată posomorîtă. V. bosunflu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

posomorî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomorî́, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất

posomorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. 3 sg. posomorá; conj. prez. 3 sg. și pl. posomoráscă

posomorî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. posomora, conj. posomorască)

posomorăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rîi 1 aor., -rît prt.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POSOMORÎ vb. 1. v. încrunta. 2. a (se) întrista, a (se) mâhni, (înv.) a (se) tânji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (S-a cam ~ la față.) 3. v. înnora. 4. v. strica.

POSOMORÎ vb. 1. a se încrunta, a se întuneca, a se mohorî. (Ce te-ai ~ astfel?) 2. a (se) întrista, a (se) mîhni, (înv.) a (se) tînji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (S-a cam~.) 3. a se închide, a se înnegura, a se înnora, a se întuneca, a se mohorî. (Cerul s-a ~.) 4. a se închide, a se mohorî, a se strica. (Vremea s-a ~.)

A (se) posomorî ≠ a (se) bucura

A se posomorî ≠ a se înveseli


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

posomorî (posomorắsc, posomorît), vb. – A se întrista, a se întuneca, a se mohorî. Sl., cf. rus. pasmurĕtĭ, ceh. posmouriti, sb. nasumoriti (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 279; Tiktin). Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 299, credea într-o proveniență dacică. – Der. posomor, adj. (Trans., mohorît, încruntat); posomoreală, s. f. (amărăciune, tristețe).

Intrare: posomorî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • posomorî
  • posomorâre
  • posomorât
  • posomorâtu‑
  • posomorând
  • posomorându‑
singular plural
  • posomorăște
  • posomoraște
  • posomorâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • posomorăsc
(să)
  • posomorăsc
  • posomoram
  • posomorâi
  • posomorâsem
a II-a (tu)
  • posomorăști
(să)
  • posomorăști
  • posomorai
  • posomorâși
  • posomorâseși
a III-a (el, ea)
  • posomorăște
  • posomoraște
(să)
  • posomorască
  • posomora
  • posomorî
  • posomorâse
plural I (noi)
  • posomorâm
(să)
  • posomorâm
  • posomoram
  • posomorârăm
  • posomorâserăm
  • posomorâsem
a II-a (voi)
  • posomorâți
(să)
  • posomorâți
  • posomorați
  • posomorârăți
  • posomorâserăți
  • posomorâseți
a III-a (ei, ele)
  • posomorăsc
(să)
  • posomorască
  • posomorau
  • posomorâ
  • posomorâseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • posomori
  • posomorire
  • posomorit
  • posomoritu‑
  • posomorind
  • posomorindu‑
singular plural
  • posomorește
  • posomoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • posomoresc
(să)
  • posomoresc
  • posomoream
  • posomorii
  • posomorisem
a II-a (tu)
  • posomorești
(să)
  • posomorești
  • posomoreai
  • posomoriși
  • posomoriseși
a III-a (el, ea)
  • posomorește
(să)
  • posomorească
  • posomorea
  • posomori
  • posomorise
plural I (noi)
  • posomorim
(să)
  • posomorim
  • posomoream
  • posomorirăm
  • posomoriserăm
  • posomorisem
a II-a (voi)
  • posomoriți
(să)
  • posomoriți
  • posomoreați
  • posomorirăți
  • posomoriserăți
  • posomoriseți
a III-a (ei, ele)
  • posomoresc
(să)
  • posomorească
  • posomoreau
  • posomori
  • posomoriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

posomorî posomori

  • 1. reflexiv (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 3 exemple
    exemple
    • Nu după mult timp, împăratul băgă de seamă că fie-sa cea mai mică din ce în ce slăbea și se posomora. ISPIRESCU, L. 52.
      surse: DLRLC
    • Cînd sună miazănoaptea, fețele mesenilor se posomorîră. EMINESCU, N. 7.
      surse: DLRLC
    • Lăpușneanul, posomorîndu-se, desfăcu brațele. NEGRUZZI, S. I 146.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A lua o înfățișare severă; a se încrunta.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Împăratul s-a posomorit rău de tot. – Adică: să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104.
        surse: DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A face pe cineva să se întristeze, a cauza cuiva tristețe.
      surse: DLRLC NODEX 2 exemple
      exemple
      • Cînd se pune la piano, pare că geniul muzicii o insuflă. Dacă cîndva vreun nor mîhnicios mă posomorăște, un allegro vivace mă înveselește. NEGRUZZI, S. I 75.
        surse: DLRLC
      • Vestea l-a posomorât.
        surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.3. figurat (Despre cer) A se înnora.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 5 exemple
      exemple
      • Cerul se posomori, se căptuși cu plumb și ciorile începură a se văita pe sub nourii cenușii. SADOVEANU, O. VI 255.
        surse: DLRLC
      • Un vînt de gheață se stîrni din șesuri. Dimineața se posomori, cenușie. C. PETRESCU, S. 175.
        surse: DLRLC
      • De se posomorăște cerul, plămădește bogățiile, de iese soarele, cresc bogățiile. DELAVRANCEA, O. II 120.
        surse: DLRLC
      • unipersonal Cît ne-a prins (marea) în larg, a și început, a se posomorî. VLAHUȚĂ, la TDRG.
        surse: DLRLC
      • figurat Știți una? Rău! Orizonul politic s-a posomorît! ALECSANDRI, T. I 303.
        surse: DLRLC
      • 1.3.1. prin extensiune (Despre timp) A deveni neguros, întunecat, închis, ploios.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. tranzitiv A da o notă de tristețe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înnegura întuneca 2 exemple
    exemple
    • O frînghie încărcată cu rufe. Niște cămăși bărbătești, de stambă văpsită, posomorăsc locul. BASSARABESCU, V. 29.
      surse: DLRLC
    • Sufletul mi-am amărît, Viața mi-am posomorît. TEODORESCU, P. P. 273.
      surse: DLRLC

etimologie: