21 de definiții pentru poruncă poroncă porăncă porâncă porencă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).

PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție (orală sau scrisă) dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin, decizie, hotărâre. ◊ Loc. adv. (Rar) De poruncă = prin constrângere, în silă. ◊ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armată. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, făcută de o autoritate comunală. 3. (În religia creștină; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. și pop.) Lege morală; învățătură, precept. [Var.: (reg.) poróncă s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).

poruncă sf [At: (a. 1580) CUV D. BĂTR. II, 362/28 / V: (pop) ~ron~, (înv) ~răn~, ~rân~, ~ren~ / Pl: ~nci, (rar) ~nce / E: pvb porunci] 1 (în legătură cu verbe ca „a da”, „a avea”, „a primi” etc.) Dispoziție orală sau scrisă dată de o (persoană cu) autoritate, care trebuie executată întocmai Si: dispoziție, hotărâre, ordin, (pop) așezământ, formulă, învățătură, mandat, orânduială, rânduire, porunceală (1), (înv) ordine, poruncită (5), povelimie, povelire, strânsoare, șart2, tertip, tertipat, ucaz, (rsî) pricaz Vz carte, lege, pitac, pravilă. 2 (Îvr; îs) La ~nci Comunicări publice ale autorităților comunale. 3 (Îlav) La ~ Imediat ce dorește cineva. 4 (Reg; îlav) De ~ Prin constrângere. 5 (Reg; îal) În silă. 6 (Înv; îe) A avea (pe cineva) sub (sau la) ~ca sa A avea pe cineva la dispoziția sa. 7 (Înv; îae) A putea dispune după plac de cineva. 8 (Fam; îe) Care-i ~ca? Se spune atunci când este întrebat cineva ce dorește 9 (Trs; Mar) Ordin de chemare în armată. 10 (Mol) Lege morală sau religioasă Si: învățătură, precept, prescripție, (înv) porunceală (12), poruncită (6). 11 (Îrc; îcs) Cele zece ~nci (sau, reg, zece ~nci dumnezeiești) Ansamblu de zece învățături religioase și etice fundamentale care, potrivit Bibliei, au fost revelate de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai Si: decalogul.

PORÚNCĂ, porunci, s. f. 1. Dispoziție dată de cătrer o autoritate sau o persoană cu autoritate și care trebuie executată întocmai; ordin. Alexăndrel socotea să împace și să ducă alături, la timpul său, poruncile domnești cu treburile lin de dragoste. SADOVEANU, F. J. 132. N-am a mă plînge de nimic, Nu mi-ați, călcat porunca niciodată. ISPIRESCU, L. 12. Străjeriul, știind porunca, nu mai lungește vorba, ci ia moșneagul și-l duce înaintea împăratului. CREANGĂ, P. 80. ◊ (În construcție cu verbele «a da», «a avea», «a primi») Tudor dăduse nu demult porunci strașnice și... pedepsea cumînie jafurile. CAMIL PETRESCU, O. I 7. Ceilalți doi se scuzară că ei au avut poruncă de la boier să păzească hambarele de la curte. REBREANU, R. I 99. L-am amenințat că am poruncă de la conul Fănică să-l chinuiesc ca pe hoții de cai. CARAGIALE, O. I 127. ◊ Loc. adv. De poruncă = din ordin, prin constrîngere, în silă. Ea tot umbla din loc în loc Și-a greu, ca de poruncă. COȘBUC, P. I 255. ◊ Expr. (învechit) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispoziția sa, sub comanda sa, la ordinele sale. Nu-i puțin lucru să ai la porunca ta o sută de oameni. La TDRG. ♦ (Cu valoare de imperativ) Poruncește! porunciți! la ordin(ele dv.) t Poruncă, prea-nalte-mpărate! TEODORESCU, P. P. 102. ♦ (Transilv., învechit) Ordin de chemare (în armată). Of, săraca cătana, Cîndu-i vine porunca. JARNÍK-BÎRSEANU, 313. 2. (Mai ales la pl.) Comunicări de interes obștesc, făcute de o autoritate comunală. Primarul Pravilă... a așteptat liniștit să se adune lumea și n-a vrut să spuie nimănui ce porunci are de vestit. REBREANU, R. I 233. 3. (În expr.) Cele zece porunci = cele zece precepte fundamentale ale moralei Vechiului testament; decalog. – Variantă: (regional) poróncă, (CAMILAR N. I 445, CREANGĂ, P. 143, RUSSO, S. 18) s. f.

PORÚNCĂ ~ci f. Dispoziție, scrisă sau orală, a unei autorități sau a unei persoane oficiale, care urmează să fie îndeplinită; ordin; comandă. ◊ Cele zece ~ci v. DECALOG. Poruncă! poruncește! porunciți! [G.-D. poruncii] /v. a porunci

poruncă f. 1. ordin: poruncă împărătească; 2. lege, precept: cele zece porunci. [Abstras din poruncì].

porúncă f., pl. ĭ (d. poruncesc orĭ d. vsl. *poronka, d. ronka, mînă; rus. porúka, cauțiune). Ordin: porunca împăratuluĭ. Cele zece poruncĭ, decalogu, preceptele date de Moĭse pe muntele Sinaĭ și confirmate de Hristos. – Și poroncă (est) și porîncă (vest). Vechĭ și porîncită, pl. e, poruncă.

PORÓNCĂ s. f. v. poruncă.

PORÓNCĂ s. f. v. poruncă.

PORÓNCĂ s. f. v. poruncă.

porăncă[1] sf vz poruncă corectată

  1. În original, greșit tipărit: porancă. O confirmă definiția principală și ordonarea alfabetică incorectă — LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

porúncă s. f., g.-d. art. porúncii; pl. porúnci

porúncă s. f., g.-d. art. porúncii; pl. porúnci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PORÚNCĂ s. 1. v. dispoziție. 2. v. ordin.

PORÚNCĂ s. v. chemare, învățătură, normă, ordin, precept, principiu, regulă.

PORUNCĂ s. 1. dispoziție, hotărîre, ordin, (pop.) porunceală, așezămînt, carte, farmuta, învățătură, mandat, orînduială, orînduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rînduială, strînsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis, a primit o ~.) 2. comandă, ordin. (Ascultă ~ la mine!)

poruncă s. v. CHEMARE. ÎNVĂȚĂTURĂ. NORMĂ. ORDIN. PRECEPT. PRINCIPIU. REGULĂ.

CELE ZECE PORÚNCI s. (BIS.) decalogul (art.).

CELE ZECE PORUNCI s. (BIS.) decalogul (art.).

Intrare: poruncă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poruncă
  • porunca
plural
  • porunci
  • poruncile
genitiv-dativ singular
  • porunci
  • poruncii
plural
  • porunci
  • poruncilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poroncă
  • poronca
plural
  • poronci
  • poroncile
genitiv-dativ singular
  • poronci
  • poroncii
plural
  • poronci
  • poroncilor
vocativ singular
plural
porăncă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
porâncă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
porencă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.