22 de definiții pentru ponor ponoară


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PONÓR, ponoare, s. n. Formă de relief din regiunile carstice, aven, dolină sau microdepresiune, prin care apele de suprafață se scurg în subteran. – Din sl. ponorŭ.

ponor sn [At: (a. 1741) URICARIUL, XXV, 314 / V: (reg) ~oa sf / Pl: ~oare, (îrg) ~oa / E: bg понор, srb ponor] 1 Formă de relief scobită rezultată prin asocierea liniară și laterală a dolinelor, care dă terenurilor calcaroase un aspect alveolar. 2 Adâncitură sau coastă prăpăstioasă formată în urma eroziunii, a prăbușirii sau alunecării unor straturi de teren. 3 (Pgn) Teren accidentat și greu de străbătut Vz râpă. 4-5 (Reg; îlav) În ~ (Aproape) vertical. 6 (Reg; îal) În formă de cascadă. 7 (Reg) Pârloagă. 8 (Ban) Munte înalt cu creasta golașă, fără vegetație. 9 (Reg) Deal cu coama înaltă și rotundă. 10 (Reg) Mică apă curgătoare Si: gârlă. 11 (Reg) Apă stătătoare mai mare decât o baltă. 12 (Mol) Poiană într-o pădurice. 13 (Trs; Mar) Vizuină. 14 (Reg) Casă mică. 15 (Reg; fig) Necaz. 16 (Reg; fig) Nenorocire. 17 (Reg; fig) Amar. 18 (Reg; fig) Greșeală. 19 (Reg; udp „de”) Număr mare.

PONÓR, ponoare, s. n. 1. (Pop.) Povârniș abrupt sau adâncitură formată prin prăbușirea, ruperea sau alunecarea unor straturi de teren. 2. Formă de relief rezultată prin asocierea liniară și laterală a dolinelor, care dă terenurilor calcaroase un aspect adâncit. – Din sl. ponorŭ.

PONÓR, ponoare, s. n. Coastă prăpăstioasă formată prin prăbușirea, ruperea sau alunecarea unor straturi; povîrniș. V. rîpă. Spre dreapta, se adîncea un ponor. SADOVEANU, V. F. 44. A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. TOPÎRCEANU, P. 150. S-au aflat la Movilău De Codreanul cela rău Că se primblă prin ponoare, Prin potice fără soare. ALECSANDRI, P. P. 86.

PONÓR ~oáre n. Coastă abruptă rezultată din surpări sau prăbușiri de teren. /<bulg., sb. ponor

ponor n. scobitură a terenului în formă de pâlnie (produsă de ploi în urma devastării unei păduri): se primblă prin ponoare, pe potece fără soare POP. [Slav. PONORŬ, locul unde apa se ascunde în pământ].

ponór n., pl. oare (vsl. po-norŭ, locu unde un rîŭ se ascunde supt pămînt, d. nyrati, a se scufunda; sîrb. ceh. ponor. V. năruĭ și norcă). Est. Costișă surpată, prăpăstioasă: umbla lupu pin ponoare (V. tihăraĭe). Geogr. Unirea a doŭă doline evoluate la forma uneĭ elipse lunguĭețe în terenurĭ calcaroase, gipsoase orĭ cloro-sodice.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ponór (pop.) s. n., pl. ponoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PONOR s. (GEOGR.) rîpă, văgăună, (pop.) mal, surpătură, (reg.) afundătură, tudină, țifleică, (Munt. și Olt.) sodom, (înv.) strămină. (Teren cu ~e.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ponór (ponoáre), s. n. – Stîncă ascuțită; văgăună, groapă, rîpă. Sl. ponorŭ „loc unde un rîu se pierde sub pămînt” (Cihac, II, 276; Conev 39). – Der. ponorî, vb. (a se prăbuși, a se surpa); ponoritură, s. f. (surpătură); ponoros, adj. (plin de povîrnișuri).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ponór, ponoáre, s.n. (pop.) 1. povârniș abrupt sau adâncitură formată prin prăbușirea unor straturi de teren; râpă. 2. loc necultivat; pârloagă. 3. munte înalt cu creasta golașă, lipsită de vegetație. 4. deal cu coama înaltă și rotundă. 5. mică apă curgătoare; gârlă; apă stătătoare mai mare decât o baltă. 6. poiană (într-o pădurice). 7. vizuină, bârlog (într-o regiune accidentată). 8. casă mică și scundă. 9. (fig.) necaz, supărare, nenorocire; amar. 10. greșeală, vină. 11. mulțime, număr mare.

ponór, ponoare, s.n. – Adâncitură sau coastă prăpăstioasă. ♦ (top.) Ponorul Jitelor, peșteră cu o lungime de 1.020 m și o denivelare de minus 40,5 m. Este situat pe Valea Bradului, în Munții Țibleșului. Este cea mai lungă peșteră în gresii din România (Portase, 2006: 30). – Din sl. ponorǔ „loc unde un râu se pierde sub pământ” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Conev, cf. DER; DEX).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PONOR, com. în jud. Alba, situată la poalele N ale m-ților Trascău, pe râurile Cheia și Geogel; 673 loc. (2003). Satul P. apare menționat documentar, în 1648. În satul Geogel se află biserica de lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1751, pictată în 1756). Rezervația naturală „Vânătările Ponorului”.

CETĂȚILE PONORULUI, complex carstic situat în M-ții Bihor, alcătuit din trei avene adînci (care se înscriu într-o depresiune împădurită, cu diametrul de 1 km și adîncimea de 300 m), o peșteră centrală, un izbuc și un rîu ce curge printr-un tunel subteran, lung de 2 km, care leagă 14 lacuri. Prăpăstiile mari, asemenea unor căldări uriașe, cu pereți înalți, sînt legate între ele prin porți subterane sau tunele uriașe. Rezervație naturală complexă (491 ha) în cadrul Parcului Național al M-ților Apuseni. Obiectiv turistic.

OHABA-PONOR, sat în com. Pui (jud. Hunedoara), în apropierea căruia se află peștera Bordu Mare, unde au fost descoperite mai multe niveluri de locuire din Paleoliticul mijlociu și superior, din Neolitic și din perioada de tranziție de la Neolitic la Epoca bronzului. Loc fosilifer.

PONOARELE, com. în jud. Mehedinți, situată în NNE pod. Mehedinți; 2.979 loc. (2003). Centru de manifestări etnofolclorice (Sărbătoarea liliacului, anula în luna mai), de țesături și cusături populare. Biserica Sfânta Treime (1887), în satul Gărdăneasa; bisericile de lemn Sf. Nicolae (1766) și Sfinții Îngeri (1792, refăcută ulterior din zid), în satele P. și Proitești. Rezervație botanică (20 ha) supranumită „pădurea cu liliac” (Syringa vulgaris). Pe suprafețele calcaroase se dezvoltă și unele plante rare, cum sunt Cirsium acaule, Acnatherum calamagrostis ș.a., și trăiesc unele reptile sudice (Lacerta viridis, Vipera ammodytes ș.a.). În satul P. se află „Podul Uriașilor” („Podul lui Dumnezeu” sau „Podul natural de la P” – o boltă naturală cu o deschidere de 25 m, o lungime de 61 m, o lățime de 8 m și o înălțime de 9,7 m, peste care trece o șosea). Acest pod natural, care reprezintă resturile tavanului unei peșteri prăbușite, este declarat monument al naturii.

Intrare: ponor
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ponor
  • ponorul
  • ponoru‑
plural
  • ponoare
  • ponoarele
genitiv-dativ singular
  • ponor
  • ponorului
plural
  • ponoare
  • ponoarelor
vocativ singular
plural
ponoară
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)