POLONEZ, -Ă, polonezi, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau polonezilor (1), privitor la Polonia ori la polonezi; polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și presărat cu miez de nucă. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Sortiment de cârnați proaspeți preparați din carne de vită și de porc, afumată la cald și apoi fiartă; (fam.) poliș. – Din fr. polonais.

polonez, ~ă [At: CR (1848), 3¹/14 / Pl: ~i, ~e / E: fr polonais] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Poloniei Si: polon (1-2), (îvp) leah (1-2), (îrg) poleac (1-2). 3-4 smf, a (Om) originar din Polonia Si: polon (3-4), (îrg) poleac (3-4). 5 smp Populație care locuiește în Polonia Si: poloni (5), (îrg) poleaci (5). 6-7 a Care aparține (Poloniei sau) polonezilor (5) Si: polon (6-7), (îrg) poleac (6-7), polecesc (1-2), (înv) leșesc (1-2), polonesc (1-2). 8-9 a Privitor (la Polonia sau) la polonezi (5) Si: polon (8-9), (îrg) poleac (8-9), polecesc (3-4), (înv) leșesc (3-4), polonesc (3-4). 10-11 sf, a (Șîs limba ~ă) (Limbă) vorbită de poloni (5) Si: polonă (10-11). 12 a (Îs) Covrig ~ Produs de patiserie în formă de colăcel, preparat din aluat de cozonac, presărat cu nucă și îmbibat cu sirop de zahăr. 13 sfa Dans de origine poloneză, în tempo moderat, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului. 14 sfa Melodie după care se execută poloneza (12). 15 sf Compoziție muzicală instrumentală în trei timpi, a compozitorilor romantici Vz polcă¹ (2). 16 sm Sortiment de mezel proaspăt de forma unui cârnat, din carne de vită și porc, tocată fin, afumată la cald și apoi fiartă Si: (fam) poliș. 17 sf Haină sau rochie femeiască strânsă pe talie, purtată în trecut Vz polcă². 18 sf (Înv) Material textil subțire pentru căptușeli. 19 sfp (Înv) Ghete femeiești cu carâmb înalt.

POLONEZ, -Ă, polonezi, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Poloniei sau este originară de acolo; polon (1). 2. Adj. Care aparține Poloniei sau populației ei, privitor la Polonia sau la populația ei, originar din Polonia; ca al polonezilor (1); polon (2). ◊ Covrig polonez = produs de patiserie în formă de colăcel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahăr și având deasupra nuci pisate. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de polonezi (1). 3. S. f. Dans de origine poloneză (2), în tempo moderat și în măsura de 3/4, cu ritm viguros și cu caracter maiestuos, solemn, asemănător marșului; melodie după care se execută acest dans. 4. S. m. Mezel din carne de vită și de porc, afumat la cald și apoi fiert; (fam.) poliș. – Din fr. polonais.

POLONEZ², -Ă, polonezi, -e, s. m. și f. Persoană aparținînd populației de bază a Poloniei sau originară din această țară. Aceea ce se aflase mai sigur pentru dînsa era că se numea Olga și era poloneză. NEGRUZZI, S. I 44.

POLONEZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Polonia. ◊ (s. f.) limbă slavă occidentală, cu alfabet latin, vorbită de polonezi. II. s. f. 1. dans de origine poloneză cu caracter maiestuos, solemn, cu mișcare moderată; melodia corespunzătoare. 2. compoziție instrumentală în tempo și cu caracterul acestui dans. (< fr. polonais)

POLONEZ¹ ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Poloniei sau este originară din Polonia. /<fr. Polonais

polon(ez) a. și m. 1. locuitor din Polonia; 2. ce ține de această țară sau de locuitorii săi.

*polonéz, -ă s. și adj. (fr. Polonais). Polon. S. f. (fr. polonaise). Un fel de dans care consistă dintr’o plimbare cu dama la braț. Melodia după care se execută pașiĭ acesteĭ plimbărĭ. Un fel de rochie care se prelungește maĭ sus de cingătoare. Ghete poloneze, un fel de ghete femeĭeștĭ maĭ înalte de cît cele obișnuite (ca în aniĭ 1915-17).

polonez adj. m., s. m., pl. polonezi; adj. f., s. f. poloneză, pl. poloneze

polonez adj. m., s. m., pl. polonezi; adj. f., s. f. poloneză, pl. poloneze

polonez s. m., adj. m., pl. polonezi; f. sg. poloneză, g.-d. art. polonezei, pl. poloneze

polonez, pl. polonezi

Polonez, -ză; -zi, -ze sb.

POLONEZ s., adj. I. 1. s. polon, (înv. și reg.) leah, poleac, (înv.) leș. 2. adj. polon, (înv. și reg.) poleac, polecesc, (înv.) leșesc, polonesc. II. s. poliș. (A mâncat pâine cu ~.)

POLONEZ s., adj. 1. s. polon, (înv. și reg.) leah, poleac, (înv.) leș. 2. adj. polon, (înv. și reg.) poleac, polecesc, (înv.) leșesc, polonesc. 3. s. poliș. (A mîncat pîine cu ~.)